Lupescu nu se uită la ce zice ”lumea”

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a declarat, pentru AGERPRES, că se aşteaptă ca prima reprezentativă să aibă meciuri grele la Campionatul European din Germania, chiar dacă toată lumea consideră că grupa din care mai fac parte Belgia, Ucraina şi Slovacia este una accesibilă.

„Toată lumea zice că e o grupă accesibilă. E adevărat, se putea mai rău, dar oricum vom avea meciuri grele acolo. Belgia este principala favorită de a se califica mai departe din grupa noastră, dar eu cred că şi Ucraina are o echipă foarte puternică. Eu sper să reuşim să avem rezultate bune şi cu unii, şi cu alţii”, a spus Lupescu.

Mijlocaş defensiv în echipa naţională a României care atingea faza sferturilor de finală la Cupa Mondială din 1994, Lupescu atrage atenţia asupra importanţei primului meci la un turneu final.

„Primul meci, cel cu Ucraina, are o importanţă aparte. Pentru că dacă nu pierzi, atunci ai mai multe şanse în următoarele două meciuri din grupă. În sensul că se califică şi cele mai bine clasate echipe de pe locurile 3 ale grupelor. Aşadar contează orice punct pe care vom reuşi să îl câştigăm în grupa noastră”, a explicat el.

„Eu sper că naţionala va reuşi să treacă de grupe, dar depinde de băieţi. Îmi doresc ca ei să joace cu mult curaj, cu multă concentrare pe ceea ce au de făcut, să dea dovadă de unitate şi atunci cu siguranţă vor reuşi să adune şi puncte. Noi toţi sperăm ca România să fie o surpriză plăcută la acest Campionat European”, a adăugat fostul internaţional.

În opinia lui Ionuţ Lupescu, participarea la EURO 2024 este foarte importantă atât pentru fotbalul românesc, cât şi pentru jucătorii primei reprezentative.

„Calificarea asta este importantă în primul rând pentru băieţi, pentru că au ocazia să demonstreze ce pot pe cea mai înaltă scenă şi apoi evoluţiile să îi propulseze cât mai sus. La fel de important este pentru România, care intră şi ea în rândul echipelor mari calificate la EURO. Trebuie să joace bine acolo, astfel încât atât fotbalul românesc, cât şi jucătorii, să aibă performanţe. Băieţii trebuie să folosească ocazia asta pentru că nu te califici în fiecare an la un Campionat European, şi ştim asta foarte bine”, a afirmat el.

Naţiunile mari ale Europei sunt favorite la câştigarea trofeului EURO 2024, consideră Ionuţ Lupescu.

„În general naţiunile mari din fotbalul european sunt printre favoritele la câştigarea trofeului. Franţa, Anglia, Italia, chiar şi Germania… pentru că joacă acasă şi întotdeauna reuşeşte să obţină rezultate foarte bune. Portugalia, la fel, mi se pare o echipă foarte bună, care se poate gândi la trofeu. Deci sunt destule echipe care pot ajunge să câştige această ediţie a Campionatului European”, a precizat acesta.

În vârstă de 55 de ani, Ionuţ Lupescu este unul dintre jucătorii reprezentativi ai „Generaţiei de Aur” care reuşea în urmă cu 30 de ani cea mai mare performanţă a echipei naţionale a României, atingerea fazei sferturilor de finală la CM 1994 din SUA. El a îmbrăcat de 78 de ori tricoul primei reprezentative, reuşind să marcheze 6 goluri.

El a evoluat la trei ediţii ale Cupei Mondiale, Italia 1990, SUA 1994 şi Franţa 1998, precum şi la două ediţii ale Campionatului European, Anglia 1996 şi Olanda/Belgia 2000. La nivel de club, Lupescu a jucat pentru formaţiile Dinamo, Bayer Leverkusen, Borussia Moenchengladbach, Bursaspor şi Al-Sadd.

La turneul final al Campionatului European din Germania (14 iunie-14 iulie), România va debuta pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

3 Comentarii

  1. „Pentru că dacă nu pierzi, atunci ai mai multe şanse în următoarele două meciuri din grupă”

    Cum sa spui asa o prostie, se joaca bambilici ? Fiecare meci are sansa lui, doar mintile tatuatilor care nu vor sa joace fotbal cred altceva. Cu 0-0 cu Ukraina si cu Slovacia ne calificam ?

  2. LOJICA DA FOTBALIST ..DESI LUPESCU I CONSIDERAT UNUL DINTRE CEI CARE …..STIE CEE ..FACE ..LA MIJLOCUL TERENULUI…SI NU INTERVIULJUI..

  3. Rromînika kare intră şi ea în rîndu’ echipelor mari calificate la IORO 2024…
    Băăăăăă, bășikarilor, tr’i sverturi dă Ioropă-i ‘kolea, la șampionatu’ ‘lii mafiei U.E.F.A., ka ekipe „mari”! HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    „Dăcît” ekipili puternice ce „le depăși” Rromînika vitează nu-i ‘kolea: Andorra, San Marino șî Faeroe! Șî Liftănștainu’ dă fotbaliști feroci amatori, cu care Rromînika făcu un metchi gluoriuo$$ di la iegal la iegal… :)))

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.