Ludovic Orban și mixtul doctrinar

Eclipsat ani de zile de personalitatea lui Crin Antonescu, care, atît timp cît a reprezentat vîrful de lance al liberalismului românesc actual, a făcut vid în jurul său, dominînd, prin ținută, discurs și acțiune politică, toată suflarea revendicată din stirpea și moștenirea brătienilor, Ludovic Orban își vede visul cu ochii: este noul președinte al PNL.

Nefiind vreodată vreun emul și generator de mari proiecte politice, disciplinat doar în aparență pînă la resemnare, cîrtitor la vîrful partidului, acolo unde și-a revendicat și rolul de „Gică contra“, cuminte și supus, deci, cu mari înclinații și abilități de agitator în campanii („Cine este… cine este… generalul?!“), apoi și mai cumințit, arătîndu-i-se „pisica“ într-o făcătură, marca DNA, Ludovic Orban este cîștigătorul detașat al unei moțiuni la Congresul PNL. Despre formalismul tot mai izbitor al congreselor de partid vorbește cel mai bine faptul că participanții la Congres, cu gîndul la bufet și la șprițul de după, n-au avut nici curiozitatea și nici răbdarea să asculte textul, conținutul moțiunii.

Din discursul său de învingător se desprind, totuși, cîteva din liniile directoare ale PNL, sub conducerea sa: piața liberă și statul minimal de o parte, respectarea acordurilor, tratatelor și parteneriatelor internaționale, precum și, naturlich, parteneriatul cu președintele Iohannis, pe de alta.

Apoi, în mod surprinzător și neașteptat, poate în încercarea de a împăca mai multe capre cu și mai multe verze, de la pupitru, lui Orban i s-a rostogolit spre urechile obosite ale participanților la Congres o perlă. După transparența și claritatea ei, nu poate fi decît o perlă de cultură, sigur, de cultură politică, în care vorbește despre noul PNL ca despre un partid liberal și… conservator! Afirmația n-a trezit în sală nici zîmbete, nici rumoare și, în general, nimic care să semene a surpriză, derută, contrarietate, ofensă ori aprobare.

Astfel încît, mi-l și închipui pe Ludovic Orban cum o să bată el țara și coclaurii ei, vorbind auditoriului, între o romanță și-un cîntec de pahar, despre virtuțile liberal-conservatorismului; despre cum este el rezultatul compromisului în fața impactului și aderenței ideilor socialiste; cum cele două doctrine, mult timp, paralele, care păreau că nu se vor întîlni vreodată, au dat la pace și cu contractul social, și cu drepturile omului, și cu ideea de tradiție și ierarhie; cum au convenit că libertatea e valoarea supremă pentru care trebuie luptat, iar capitalismul – unica formulă economică generatoare de prosperitate, despre legea morală și nevoia împlinirii spirituale sub auspiciile solidarității etc. etc. Moment în care, parcă și văd în sală un mucalit, ridicîndu-se și zicînd: „Măi, nea Orbane, las-o-ncolo de poliloghie, hai, bre, că se-ncălzește berea!“.

Cît despre așteptări, tot ce se poate spune este că sîntem, deja, vaccinați și cu toți anticorpii în funcțiune, după valuri de eșecuri și dezamăgiri.

La cum arată PNL astăzi, debusolat, cu urmele fripturismului adînc gravate pe față, cu inacțiunea dezarmantă, în contrast cu demagogia exasperantă și cu clamarea principiilor din deșertul credibilității, cu agățarea păguboasă și necondiționată de imaginea fetișizată a tătucului lor, dar și cu grija, cu orice ocazie, abuz sau scandal mediatic, de-a nu se abate nici cu un milimetru de pe poziția corectitudinii politice, nici chiar Ludovic Orban nu cred că are mari așteptări de la el.

Cu atît mai puțin cei care poartă liberalismul în cuget și-n simțiri, fără adeziuni și carnet de partid, îngroziți că sub actuala conducere, ca în bancul binecunoscut, mulți „optimiști“ sunt gata să declare că se poate, că e loc şi de mai rău.

P.S.: – Apropo de doctrine, mare atenție, stimabile Ludovic Orban: la viitoarele întîlniri cu activul de partid, cu simpli membri ori cu simpatizanți, pentru evitarea oricărei analogii și surprize, nu care cumva să vorbiți electoratului despre cum erau percepuți în conștiința publică, la jumătatea secolului XIX, cei care, mai tîrziu, odată cu doctrina, aveau să se numească liberali. Li se spunea, pur și simplu… ciocoi. Da! da! ciocoi! Mai vechi sau mai noi!

Recomanda
Ioan Vistea 50 Articole
Author