Lovitură! Decizie în procesul intentat de procurorul Iorga Moraru șefei DNA

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins o cerere de suspendare a procesului în care procurorul Mihaela Moraru Iorga cere daune morale de la procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

La termenul anterior, judecătorul care se ocupă de acest caz a ridicat o excepţie din oficiu şi a pus în discuţie posibilitatea de a suspenda dezbaterile în acest proces civil, având în vedere că Iorga Moraru este judecată pe latură penală într-un dosar instrumentat de DNA.

Judecătorul a decis însă ca judecarea acestui proces să continue, următorul termen fiind stabilit pentru data de 26 iunie. În luna noiembrie a anului trecut, Mihaiela Moraru Iorga a acţionat-o în judecată pe Laura Codruţa Kovesi, căreia îi cere despăgubiri de 10.000 de euro pentru perioada de după revocarea din DNA, potrivit antena3.ro.

Pe 8 februarie, DNA anunţa că Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale).

„În perioada 2015 – iunie 2017, la rugămintea expresă a unui inculpat dintr-un dosar aflat la acea vreme pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti, procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală a inculpatului, cu intenţie directă, l-a ajutat, prin efectuarea mai multor acte comisive şi omisive”, preciza DNA, potrivit Antena3.

De ce este acuzată Mihaela Iorga Moraru

Mihaela Moraru Iorga este acuzată că a desfăşurat activităţi de anchetă în afara cadrului legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii DIICOT care erau legal învestiţi cu exercitarea acţiunii penale împotriva persoanei respective.

„Concret, procurorul Moraru Iorga Mihaiela a purtat cu inculpatul, la vremea respectivă urmărit internaţional, mai multe discuţii informale în cadrul cărora, printre altele, i-a transmis acestuia ‘să aibă un pic de răbdare că lucrurile nu se rezolvă peste noapte’. Acelaşi gen de discuţii au fost purtate şi cu intermediari ai aceleiaşi persoane, în biroul său din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a stabili modalitatea în care poate fi ajutată”, susţineau procurorii.

Conform aceleiaşi surse, Mihaela Moraru Iorga a făcut demersuri pentru identificarea, iar ulterior pentru preluarea nelegală spre soluţionare a unui dosar înregistrat la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA, motivând că ar instrumenta o cauză mai veche care priveşte aceleaşi fapte.

În opinia DNA, procurorul a urmărit, prin aceste demersuri, inducerea în cauză a unor dubii în ceea ce priveşte amploarea activităţii infracţionale a persoanei respective.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Intreb si eu media inteligenta cum este posibil ca o procuroare care a tergiversat dosarele Microsoft pana la prescriere sa mai fie considerata o persoana demna de increderea justitiei? Doamna Iorga a actionat identic ca procuroarea Adriana Cristescu (sora lui Radu Cristescu fost ,pana ieri, la PMP:)))Procuroarea Cristescu a tergiversat pana la prescriere cazuri grave ca „escrocii de la Hidroelectrica sau afacerea perimetrelor marine !Nu a patit nimic,azi e pensionara de lux!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.