Magistrocrația

A sosit momentul – trebuia de multă vreme acționat! – să se pună capăt multiplelor privilegii de care beneficiază această castă a magistraților.

De fiecare dată când s-a încercat să li se taie privilegiile, magistrații au sărit, în haită!, să și le apere, invocând, de regulă, independența și stabilitatea Justiției. Se pare că în logica lor, evident, profund disfuncțională și strâmbă, cele două se pot realiza numai și numai dacă ei beneficiază de salarii, pensii și bonusuri foarte grase. Și le cam au! Și le cam au cam de foarte multă vreme! Și nu ar mai trebui să le aibă, cu atât mai mult cu cât actul de justiție este profund viciat!

Aproape 8 000  de persoane din sfera justiției (5680 de judecători și procurori, plus 2291 personal auxiliar din instanțe / parchete) beneficiază de pensii speciale și nu modeste, ci foarte, foarte mari.

Astfel, în timp ce pensia medie în România este de aproximativ 2 500 de lei, pensia specială medie a magistraţilor este de 25 000 de lei. Altfel spus, deși mare parte din pensia specială nu e rezultatul contributivității, ea este de 10 (zece) ori mai mare decât a celorlalte categorii sociale, care este un rezultat strict al contributivității. Celelalte categorii sociale, în medie, beneficiază după 65 de ani de pensie, ei pot beneficia de pensia lor specială și după 48 de ani. Suntem în fața unei mari inechități, pe care ei, magistrații – ei care ar trebui să fie primii în lupta pentru eradicarea inechităților! – și-o apără cu o disperare vocalizată insistent pe diverse portative.

Când se punea, însă, problema apărării principiilor fundamentale ale statului de drept, la care, în diverse perioade, din nefericire!, politicul a atentat, cei mai mulți magistrați au tăcut mâlc, savurându-și liniștiți, fără crampe de conștiință!, opulența.

Lucrurile stau, oarecum la fel, în ce privește salarizarea medie a celorlalte categorii sociale și salarizarea magistraților, existând o mare diferență între cele două segmente de salariați.

Și inechitatea apare mai flagrantă atunci când facem un simplu studiu al timpului efectiv de lucru dintre cele două categorii. Din cele 250 de zile de muncă (medie pe an) magistrații lucrează doar … 153 de zile, adică un procent de 61,2% din timp. Și asta pentru că beneficiază, legal, dar profund imoral!, de așa-zisa Vacanță judecătorească de 62 de zile (1 iulie – 31 august) și de 35 de zile de concediu (timp în care celelalte categorii sociale au doar 25 de zile de concediu pe an).

Și apoi, ca un detaliu, sunt prezenți magistrații la lucru de la ora 8,00 la ora 16,00, în fiecare zi de muncă? Ce-ar fi să le introducem niște cartele electronice de prezență și să stea să-și facă treaba 8 ore / zi, că oricum se plâng că au mult de lucru!

Și apoi, ca un alt detaliu, deloc nesemnificativ!, câți dintre magistrați și-au luat concediile „de regulă” – așa cum, foarte flexibil!, stipulează legea acum – în timpul vacanței judiciare și în fapt nu și l-au efectuat, dar și l-au decontat? O statistică pe acest subiect cred c-ar fi extrem de relevantă!

Apoi, vine întrebarea firească: de ce magistrații beneficiază de o așa-zisă Vacanță judecătorească, adică altfel spus de 2 luni de huzur pe an, plus un concediu de 35 de zile (care se materializează apeoximativ într-o lună și mai bine de jumătate)? De ce din 12 luni de muncă pe an, magistrații lucrează doar 8 luni și ceva, timp în care celelalte categorii sociale lucrează 11 luni pe an?

A!, am aflat recent de la Elena Costache, șefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care, probabil furată de sintagma superior din denumirea instituției, cu un tupeu grețos, ne spune – absolut senină! – că „Din toate punctele de vedere suntem unici, nu am de ce să mă feresc de acest cuvânt.” și, drept urmare a logicii ei, „Nu putem să punem egal între magistrați și celelalte categorii sociale.”

Tipa asta, care se consideră un fel de zeitate, care se uită la celelalte categorii sociale ca la niște gândaci, tipa asta, ale cărei declarații, ce intră în matricea retoricii rasismului social!, mai este, încă, în magistratură!? Și, culmea!, mai este chiar șefă!?

Dacă cele trei puteri ale Statului (puterea legislativă, puterea executivă și presa – ca a patra putere) nu pun frână derapajelor evidente ale puterii judecătorești, riscăm ca aceasta să-și aroge calități de supraputere (cum, de altfel, a și făcut-o în câteva rânduri, inclusiv în ce privește anularea alegerilor prezidențiale din 2024) și să intrăm sub zodia nefastă a Magistrocrației.