Maestrul crimei perfecte: Banului se cade să-i poruncești, nu să-i slujești

”În ipostaza sărutului care-i acoperă trădarea, Iuda a rămas în fața creștinilor ca un personaj negativ. Un trădător avar, un revoluționar dezamăgit care treptat s-a transformat într-un Iuda modern. Acesta se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar și prin creștinătate”, spune prof. univ. dr. Alexandru Tașnadi, pentru Cotidianul.

De la „sărutul iubitor”, la „sărutul trădării”        

”De la <sărutul iubitor>, al tatălui milostiv și iertător, pentru <fiul risipitor>, Evanghelia prezintă <sărutul trădării> al lui Iuda, pentru cel mai iubitor om de pe pământ, al acelor vremuri. Ne întrebăm ce a rămas în urma trădării încrederii?

Exegeții au făcut multiple interpretări pentru <sărutul trădării>. Ecoul acelui sărut se repetă ori de câte ori încrederea unui suflet nebănuitor e trădată, iar trădarea sfâșie acoperământul moral al celui rănit.

Profilul comportamental al trădătorului Iuda rămâne o problemă deschisă pentru teologi, literați și psihologi în încercarea de a explica și înțelege care sunt motivele din spatele actului său de trădare”, explică prof. Tașnadi.

 Iuda nu purta grija săracilor

”Iuda Iscarioteanul era cel care ținea punga cu bani a ucenicilor și, potrivit Scripturii, fura din ea (Ioan 12:6). El și-a dezvăluit caracterul când s-a supărat din cauza <risipirii mirului, de mare preț>.

Iuda a înțeles risipa ca pe o pierdere personală, căci profilul său comportamental se ascundea în spatele unor false motivații nobile – grija pentru săraci.

Când Maria, sora lui Lazăr, <a risipit mirul de mare preț>, Iuda s-a supărat. Mirul valora peste 300 de dinari, echivalentul unui an de muncă, iar el ar fi putut sustrage o parte din bani dacă s-ar fi vândut (Ioan 12:5).

Nu a înțeles semnificația duhovnicească a mirungerii lui Iisus înainte de pătimirea Sa (Ioan 12:7), a perceput mirul ca pe ceva strict material și era supărat că pierde șansa unui câștig financiar. Era o supărare motivată de iubirea lui față de bani…”, spune prof. Tașnadi.

„Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”  

”Săptămâna trecută, într-o zi mai călduroasă, trecea pe lângă mine un tânăr îmbrăcat cu un tricou pe care scria <cea mai importantă este dragostea pentru bani>. <Iubitorul de bani>, acest tânăr, se pregătea, prin urmare, să dea startul <la goana după bani>.

În antichitate, grecii aveau zei pentru fiecare lucru în parte, pentru fiecare stare. Mamona semnifica lăcomia de bani… era responsabil cu goana nebună după lucruri materiale, după avere, după posesiuni…

Cea mai importantă fiind <dragostea pentru bani…> tânărul se pregătea, prin urmare, să devină slujitorul lui Mamona…

căci „unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21)”, arată prof. Tașnadi.

Dar atunci când el devine stăpân, omul nu mai poate vedea pe Dumnezeu, nu poate împlini Voia Lui.

În versetul din Evanghelia după Matei, Hristos face referire la acest demon. Banul devine un idol, devine noul „vițel de aur”, similar cu cel din vremea lui Moise.

”Studenții mei aveau o vorbă a lor, <banii pun lumea în mișcare>, iar eu i-au rugat să observe…. că e vorba de bani și nu de iubirea de bani!

Aveau acest crez și argumentau menționându-l pe sociologul Abraham Maslow, cu referire la nevoile de bază, pentru că avem nevoie de bani, hrană, haine, adăpost etc. În prezent, dacă ar lipsi una din funcțiile banilor – cea de schimb – în lume s-ar declanșa panica, haosul și chiar războiul.

Revin și spun că trebuie să remarcăm deci că nu banii în sine provoacă suferință, ci iubirea de bani. Dumnezeu nu ne vrea săraci! Nu dorește ca fiii săi să trăiască în sărăcie sau în disperare. Potrivit Proniei Cerești, toți oamenii ar trebui să se bucure de belșugul promisiunilor divine”, explică prof. Tașnadi.

Sfânta Scriptură nu condamnă banii și nici nu-i mustră pe cei bogați, oricât de bogați ar fi. Îi critică pe cei nemilostivi

”O persoană echilibrată, chibzuită, va adopta atitudinea pe care a avut-o, de exemplu, Apostolul Pavel: <Știu să trăiesc și în lipsuri, știu să trăiesc și în belșug. În toate lucrurile și în toate împrejurările am învățat secretul de a fi și sătul și flămând, și în belșug și în nevoi” (Filipeni 4:12)>”, amintește prof. Tașnadi.

Expresia ”iubirea de arginți”, rădăcini puternice în ortodoxie 

”Iubirea de arginți, în teologia ortodoxă este o patimă a sufletului.  Este dorința nefirească de a strânge averi. Această patimă îl înlănțuie pe om, îl înrobește.

Drept consecință, îl îndepărtează pe om de Dumnezeu și de aproapele.

Ca tare, a considera banii drept cea mai importantă dragoste, cum scria pe tricoul acelui tânăr, înseamnă să nu-i considerăm doar mijlocul pentru a trăi, ci scopul principal al vieții.

Citind Scriptura aflăm că Sf. Apostol Pavel considera iubirea de arginți ca fiind <rădăcina tuturor relelor> (…) din  cauza acestei iubiri, mii s-au rătăcit de la credință și s-au străpuns peste tot cu multe dureri” (1Timotei 6:10).

 Mintea lucidă este o minte echilibrată  

”Banii au devenit însă <idolul modern> al zilelor noastre, așa cum ne transmite și mesajul imprimat pe tricoul acelui tânăr, iar banii cer jertfă… asemenea zeilor din Antichitate.

Care sunt acestea? Sănătatea, timpul, conștiința, viața de familie etc. Banii sunt sursa principală a corupției.

Acest <idol stăpânitor> distruge relații, provoacă suferințe… Atunci când banii devin stăpânul vieții, ei ajung centrul preocupărilor noastre, luând locul lui Dumnezeu sau locul valorilor spirituale”.

„…patima lăcomiei de bunuri materiale cauzează decăderea și însingurarea omului, în contrast cu milostenia care aduce bucurie atât primitorului, cât și dăruitorului. Lăcomia de avere aduce adesea certuri între vecini, prieteni, rudenii, iar uneori procese, bătăi și chiar ucideri. Din păcate, o mulțime de războaie între popoare au avut ca motivație lăcomia și duhul de stăpânire asupra altora.” (Patriarhul Daniel) 

”Întrebat într-o emisiune, la Trinitas TV, în calitate de invitat, <Ce nu putem cumpăra cu bani?!> am găsit potrivit și i-am răspuns atunci moderatorului, preot, lect. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, vă spun și dvs. acum, amintind considerațiile scriitorul norvegian Arne Garborg (1851-1924), cunoscut exponent al grupării naturaliste <Christiana – Boheme>.

<(cu bani) poți cumpăra mâncare, dar nu poftă de mâncare; medicamente, dar nu sănătate; paturi moi, dar nu un somn bun; cunoștință, dar nu înțelepciune; strălucire, dar nu frumusețe; splendoare, dar nu căldură sufletească; distracție, dar nu bucurie; cunoștințe, dar nu prieteni; servitori, dar nu loialitate>…

Ca atare, o minte lucidă are un punct de vedere echilibrat privitor la bani. Ei sunt un mijloc de a ne câștiga existența.

Cunoaștem o vorbă populară: <Banului se cade să-i poruncești, nu să-i slujești”, arată prof. Tașnadi. 

O întrebare ”destinală”

”Deci, să revin, întrebându-mă  <de ce pentru acel tânăr banul a devenit un idol? De ce e gata să devină un rob al banului?>.

Dacă privesc această nedumerire, această întrebare <destinală>, cum spunea dr. Victor Mihail Cauni, de la Spitalul Colentina, din perspectivă spirituală și etică, aș spune că goana după bani devine un scop în sine.

Această meteahnă tinde să ia locul valorilor morale sau divine. Este drogul zilelor noastre, alături de Putere, Plăcere, Posesie (avere), adică dominația în lume a celor 3P.

Bucuria de a trăi, adevăratul scop al vieții economice

”Marele economist român Nicolae Georgescu Roegen (1906-1994), cunoscut drept părintele bioeconomiei, avansa ideea potrivit căreia <bucuria de a trăi> este adevăratul scop al vieții economice.

Viziunea sa critică economia convențională axată excesiv pe acumularea de bani și bunuri. Economia așteptată de oameni nu ar trebui să se limiteze la creșterea consumului, ci să asigure condiții pentru o viață împlinită, bucuria de a trăi fiind scopul final.

Economistul român consideră deci drept sănătoasă o economie nu dacă răspunde consumismului prin acumularea de bani, ci dacă oferă omului cele mai bune condiții pentru a se bucura de viață”, amintește prof. Tașnadi.

Omul înainte de a fi căutător de bani e căutător de sens

”Îmi amintesc de cuvintele monahului de la Rohia, părintele Nicolae Steinhardt: <De ce îi este omului de astăzi foame?… De iubire și de sens>.

Foamea de iubire, nu-i așa, este mai mare decât foamea de pâine! Noi toți suntem căutători de sens. De aceea, în contemporaneitate, cel mai important capital al societății este cel spiritual.

Un suflet sărăcit de acest capital găsește cu greu mijloace de reziliență împotriva suferințelor, nesiguranței vieții, frustrărilor sau dezamăgirilor.

Deznădejdea ne pândește la colț. Acest capital spiritual, adesea invizibil, este mai prețios decât cel financiar sau tehnologic. Cu un astfel de capital putem neutraliza <iubirea de arginți>.

Acest capital generează acea bucurie de a trăi de care vorbea Roegen”, arată prof. Tașnadi.

Când faptele bune vin de la sine

”Un sistem economic ce are în centru său un idol care se numește bani este nesustenabil.

Goana după bani duce la orbire spirituală. Omul pierde din vedere adevăratul sens al vieții. În esență, această goană nu este despre bani în sine, ci la modul în care aceștia sunt valorizați. Astfel, dintr-un mijloc de schimb ei devin un stăpân tiranic.

În aceste zile a Postului Mare, viața noastră nu trebuie să fie săracă în fapte bune, în generozitate, în milostenie.

O viață frumoasă și plină de putere și bucurie sufletească are cel care o trăiește cu Domnul și în Domnul. Gândindu-mă la mesajul de pe acel tricou, în puterea de a alege între Domnul și Mamona.

Când viața noastră este o ramură din <vița vieții>, care este Iisus Hristos, atunci faptele bune vin de la sine, via vieții noastre înflorește și rodește mereu.

Știm această priceasnă: Ce folos, ce folos /Viață fără de Hristos”, amintește prof. Tașnadi.

”Mai ferice este să dai decât să primești…”

”Să ne amintim cartea vrednicului de pomenire Papa Francisc  <Economia care ucide”>, în care critica sistemul financiar global, care are ca fundamente excluderea, inegalitățile și speculațiile…

Un asemenea sistem economic pune profitul înaintea vieții umane și demnității ei, iar dezvoltarea și susținerea unei astfel de economii distruge locul de muncă…

Cei săraci devin <rebuturi umane>. O astfel de economie provoacă sărăcie și marginalizare…

Ca atare, și în aceste zile, când ne îndreptăm spre Înviere, să nu uităm că <mai ferice este să dai decât să primești> (Faptele Apostolilor 20:35) și că milostenia se face dăruind  <cu bucurie, nu cu părere de rău, căci Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu voie bună> (2 Corinteni, 9:7).

Săracii, considerați de Iisus „acești foarte neînsemnați frați” (Matei 25:35-40).

„Întotdeauna vor fi nevoiași în țară; de aceea îți dau porunca aceasta: Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta” (Deuteronomul 15:11).

 „Fără Mine nu puteți face nimic”

”Uite, eu am priceperea, eu am tehnologia, eu am mintea… și am istețimea și fac bani…

Dar uitând de modelul de viață Hristocentric uităm de adevăr… <Fără Mine nu puteți face nimic> (Ioan 15:5). Iar când El a spus lucrul acesta, l-a pus și pe marginea unei argumentări: <Eu sunt tulpina, iar voi sunteți mlădițele>.

Acesta este cuvântul lui Dumnezeu, care cuvânt s-a uitat. Trufia omenească, în sute de ani, îl face pe om să meargă după modelul Antropocentric și să se vadă numai pe sine, ca un fiu care nu ar fi al lui Dumnezeu.

Ca atare, revenind, aceeași sevă străbate și vița și mlădița ta, iar rodul viei se arată prin mlădițe, astfel că întreaga noastră mișcare depinde de starea noastră în Hristos: <Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă>.

Nu spune Evanghelistul Luca?

Ce taină adâncă este pusă în această Evanghelie! Este pusă în ea toată taina vieții noastre de creștin.

<Celui ce are i se va da; dar celui ce n-are i se va lua și ce i se pare că are> (Luca 8:18)>”.  

”Trecând zi de zi, în vremea Marelui Post, să înțelegem că această Taină este simplă. Domnul Iisus Hristos a murit pentru noi! Prin moartea Lui, prin jertfa Lui, ne-a împăcat cu Dumnezeu. A reabilitat legătura noastră cu cerul.

Prin Crucea Golgotei s-a realizat legătura dintre cer și pământ. S-a realizat legătura dintre Dumnezeu și om. Taina mântuirii noastre este să asimilăm și să înțelegem această legătură. Să rămânem apoi continuu în ea. Să rămânem mereu în El și El în noi. Numai atunci vom înțelege profund cuvintele Mântuitorului: <Eu sunt vița, voi mlădițele…>”, explică profesorul Tașnadi.

Banii generează prejudecăți 

”Când importanța banilor este exagerată și prieteniile se rup. O persoană bogată ar putea crede că oamenii săraci sunt prea leneși, iar cei săraci să spună că bogații sunt lacomi ori poate prea materialiști.

Dar bogatul căruia <i-a rodit țarina> e numit <nebun>… căci <felul vostru de viață să fie fără iubire bani, fiind mulțumiți cu ce aveți> (Evrei 13: 5). Căci El a zis: „Niciodată nu te voi lăsa și niciodată nu te voi părăsi”.

Nebunia celor care agonisesc fără măsură bogății este ilustrată, de altfel, de o manieră similară chiar și în literatură, unde sunt descrise drept personaje cu o sănătate mintală precară ori nefericite în avariția lor”, amintește prof. Tașnadi.

Trădarea, unul din efectele iubirii de arginți

”Spuneam că unul din efectele iubirii de arginți este trădarea. Sărutul lui Iuda rămâne unul dintre cele mai tulburătoare momente ale Evangheliei.

În acesta este înglobată fiecare trădare, trecută sau viitoare, împotriva unui Dumnezeu, care n-a făcut altceva decât să ne iubească deplin. S-a jertfit pe cruce în iubirea sa nemărginită. Sărutul e un gest tulburător, mai ales că a venit din partea unui apostol din anturajul lui Iisus.

De ce, de multe ori, răul este cel de lângă noi? M-am întrebat: trădarea s-a făcut pentru acei 30 de arginți nenorociți, pe care, după regretul și căința sa, Iuda i-a aruncat? A aruncat <arma crimei> ca pe ceva care a venit din exteriorul lui, fără a-i trece gestul prin conștiință? Înfăptuirea trădării i-a cauzat o remușcare profundă?

Iată ce spunea IPS Anania Bartolomeu despre acest personaj negativ:

<Iuda își abordează semenul cu grația cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, amețitor, pe durata căruia își calculează cu precizie secunda mușcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte>.

Dar ne amintim și de pilda <fiului risipitor>, care conștientizează păcatul părăsirii casei părintești, părăsirii patriei cerului, apoi, revenim din nou la Iuda și la felul în care a păcătuit… și la Cer, și aproapelui, Fiul Omului.

Iuda și-a dat seama cu groază de cumplita sa faptă după ce Iisus, iubitorul de oameni, a fost condamnat la moarte. Știm că el a încercat să returneze banii pătați cu sânge spunând preoților: <Am păcătuit că am vărsat sânge nevinovat>…

Preoții nu i-au primit banii, spunându-i că-i treaba sa. Atunci pe Iuda l-a apucat disperarea, a aruncat banii în templu, plecând apoi de acolo pentru a se spânzura. Se spune că preoții nu au pus banii în vistieria templului fiind <preț de sânge>.

Au cumpărat cu ei un teren numit <Țarina Olarului>, folosit pentru îngroparea străinilor. Fiind bani necurați, nu puteau fi puși în templu pentru a nu aduce în stare de necurăție tot tezaurul templului (Matei 27:6-8).

Spre deosebire de Petru, care și-a plâns trădarea față de Iisus, Iuda a reacționat la conștientizarea cumplitei sale fapte printr-o disperare extremă, culminând cu sinuciderea.

Acest gest al său arată o prăbușire interioară totală, o neîncredere în iertare, o incapacitatea de a-și asuma responsabil vindecarea prin pocăință, alegând, în schimb, valea morții…

”Săracul nu a lăsat nimic, bogatul nu a luat nimic”    

”Îmi place foarte mult un citat cu autor anonim: <Un bogat și un sărac au murit în același timp. Săracul nu a lăsat nimic, bogatul nu a luat nimic>…

Asta nu înțeleg mulți, dar omul chibzuit va ține seama de cuvintele înțelepte ale lui Iisus: <Chiar dacă cineva are din belșug, viața lui nu depinde de lucrurile pe care le are> (Luca 12:15).

Dorința de acumulare, goana continuă după bogăție, indiferent de nevoile reale, întunecă mintea, judecata, înstrăinează omul de Dumnezeu și devine un obstacol serios în calea mântuirii. Această iubire de bani, ca idolatrie, pune siguranța materială mai presus de credință.

În orice caz, chivernisirea banilor, buna lor gestionare, ne duce cu gândul la încrederea că tot ce avem vine de la Dumnezeu, că banii îi putem folosi pentru a ne ajuta semenii…

Și să mulțumim Domnului, să fim recunoscători cu ce avem, în loc de a dori mereu mai mult, fără a ști când  mai mult este destul.

Căci nu putem sluji, după cum știm, și <Lui Dumnezeu și lui Mamona> (Matei 6:24), conchide prof. univ. dr. Alexandru Tașnadi.