Invitată, vineri seara, La Realitatea Tv, Monica Macovei a vorbit despre dosarele penale deschise la posibilele fraude la referendumul pentru demiterea preşedintelui, din iulie 2012.
Macovei a amintit și de episodul în care mai mulţi localnici au fost puşi să jure pe Biblia aflată pe capota unei maşini și a lansat o acuzație gravă la adresa deputatului PSD Sebastian Ghiţă.
„Dosarul nu se numeşte „Dosarul votanţii”, ci „Dosarul Dragnea”. Oamenii care au votat nu sunt cercetaţi, ei au fost cel mult audiaţi ca martori şi sunt cercetaţi şi trimişi în judecată cei care au comis fraude, cei care au fraudat votul nostru. Ponta minte în mod special, ca şi cum dosarul e împotriva oamenilor. Nu, dimpotrivă, este pentru a ne apăra dreptul nostru la vot. A-mi fura votul, loveşti în tot ce am eu mai democratic. Nu votanţii sunt anchetaţi”, a spus Macovei.
Despre Sebastian Ghiţă, Macovei a susținut că acesta ar fi fost pregătit să ardă buletinele de vot.
„Atunci a fost prezentat cam pe toate televiziunile ca ceva groaznic care se întâmplă oamenilor. Oamenii aceia au fost audiaţi ca martori. După ce s-au ridicat de la Autoritatea Electorală Centrală Permanentă procesele-verbale cu semnături, s-au ridicat noaptea că se ştia că dimineaţă le ia Ghiţă, prietenul lui Ponta, deputat PSD, şi le duce şi le arde, nu se mai puteau face probe. Gestionarea acestor buletine de vot şi a proceselor-verbale fusese atribuită unei societăţi a lui Ghiţă… Ce făcea un deputat PSD cu ele? Eu cred că le ardea, le distrugea. (…) De ce le dai unei firme private care aparţine unui deputat PSD, dacă eşti cinstit?”, a continuat Macovei.