MAE le solicită responsabilitate consilierilor lui Băsescu

MAE ia notă cu surprindere şi îngrijorare de declaraţiile din data de 13 februarie 2013 ale consilierilor prezidenţiali Sebastian Lăzăroiu şi Cristian Diaconescu la postul B1 TV conform cărora “proiectul euro-atlantic al României este în pericol”, constatare care ar fi rezultatul “unei analize instituţionale”, se arată într-un comunicat al diplomaţiei române.

MAE consideră că astfel de afirmaţii – dincolo de argumentele care pot sta eventual la baza lor, dar care nu apar deloc cu claritate din cele declarate – sunt deosebit de grave, mai ales atunci când vin din partea reprezentanţilor unei instituţii a statului cu atribuţii importante în domeniul politicii externe. MAE consideră că este necesară întotdeauna o abordare responsabilă şi foarte atentă atunci când sunt tratate astfel de teme fundamentale pentru orientarea politicii externe a României, în special sub aspectul efectelor unor astfel de afirmaţii în mediul public şi diplomatic internaţional.

MAE apreciază că nu există niciun fel de elemente care să fundamenteze concluzii de genul celor menţionate mai sus. Programul de Guvern are al Guvern ului României 2012-2016, aprobat de Parlamentul României, în care dimensiunea euro-atlantică şi europeană a politicii externe a României figurează în mod concret şi substanţial pe primele locuri ale ierarhiei priorităţilor şi obiectivelor care trebuie urmărite, este elocvent în acest sens, iar acţiunile concrete ale Guvern ului de punere în aplicare a acestor priorităţi şi obiective urmează strict Programul de Guvern are. Obiectivul esenţial al orientării pro-europene şi pro-euro-atlantice a României a fost constant susţinut de toate forţele politice româneşti, care au contribuit la aderarea la UE şi NATO, iar societatea românească continuă să susţină în proporţie covârşitoare procesele de integrare europeană şi euro-atlantică.

România este şi va continua să fie un membru UE şi un aliat NATO de încredere, care îşi va exercita drepturile şi îşi va îndeplini obligaţiile ce decurg din aceste calităţi în mod corect şi predictibil pentru partenerii săi, în conformitate strictă cu setul de valori al acestor organizaţii şi cu luarea în considerare în mod adecvat a intereselor de politică externă ale României.

Faţă de cele de mai sus, MAE face un apel public la o abordare reţinută şi responsabilă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.