Mai mulţi procurori din DNA Oradea au fost chemaţi la audieri, miercuri, la Secţia pentru anchetarea magistraţilor din Parchetul General, în urma înregistrării apărute în care se vorbeşte de „liniştirea” judecătorilor.
UPDATE. Procurorul DNA Oradea, Cristian Marius Ardelean, a declarat, după audierea la Secția de anchetă a magistraților referitor la înregistrarea în care se vorbește de „liniștirea” judecătorilor, că a fost vorba de o discuție avută cu procurorii la o cafea, dar că nu știe dacă e autentică.
„Nu am analizat autenticitatea înregistrării, nu știu. Era o discuție la o cafea, că nu putem fuma în sediul instituției și atunci….da, era (discuția- n.r.) în sediul instituției (DNA Oradea -n.r.).”, a declarat procurorul Cristian Marius Ardelean.
Întrebat dacă este justificată temerea potrivit căreia la DNA Oradea s-au făcut abuzuri pentru a-i „cuminți” pe judecători, procurorul a răspuns negativ.
„Nu. Doamne ferește! În nimeni nu am vrut niciodată să introduc frica. Nu pot să-mi explic (cum a apărut această înregistrare -n.r.). (Cine a făcut înregistrarea -n.r.) se va stabili în cadrul unei anchete penale”, a declarat procurorul Cristian Marius Ardelean.
Acesta nu a precizat însă dacă a deschis sau nu vreun dosar penal unui judecător dintre cei amintiți.
Procurorul-şef adjunct al Secţiei de anchetare a magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Adina Florea, a declarat, pentru Mediafax, că mai mulţi procurori din DNA Oradea au fost chemaţi la audieri, miercuri, la Secţia pentru anchetarea magistraţilor din Parchetul General, în urma înregistrării apărute în care se vorbeşte de „liniştirea” judecătorilor.
Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis şi un dosar penal având ca obiect conţinutul înregistrării din interiorul DNA Oradea, în urma denunţului unui ONG, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem în această cauză.
Avocatul Răzvan Doseanu a publicat o înregistrare audio a unei şedinţe a DNA Oradea din ianuarie 2018, despre care spune că nu ştie dacă e autentică. În înregistrare se vorbeşte de urmărirea penală a unor judecători ca să intre „frica în ei”. Avocatul susţine, pe site-ul casei de avocatură pe care o reprezintă, că a primit înregistrarea anonim şi dă numele celor care ar fi participat la şedinţa DNA Oradea, spunând că le recunoaşte vocile personal. Astfel, el îi nominalizează pe procurorii Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin şi Rus Lucian, de la DNA Oradea.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, referitor la înregistrarea de la DNA Oradea, că probabil vor fi luate măsuri, precizând că partea rea a apariţiei unor astfel de înregistrări este că „actul de justiţie se abordează în acest fel, în mod absolut contrar legii”.
Conducerea DNA a anunţat, sâmbătă, că se delimitează de orice act al personalului care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraţilor şi a precizat că a solicitat note explicative DNA Oradea în urma publicării unei înregistrări în care se vorbeşte de „liniştirea” judecătorilor.
Cristian Marius Ardelean avea „o discutie la cafea” despre cum sa „linisteasca” judecatorii sau procurorii neconvenabili, el si ceilalti tortionari securisti travestiti in haine de procurori si inteleg ca sunt anchetati pt. grup infractional organizat ceea ce este intemeiat de faptele savarsite.Acest cloncan nepregatit, frate cu Man al carui analfabetism si prostie crasa au fost totusi de natura sa sperie „vestul salbatic”inteleg ca a are la activ victimele fam.Secara si inca o persoana.Domana Nela Secara si sotul si inca un coinculpat au gost hartuiti, santajati sa faca denunturi, arestati,rearestati timp ce circa 7 ani pt. inventii nedovedite.In loc sa se ocupe de coruptia mare, a facut viata un calvare ac.femei, care s-a si imbolnavit si nu i-a permis 3 zile pt. tratament pana nu a dovedit ca sufera de teribila boala.Acest caine tortionar ,securist,impreuna cu amicii sai ,impreuna cu politia judiciara au inteles sa distruga afacerea unei familii cinstite in timp ce ei, rod oasele grase cu adevaratii corupti,mana in mana.Lustratia parcheteleor de acesti tortionari ai politiei politice si aducerea de juristi pregatiti ,pe baza de concurs este stringenta.Oprirea detasarilor,eliminarea umpluturilor si examene profesionale ,un M.Public cu adevarat public nu privat al SRI si grupurilor de interese ar stopa fenomenul Pitesti care intr-o alta forma a permis un totalitarism institutional securistic ,dezechilibrand puterile in stat.
Ciprian Man un mar stricat,un pericol public oblojit de sectia procurori a CSM si in acest sens se va da un razboi pt. ca aceasta sectie de torionari ai CSM sa-si apere creatia ce distruge oameni si colegi -fara distinctie -procurori, judecatori.
Cum vaneaza el prin codrii tarii, nestingherit cu haita sa de interlopi poliotisti, politici sau alti favorizati de regimul kovesian si al lui Man!
Exista niste varfuri de torionari ce ar trebui imediat bagati la parnaie pt.faradelegile si inscenarile facute.
Cer un act normativ prin care averile procurorilor corupti si ale judecatorilor corupti, colaborationisti cu sistemul represiv securist sau politic- cu Iohannis de exemplu- sa le fie controlate si confiscate .In acelasi mod sa fie cercetati la averi generalii, sefii de politie si politia judiciara ,politicii -toti complicii ce au facut abuzuri,imbogatindu-se.O lege privind controlul averilor pornind de la prezumtia ca acestea sunt licite, prezumtie ce poate fi rasturnata in actiuni in care Statul sa aiba calitatea de subiect al acestor actiuni este necesara .O parte din pibul tarii se afla in posesia ilegala a celor ce au incalcat modul de a-si face averile:in mod legal,pe munca,nu pe furt.
Pregatiti catusele, dar nu folositi pè toate, ca mai vine si johannis!
Aceasta este praf in ochii prostilor. O mana spala pe alta si amandoua fata! Este o mimare de facere a dreptatii. Si PORTOCALA a fost chemat la sectia speciala de anchetare a magistratilor si desi ilegalitatile sunt evidente si strigatoare la cer, smecherul protejat de doctorita si de „seful statului” umbla incontinuare dezlegat. Felicitari si la cat mai multe succesuri!