Lui Ilie Năstase nu-i mai trebuie

După ce a fost interzis la Roland Garros şi Wimbledon, din cauza scandalului de la meciul România – Marea Britanie din Fed Cup, oficialii tenisului l-au invitat pe Ilie Năstase.

Lui Ilie Năstase nu-i mai trebuie

După ce a fost interzis la Roland Garros şi Wimbledon, din cauza scandalului de la meciul România – Marea Britanie din Fed Cup, oficialii tenisului l-au invitat pe Ilie Năstase.

Ilie Năstase a dezvăluit pentru ProSport că a fost invitat la Turneului Campionilor, însă nu doreşte să meargă la super competiţia programată în perioada 12 – 19 noiembrie.

După ce a fost interzis la Roland Garros şi Wimbledon în acest an, din cauza scandalului de la meciul România – Marea Britanie din Fed Cup, oficialii tenisului l-au invitat pe Ilie Năstase. În ciuda suspendării de trei ani primite din partea ITF – organism cu sediul tot la Londra care nu se implică în competiţiile ATP şi WTA (doar veghează la respectarea regulilor de joc), românul a primit o invitaţie specială să meargă la Turneul Campionilor. Fostul lider mondial este hotărât însă să-i refuze pe organizatorii englezi, spunând că tratamentul pe care i l-au aplicat conducătorii tenisului i-a lăsat un gust amar.

„M-au invitat la Turneul Campionilor, dar nu mă duc! Ei nu au treabă cu Federaţia Internaţională… Nici Roland Garros şi Wimbledon nu aveau, dar m-au interzis pentru că au vrut să fie solidari cu decizia celor de la ITF, care m-au suspendat, de fapt, fără să mă întrebe! La Turneul Campionilor m-au chemat şi pentru că s-a schimbat sponsorul. ATP a găsit un sponsor japonez, nu mai e Barclays, dar nu mai vreau eu să merg. Ştiu că acum doi ani au denumit o grupă ‘Ilie Năstase’, era şi normal, doar am câştigat trofeul de patru ori”, a declarat Năstase pentru ProSport.

Năstase, omul care s-a impus la Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 şi 1975, nu mai vrea să se afişeze la evenimentele din tenis, supărându-se foarte tare pe oficialii care l-au judecat în acest an.

„Eu am 71 de ani şi nu înţeleg ce mai vor să-mi facă, să mă scoată din viaţa sportivă? Aştept să se termine circul pe care l-au făcut ei! A fost un circ! Pentru aceeaşi situaţie, au fost cazuri în care s-a dat cu suspendare, mie mi s-au dat doi ani cu executare! Am făcut apel şi se va judeca în luna decembrie. Eu îmi văd de viaţa mea, din viaţa de zi cu zi nu mă pot suspenda.” a spus Năstase

Ilie Năstase nu mai doreşte să se implice în tenis, consolându-se cu ideea că a rămas în istorie drept un mare jucător.

„Dacă ei gândesc aşa şi cred că asta merită un fost număr 1 mondial, e treaba lor! Eu nu am ce să fac. Eu am fost numărul 1 acum 40 de ani, e bine că rămân în istorie. Cei care contează astăzi sunt conducătorii tenisului şi Federer, jucătorii din prezent. Nu îmi fac probleme, pentru că ce am câştigat pe teren nu îmi poate lua nimeni. Nu îmi fac astfel de probleme”, a mai adăugat deţinătorul a două titluri de Mare Şlem la simplu.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.