„Loviturile aeriene ruse din Siria au ucis zeci de civili”

Loviturile aeriene ruse în Siria au ucis miercuri cel puțin 36 de civili și au vizat zone unde nu sunt prezenți combatanți ai Statului Islamic și ai Al-Qaida, a declarat miercuri Khaled Khoja, lider al Coaliției naționale siriene, cu sediul în Turcia, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

‘Toate țintele raidului rus de astăzi deasupra Homs au fost civile’, a scris Khaled Khoja pe Twitter.

Khoja, care se află la New York pentru o întâlnire în marja Adunării generale a ONU, a spus că civilii au fost uciși în cinci zone diferite.

‘Zonele lovite în raidul aerian rus de la Homs au fost acelea care s-au luptat cu combatanții SI și i-au învins în urmă cu un an’, a spus el.

În același timp, comandantul unui grup de rebeli anti-Assad a precizat că acesta a fost lovit de tirurile ruse și că opt insurgenți din subordinea sa au fost răniți. El a precizat că acești combatanți au fost loviți într-o zonă rurală a provinciei Hama, unde grupul își are cartierul general.

În același timp, o sursă diplomatică franceză citată de Reuters susține că loviturile aeriene ruse par mai degrabă menite să-l ajute pe Bashar al-Assad vizând grupuri ale opoziției, decât îndreptate împotriva SI.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.