Ultimul monarh al românilor, Majestatea Sa Regele Mihai I, a trecut la cele veșnice. Anunțul oficial al decesului poartă titulatura Casei Regale a României.
Alungat de comuniști de pe Tronul României odată cu proclamarea formei republicane de guvernământ impuse de ocupanții sovietici, la 30 decembrie 1947, fostul suveran a rămas în exil până în 1992.
Majestatea Sa Regele Mihai I
Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. S-a mutat la Domnul pe data de …. A fost fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei-Mamă Elena.
Din iunie 1930, după plecarea Reginei-Mamă în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui Său. A urmat cursurile unei școli organizate de Acesta la palat, alături de copii reprezentând toate colțurile țării și toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în sine și mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florența, la mama sa.
În adolescență, Principele Moștenitor a urmat cursuri de sport și a început pregătirea militară. La vârsta de 16 ani a devenit sublocotenent în armata română.
După decesul Regelui Ferdinand din 1927 și ca urmare a faptului că Principele Carol a renunțat la statutul de Principe Moștenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regență, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și președintele Înaltei Curți de Casație, Gh. Buzdugan.
La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui Său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.
Alături de ostași
În timpul războiului, Regele i-a îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a fost însă de acord cu depășirea liniei Nistrului. În ciuda refuzului mareșalului Antonescu, la 23 august 1944, Regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni.
Adversar al comuniștilor
Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.
Epopeea unui suveran în exil
Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la Vila Sparta, locuința Reginei-Mamă Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.
Pentru a-și câștiga existența, Regele și Regina au construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie.
Familia Regală s-a întors în Elveția în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană Lear Jeats and Co., la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraș de pe malul Lacului Léman, la câțiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci și cinci de ani și tot aici se află, pentru moment, casa familiei.
În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu Lear, iar un an mai târziu, a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate, denumită METRAVEL, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.
Din biroul sau de la Versoix și, începând cu 2001, din cel de la București, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației în țara noastră.
Regele Mihai și Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, în Elveția. De marile sărbători creștine și în funcție de angajamentele Lor publice, Majestățile Lor au ales să fie alături de cei dragi, fie la Castelul de la Săvârșin, fie la Palatul Elisabeta.
Regalitatea în România – istorie și amintiri
La proclamarea regatului, în 1881, Regele Carol I și soția sa, Elisabeta, nu aveau niciun urmaș direct, așa încât succesiunea s-a făcut din rândurile familiei regale. În urma acesteia, desemnat să ocupe tronul României a fost Ferdinand I de Hohenzollern, fiul cel mare al lui Leopold, fratele lui Carol I.
Ferdinand se stabilește la București în 1889. Aici se îndrăgostește fulgerător de Elena Văcărescu, una dintre domnișoarele de onoare ale Reginei Elisabeta. Dar Consiliul de Miniștri se împotrivește cu vehemență acestei legături. Carol I îl expediază pe Ferdinand la Castelul din Sigmaringen, iar preafrumoasa poetesă Elena este exilată în Franța. Dar iubirea celor doi va dăinui toată viața. Chiar dacă, spre a respecta Constituția, Ferdinand se va căsători, la 3 octombrie 1875, cu prințesa Maria, primul copil al ducelui de Edinburgh și al ducesei Maria. Primul dintre cei șase copii ai cuplului Ferdinand de Hohenzollern și Maria de Edinburgh, Carol, apare pe lume la 16 octombrie 1893, în Apartamentul Princiar al Castelului Peleș de la Sinaia. Marele eveniment este salutat cu o sută de salve de tun. A fost întâiul prunc al dinastiei Hohenzollern care s-a născut în România și care a fost botezat ortodox, conform Constituției. Anii copilăriei și i-a petrecut sub supravegherea afectuoasă a lui Carol I, care se ocupă îndeaproape de instrucția sa.
Nașterea „unui principe de constituție destul de satisfăcătoare“
Cu timpul, Carol devine un tânăr înalt, subțire, cultivat, plin de prestanță. Dar, în același timp, înzestrat cu o inimă zburdalnică și cu o personalitate vulcanică. Decizia lui de a se căsători în taină, la Odessa, cu Ioana (Zizi) Lambrino, o româncă descendentă dintr-o familie de aristocrați greco-bizantini, și faptul că a renunțat la prerogativele sale de prinț moștenitor la 1 august 1919 au provocat un scandal imens la Curte. Din această iubire damnată se va naște Carol Mircea, care este tatăl prințului Paul de Hohenzollern. Ca și Elena Văcărescu, cu pruncul în brațe, Zizi este obligată să ia calea exilului. Nu se va mai întoarce niciodată în țară. În data de 13 octombrie 1920, Casa Regală anunță că principesa Elisabeta, sora lui Carol, s-a logodit cu principele Gheorghe, fiul cel mare al fostului rege al Greciei, iar în noiembrie 1920, președinția Consiliului de Miniștri anunță că „prințul Carol, moștenitorul tronului, s-a logodit la Lucerna, în Elveția, cu principesa Elena a Greciei“. În octombrie 1921, Monitorul Oficial publică următorul buletin medical, semnat de prof. dr. Lauros, dna dr. Manicatide-Venert și dr. Romalo: „În seara de 24 octombrie ivindu-se în starea sănătății Alteței Sale Regale Moștenitoare simptome cari puteau aduce repede complicații serioase, o intervenție a fost judecată indispensabilă. Ea a avut loc cu succes în ziua de 25 Oct. după amiază. Alteța Sa Regală a dat naștere la orele 19.40 unui principe de constituție destul de satisfăcătoare. Starea Augustei Mame este ameliorată“. Era vorba despre Mihai, viitorul rege al României.
Tatăl rătăcitor
Din luna mai 1921 se intră în febra pregătirilor pentru încoronarea Regelui Ferdinand. În data de 15 octombrie 1922, la Catedrala din Alba Iulia se desfășoară somptuoasele serbări regale. Din 18 aprilie 1925, Regele Ferdinand va pleca în străinătate, în stațiunea balneară Bagnolle sur l’Orme din Franța, pentru a se trata de varice. Problema de sănătate a regelui Ferdinand era însă alta, cu mult mai teribilă: cancer la intestine. Pe deasupra, liniștea conjugală dintre Carol și Elena se deteriorează rapid. Odată cu aceasta, și tihna familiei regale. În februarie 1925, Carol începe o nouă relație cu Elena Magda Lupescu, o femeie suspectată de moravuri îndoielnice. La 20 noiembrie 1925, moare la Palatul Windsor regina Alexandra a Marii Britanii, mătușa lui Carol. Ca să-l îndepărteze de „Duduia“, cum o alinta el pe Lupeasca, părinții hotărăsc să-l trimită pe Carol, ca să-i reprezinte la ceremoniile funerare. El acceptă și promite solemn că se va întoarce acasă până la Crăciun. Însă, la o săptămână după înmormântare, traversează Canalul Mânecii, ia trenul de la Calais spre Paris, unde este așteptat de Elena Lupescu. Cu care pleacă în Italia, la Milano, apoi la Veneția. De aici, îi trimite o scrisoare tatălui său, prin care îl anunță cu răceală că renunță irevocabil la toate drepturile sale de principe moștenitor al României, cere să fie șters dintre membrii familiei domnitoare și să i se acorde numele sub care să-și alcătuiască o nouă stare civilă (Carol Caraiman), apoi se angajează să nu se mai întoarcă în țară timp de 10 ani, „fără a fi chemat de cei în drept și fără autorizația suveranului“. La 21 decembrie, scrisoarea ajunge la Cotroceni.
Rege la 6 ani
1 ianuarie 1926. La Sinaia, se întrunește de urgență Consiliul de Coroană. Ferdinand acceptă cu durere și această cerere expediată de fiul său. A doua zi, Regele îi invită pe liderii politici la Cotroceni și Camerele Parlamentului se reunesc într-o atmosferă tensionată. Mihai, în vârstă de 5 ani, este proclamat Principe Moștenitor, sub o regență alcătuită din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație și Justiție. În august 1926, Carol se întâlnește în secret la Paris cu Regele Ferdinand, apoi în octombrie cu regina-mamă. Luni, 18 iulie 1927, starea suveranului se înrăutățește, iar după miezul nopții, în castelul Pelișor, cu o carte de rugăciuni pe genunchi, regele Ferdinand I trece la cele veşnice. În 21 iulie 1928, se pronunță divorțul lui Carol de principesa Elena. Într-un interviu acordat British United Press, își exprimă dorința de a fi lăsat în pace și arată că a luat hotărârea după o matură chibzuință. La Sinaia, se deschide testamentul olograf al regelui. Fusese scris la 2 iunie 1925, pe 12 pagini legate între ele cu un șnur alb, și avea ca anexă un codicil conceput în data de 11 ianuarie 1926. Prin acesta din urmă, Ferdinand face o modificare dramatică a dispozițiilor testamentare inițiale: „A vroit Domnul să încerce țara și pe Mine și pe Regina o mare durere prin renunțarea la tron a Principelui Carol. Până la sfârșitul vieții mele nu se va șterge din inima mea jalea care m-a cuprins când m-am văzut silit să iau act de această hotărâre a primului meu născut, constatând că din nenorocire această măsură se impunea. (…) Anulez dispoziția mea cuprinsă în acest testament prin care lăsam fiului meu Carol toată cotitatea disponibilă și hotărârea de a cuprinde în partea sa de moștenire întreaga moșie Sinaia-Predeal împreună cu Castelul Peleș și celelalte castele, clădiri și stabilimente cu sarcinile prevăzute în acest testament“. La numai 6 ani, Mihai este proclamat rege, iar regența depune jurământul. La Sinaia, se oficiază un serviciu funebru, apoi trupul regelui este adus, prin gări cernite, la Cotroceni și depus în sala mare, unde va fi expus spre a i se aduce un ultim omagiu. După câteva zile, de la Gara de Nord, trenul mortuar pornește spre Curtea de Argeș, iar Ferdinand este înmormântat cu fastul care i se cuvenea în necropola regală.
În 8 octombrie 1929, presa anunță moartea regentului Gh. Buzdugan. A doua zi, se întrunește Reprezentanța Națională, care, la insistențele lui Iuliu Maniu, acceptă numirea lui Constantin Sărățeanu în locul defunctului Buzdugan. În acest fel, Maniu, care era președintele Consiliului de Miniștri, va avea control și asupra regenței. Criza politică se adâncește continuu, iar curentul care promova revenirea lui Carol ia amploare.
Pe 27 mai 1930, în Franța, după o consfătuire cu camarila, Carol ia decizia: va reveni prin surprindere în România. Pe 8 iunie 1930, ziarele anunță sosirea în țară a prințului Carol, iar evenimentele se succed cu viteză. La doar 48 de ore, într-o stare de confuzie politică generală, actul de la 4 ianuarie 1926 este abrogat. În 10 iunie 1930, se anunță: „Carol II proclamat rege!“. Votul a fost dat aproape în unanimitate. Proaspăt detronatul rege Mihai este numit „Mare Voievod de Alba Iulia“.
Dezastre democratice și pierderi teritoriale
Pe 21 noiembrie 1927, au loc alegeri parlamentare. Pe 23 decembrie 1937, se constată că niciun partid nu a întrunit peste 40% din voturile electoratului. Regele Carol al II-lea numește guvernul condus de Octavian Goga, președintele Partidului Național-Creștin, care câștigase doar 9,15%, și pe Armand Călinescu drept ministru de Interne. Pe „lista probabilă“ a noului guvern Goga, la Comunicații, apare nominalizat generalul Ion Antonescu. În data de 10 februarie 1938, Carol demite guvernul Goga, constituie un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea, suspendă Constituția din 1923 și-și subordonează instituțiile statului. Pe 30 martie 1938, desființează prin decret-lege partidele politice și numește el însuși membrii în Consiliul de Coroană. Tot în 1938, inițiază o reformă administrativă de tip fascist, prin care împarte teritoriul României în zece ținuturi. Pe 24 noiembrie 1938, se întâlnește cu Adolf Hitler, care îi cere ultimativ ca România să se retragă din Societatea Națiunilor, să se alieze cu Germania, să orienteze politica externă spre puterile Axei și să aducă la putere Garda de Fier. Carol refuză categoric. Pe 16 decembrie 1938, înființează Frontul Renașterii Naționale, ca „unică organizație politică în stat“, iar pe 22 iunie 1940, FRN se transformă în Partidul Națiunii, decretat, fără echivoc, „partid unic și totalitar“. În august 1939, între Germania hitleristă și URSS se semnează un protocol secret, care, printre altele, prevedea divizarea României. Un an mai târziu, URSS ocupă Basarabia și Bucovina de Nord, iar Ungaria, sprijinită de germani, Ardealul de Nord-Vest. Prin Tratatul impus cu Bulgaria, vom pierde și Cadrilaterul, inclusiv Balcicul.
12 vagoane cu tezaur, sub gloanțe legionare
Incapabil să mai controleze dezordinea din țară, Carol îl cheamă la putere pe generalul Ion Antonescu și îl învestește cu puteri depline în stat. Pe 6 septembrie 1940, abdică în favoarea fiului său Mihai I. Mihail Manoilescu, pe atunci ministru de Externe, susține că regele ar fi condiționat abdicarea de plata unei rente anuale de 20 milioane lei în valută și de garantarea întregii sale averi. Apoi, împreună cu Elena Lupescu, sub gloanțele legionarilor, care îl urmăresc până la graniță, părăsește țara într-un tren special, cu 12 vagoane în care îndesase bogății imense, între care 41 de tablouri, unele semnate de Tiţian, de El Greco sau de Grigorescu. Pe 3 iunie 1947, Carol se căsătorește cu Elena Lupescu la Rio de Janeiro, transformând-o în Prințesa Elena de Hohenzollern. Pe 3 aprilie 1953, la 59 de ani, suferind de cancer, Carol al II-lea moare, lăsând averea „Duduii“, care îi supraviețuiește 25 de ani. Este înmormântat în Capela Regilor Portugaliei, din Estoril. În 2003, la inițiativa prințului Paul al României, rămășițele sale pământești sunt aduse în România și sunt reînhumate într-o capelă din apropierea bisericii unde se odihnesc regii României, iar Elena Lupescu, într-un cimitir din apropiere.
Mihai, reîntronat la 18 ani
În septembrie 1940, după renunțarea la tron și plecarea din țară a tatălui său, Carol al II-lea, Mihai, Voievod de Alba Iulia, în vârstă de doar 18 ani, este proclamat și uns Rege al României de către patriarhul Nicodim Munteanu. Fără să jure pe Constituție, care fusese abrogată, și fără să primească girul Parlamentului, care fusese, de asemenea, dizolvat. Astfel, doar „prin grația lui Dumnezeu“, Mihai își începea cea de-a doua domnie, ca rege de drept divin, dar nu și constituțional. Era o funcție mai mult simbolică, autoritatea sa se rezuma la titlul de șef suprem al oștirii și la putința de a-l desemna pe prim-ministrul țării.
Moarte în „Valea Piersicilor“
Pe 24 iunie 1944, PNȚ, PNL, PSD și PCR au hotărât să formeze o coaliție națională, numită Blocul Național Democrat, care avea ca principale obiective răsturnarea regimului Antonescu, încheierea armistițiului cu Națiunile Unite și readucerea unui regim democratic în România. Regele Mihai I a fost de acord ca, dacă Ion Antonescu refuză să semneze actul armistițiului, acesta să fie înlăturat prin forță. Fiindcă Antonescu nu este de acord, pe 23 august 1944, Regele Mihai îl destituie și dispune ca mareșalul să fie arestat și-l numește pe generalul locotenent Constantin Sănătescu în fruntea guvernului. Ion Antonescu este predat apoi sovieticilor, este deținut aproape doi ani în URSS și readus în țară, pentru a fi judecat. În primăvara anului 1946 are loc procesul-spectacol intentat de comuniști împotriva „lotului Antonescu“, în urma căruia „Mareșalul“ a fost executat în „Valea Piersicilor“ de la Fortul Jilava, în data de 1 iunie 1946.
Deși mulți taxează gestul lui Mihai I drept o „capitulare“ în fața comuniștilor sovietici, trebuie menționat că, astfel, Al Doilea Război Mondial s-a terminat cu șase luni mai devreme, iar Nordul Transilvaniei a fost eliberat de sub ocupația ungurească. În martie 1945, obligat de ruși, Mihai I este nevoit să accepte un guvern comunist, condus de Petru Groza.
Alegeri „după strângerea recoltei“
Pe data de 6 august 1944, guvernul Petru Groza fusese recunoscut unilateral de Uniunea Sovietică. Pe 21 august, Regele Mihai îl somează pe premier să-și dea demisia, dar Groza refuză. Mihai I intră în grevă regală și refuză, la rândul său, să semneze documentele primite de la executiv. În decembrie 1944, la Conferința de la Moscova a miniștrilor de Externe aliați, SUA și Anglia ridică două condiții: guvernul Groza va fi recunoscut numai dacă va coopta în structura sa și reprezentanți ai principalelor partide de opoziție (PNL și PNȚ) și dacă va anunța că va organiza alegeri libere. La mijlocul lunii decembrie 1945, reprezentanții Puterilor aliate vizitează România și recomandă ca alegerile generale să aibă loc în luna mai a următorului an. Ele trebuiau să recunoască primul guvern al României postbelice. Pe 7 ianuarie 1946, Groza admite în guvern doi miniștri fără portofoliu din partea opoziției: țărănistul Emil Hațieganu și liberalul Mihail Romniceanu. Cei doi vor avea, evident, un rol pur decorativ, dar de a doua zi, Mihai I se vede nevoit să renunțe la greva regală și să revină la colaborarea cu Groza, iar pe 5 februarie, Anglia și SUA recunosc guvernul și reiau contactele diplomatice cu România. Însă Groza ignoră cu lejeritate recomandările aliaților. La sfârșitul lunii februarie, anunță că „alegerile vor avea loc după strângerea recoltei“ (data fixată ulterior va fi 19 noiembrie: se presupunea că atunci țăranii vor fi mulțumiți și vor vota guvernul; dar seceta a lovit fără milă România și a adus-o în pragul foametei). Între timp, relațiile dintre URSS și Occident se degradează abrupt: pe 5 martie, Churchill își expune celebrul discurs „Cortina de Fier“, care marchează izbucnirea „Războiului Rece“.
O iubire fulgerătoare, temă de propagandă comunistă
La sfârșitul lunii noiembrie 1947, Regele Mihai pleacă în Anglia, unde a fost invitat să participe la ceremonia nupțială a fiicei regelui George al VI-lea, prințesa Elisabeta. După alegerile din 1946, câștigate fraudulos de comuniști, partidele istorice intră în agonie și se autodizolvă, iar liderii lor sunt aruncați în pușcării. În această atmosferă încordată, se pare că regele a luat în calcul ipoteza de a nu se mai întoarce în țară. Conducătorii comuniști înșiși trăgeau nădejdea ca asta să se întâmple: incomoda problemă a monarhiei s-ar fi rezolvat de la sine. Între timp, Tito vizitase România, unde a fost primit cu urale și i-a asigurat pe tovarășii săi de la București de sprijinul său în chestiunea abolirii monarhiei și instaurării republicii. Mai mult, la nuntă, Mihai I o cunoaște pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, de care se îndrăgostește fulgerător. O cere pe loc în căsătorie, iar logodna se oficiază imediat după plecarea de la Londra, în Elveția, la Lausanne. Evenimentul este anunțat guvernului prin mareșalul palatului, Dimitrie Negel. Deși varianta de a arunca pe piață ideea că, asemenea tatălui său, și-a abandonat țara din amor pentru o femeie i se potrivea ca o mănușă, dar și ca să-i ofere un motiv în plus ca să rămână peste graniță, guvernul răspunde că nu este de acord cu această căsătorie. Sfătuit de personalități britanice și americane, între care Winston Churchill, regele decide totuși să revină în România, către sfârșitul lunii decembrie 1946. La întoarcere, Mihai I este primit cu ostilitate de membrii guvernului.
„O problemă de familie“: divorț de țară, „prin înțelegere“
Regele Mihai petrece un Crăciun tensionat la Sinaia, alături de mama sa, Elena. Era clar că urmează să se petreacă evenimente dramatice. În seara de 29 decembrie, Negel îl anunță pe rege că este invitat urgent de Petru Groza la București, pentru a discuta o „problemă de familie“. A doua zi, de dimineață, Mihai și mama sa se prezintă la Palatul Elisabeta. Fără să bănuiască faptul că garda regală fusese arestată și înlocuită cu trupe ale Ministerului Afacerilor Interne și cu soldați ai diviziei „Tudor Vladimirescu“, alcătuită în URSS, că toate legăturile telefonice fuseseră tăiate sau că întregi coloane de blindate înconjuraseră zona. La întâlnire, Groza vine însoțit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul PCR. Premierul poartă ostentativ la vedere un revolver. „Problema de familie“ era propunerea unui „divorț prin înțelegere“. „Divorțul“ regelui de țară. Scoate din buzunar actul de abdicare și îi acordă monarhului 10 minute spre a-l semna. Regele se retrage și studiază documentul, apoi revine și îi cere lămuriri prim-ministrului. Acesta îi răspunde tăios că, dacă nu semnează abdicarea, 1.000 de studenți arestați în urma unei demonstrații promonarhice vor fi executați. Sub presiunea acestui șantaj, regele semnează. Împreună cu mama sa, se întoarce la Sinaia și încep să-și facă bagajele.
„La toți de față și viitori, sănătate!“
În prima zi de după Anul Nou, joi, 1 ianuarie 1947, presa publică știrea-bombă, însoțită de facsimilul actului de renunțare la tron: „Abdicarea Regelui Mihai I. Proclamarea Republicii Populare Române“: „Dinastia străină, instaurată pe tronul României în 1866, a încetat a mai exista. Regele Mihai a abdicat eri, în numele său și al urmașilor săi, renunțând pentru sine și pentru ei la toate prerogativele exercitate în numele Constituției din 1866. Actul îndeplinit eri este concluzia unui adânc șir de adânci prefaceri: politice, economice și sociale cari au schimbat înfățișarea țărei și au creiat noui raporturi între puterile Statului. (…) Direcția acestei desvoltări a fost desenată mai de mult: ea duce spre democrația populară. Eri a fost consacrată însă forma de stat pe care o va lua democrația noastră populară: Republica Populară Română. (…) Nouile raporturi internaționale ca și marile țeluri constructive ce și le propune democrația populară impun o deplină unitate de vederi între puterile Statului. În acest sens, proclamația guvernului către țară constată că monarhia constituia o piedică în calea desvoltării țării noastre spre un regim de democrație populară, care să asigure tuturor celor ce muncesc bunăstarea materială și culturală, să asigure independența și suveranitatea României. O nouă fază a istoriei românești a început eri. Ceea ce continuă este Statul român, cari azi ca și mâine are nevoe de munca disciplinată și încordată a tuturora“. Iată și conținutul actului de abdicare: „Mihai I-iu, prin grația lui Dumnezeu și voință națională Rege al României. La toți de față și viitori, sănătate! În viața Statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice și sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental – Constituția țării – ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare. În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român ABDIC, pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat. Mihai. Dat la București, astăzi, 30 decembrie 1947“.
„Republica Populară Română, Patria tuturor celor muncesc cu brațele și cu mintea, dela orașe și dela sate“
Concomitent, este publicată și „Proclamația Guvernului către popor“: „(…) Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-și clădi o formă nouă de stat: Republica Populară. (…) În frunte cu forța organizată conștientă și neșovăitoare a clasei muncitoare, aliată cu țărănimea muncitoare, poporul român a înlăturat jugul moșierilor și a pedepsit pe trădătorii intereselor sale, alungând de la cârma țării pe cei care apărau interesele jefuitorilor ei. (…) Prin înlăturarea monarhiei, se deschid democrației noastre populare căi noui de mărețe înfăptuiri. Muncitori, țărani și intelectuali, ostași, subofițeri și ofițeri, cetățene și cetățeni! Să înălțăm noua formă de viață a statului nostru, Republica Populară Română, Patria tuturor celor muncesc cu brațele și cu mintea, dela orașe și dela sate“. Proclamația este semnată de toți membrii guvernului Petru Groza. Petru Groza citește în plen actul abdicării și proclamația guvernului către țară. Se supune la vot „proiectul de lege din inițiativă parlamentară“: votată în unanimitate și printre aplauze furtunoase și ovații, România devine Republica Populară Română (RPR). În ziarul Scânteia apare un articol „despre rolul monarhiei în trecut“, semnat de Vasile Luca: „Monarhia a fost creiată pentru a opri desăvârșirea revoluției burghezo-democratice în România și pentru a aservi țara cu ajutorul acestei dinastii germanice intereselor capitalului străin. Dinastia Hohenzollern în România și-a îndeplinit rolul în măcelărirea țărănimii răsculate pentru pământ, servind intereselor moșierilor, regele însuși fiind cel mai mare moșier, stăpân pe mii de hectare de pământ. Dinastia servea de asemenea interesele capitaliștilor, regele însuși fiind cel mai mare acționar al băncilor și întreprinderilor industriale. (…) Anul 1948 trebuie să fie începutul trecerii de la economia anarhică, ce mai domină în mare parte la noi, la economia planificată în care rolul hotărâtor să-l joace industria de Stat“.
În seara de 3 ianuarie 1947, Regele Mihai și mama sa, escortați de ofițeri ai Siguranței, ajung pe peronul Gării Sinaia, păziţi de două rânduri de ofițeri care stau cu spatele, ca să nu-i poată privi. Cei doi monarhi urcă în tren, cu destinația Lausanne. Vor fi urmați, peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România și Ileana de Habsburg. „Am plecat cu moartea-n suflet“, avea să declare cel din urmă rege al românilor. Se închidea astfel un capitol fundamental al istoriei noastre. Urma infernul comunist.
De morti numai de bine. Dumnezeu sa il IERTE !
”Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni.” HAIDEȚI SĂ NU RĂSTĂLMĂCIM ISTORIA! Pt că de fapt, acest act de ”curaj” a permis sovieticilor bolșevici să ocupe cât a putut de mult din Europa. Dacă regele nu trăda, Antonescu ar fi întârziat suficient de mult timp înaintarea sovieticilor, dând astfel prilejul americanilor ca să ajungă ei primii în România. Așadar Trădarea regelui Mihai nu are numai repercursiuni naționale, căci întorcând armele, le-a permis bolșevicilor să ajungă până la Berlin și să împartă Europa în două cu americanii… Și ce vieți au fost cruțate? Că ani de zile temnițele bolșeviste gemeau de arestați nevinovați! În rest ! Toți greșim mai mult sau mai puțin! Așadar, -Dumnezeu cu mila!
Intr-adevar, istoria nu trebuie rastalmacita. In acest sens, este total fals ca Antonescu dorea rezistenta pina la capat si ca si-ar fi dat cuvintul de onoare fata de Hitler. Din contra, era chiar pe punctul de a incheia armistitiul. Este exact ceea ce a precipitat arestarea sa de catre diletantii care se credeau salvatorii tarii dar se ascundeau in dosul firavei umbre regale. Scurtarea razboiului cu 6 luni este pur si simplu o speculatie bazata pe ipoteza (falsa) ca Romania ar fi continuat lupta. Tot in domeniul istoriei probabile se poate specula ca l-a prelungit.
Dunmezeu sa-l ierte ca are de ce.
Monarhiile Europene se modernizeaza , a noastra se conserva , daca mai era un viitor, cu Nicolae, l-am inchis .
Istoria va judeca daca Mihai I a fost un copil toata viata si astfel este exonerat de Marile Rele aduse Romaniei : Moarte, comunism , nenorociri fara sa a produs Speranta macar !
Cel mai urat este ca acum i-l bocesc alde Iliescu, Putin , URSS … comunistii !
Rusia are toate motivele sa-l boceasca. Cind a mai avut ea complice chiar suveranul unui inamic, in umbra caruia s-a clocit deschiderea frontului si predarea legat a comandantului armatei?
Sugestiv este faptul ca nu a avut soarta altor monarhi europeni exilati,contemporani cu el-Vittorio Emmanuele(muritor de foame) sau familia regala a Greciei(ajunsi saraci lipiti);ca sa nu mai vorbim de regele Bulgariei…am putea spune ca,in ce-l priveste,comunistii au fost niste domni;asta,ca sa facem comparatie cu alte destine ”regale,ca daca ne gandim ce soarta minunata aveau locuitorii Romaniei…
Majestatea Sa Regele Mihai ne-a parasit. Ce durere! Odihneasca-Se in pace!
Parca nu a mai vrut sa traiasca umilinta un nou 30 decembrie, cel din 2017.
Republica instaurata de comunisti acum 70 de ani persista inca, pentru ca persista inca comunismul, la noi si in lume.
In UE nu s-a reusit condamnarea comunismului, de aceea nu s-a revenit la monarhie, nicaieri in Europa.
Trebuie sa continuam deci lupta contra comunismului, pentru a putea reveni la monarhie.
Regele Mihai a murit! Traiasca Regina Margareta!
Ce spuneti este pur si simplu o speculatie, un sofism. In Europa, nu s-a revenit la monarhie pentru ca este anacronica. Comunismul este marginal in Europa prospera, fara nici o perspectiva de a ajunge la putere in cadrul sistemului democratic. Monarhiile au ramas acolo unde monarhii au cedat puterea (reala) de buna voie, e drept ca mai mult de teama ghilotinei. Monarhia, fie si constitutionala, nu aduce automat liniste daca sistemul politic este deficitar. O stim prea bine din propria istorie. Politicienii vor continua sa-si faca de cap sub privirile neputiincioase ale monarhului constitutional, daca nu cumva complice. Nu forma de guvernamint primeaza ci sistemul politic.
Comunismul a murit demult, securistii sunt la putere, impotriva lor trebuie sa lupti. Uite primele patru postari, ti se pare ca sunt comunisti? Ai luptat impotriva ultimului presedinte securist din Europa, Basescu Traian, care l-a jignit pe Rege cum numai un securist putea sa o faca?
Da,ar fi bine sa se caute conferinta de presa a lui Petru Groza din 30 decembrie 1947 ,ca sa judecam lucrurile si din perspectiva acelui moment;de asemenea,n-ar strica sa vedem ce scria presa straina(austriaca,de exemplu)in 1991 despre Mihai Argesanu si averea lui(discutia fiind ocazionata de vinderea unui timbru pentru suma de 2.5 milioane de dolari)
Despre morti de bine, insa exagerarile si idolarizarea pamantenilor cu pacatele lor (mai stiune, mai dosite), cu faptele lor (mai generoase, mai manarite), chiar nu isi au rostul. Bunul Dumnezeu sa-i ierte (si sa ne ierte). Cat despre talmes balmesul cu datele din articol – e prea ca la tara.
Tu pe ce te bazezi de vorbesti asa..
Uite eu de ex.nu am stiut mai nimic despre familia regala dar de cand a murit Mihai am citit intens timp de 2 zile nici nu-mi trebuia mai mult de cand regalitatea la noi a inceput nu chiar demult.Am ramas socata sa gasesc despre Carol II rusinile pe care le-a facut.Nici nu ma mai mir despre tatal lui care a avut o viata dubla.Or fi construit ei,dar uite si Ceasca a construit mai multe,nu el ci clasa muncitoare.
Ce sa zic in final, dupa ce Mihai s-a dus acum sa zic daca burtile noastre vor ghiortaii mai tare alegem si pe Micky Mouse.
E usor de promis pentru politicienii care cer sfaturi pe bani grei de la alti europeni.
Viitorul nu e senin dar que sara sara……
Dupa razboi, 1945, au fost MULTE acuzatii din partea vestului, rusii au inaintat vertiginos spre vest trecand usor peste Romania, sute de mi de kilometri, in timp ce aliatii au luptat din greu pentru a ianinta spre Germania, iar se spun ”minciuni degenerate”. Despre nu stiu cate sute de mi de vieti salvat DAR, nu spune nimeni despre cei peste 150 000 de militari romani dezarmati de rusi la 23 august 1944, de parca ar fi fost soldatii ”Madagascarului”, o rusine nationala. Unitati militare hortiste, ale Ungariei au luptat ”pana la terminarea razboiului 19454 in Germania, dar in Ungaria, rusii ”nu au decimat sute de mi de oameni !!!. Sa fim si ”decenti dar si corecti”,minciuna nu trebuie sa fie o calitate a unui popor, ori noi romanii, excelam la minciuna, de la cea ”politica, la cea istorica … etc”. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe fostul rege Mibai I dar, adevarul trebuie sa fie deasupra tuturor si aiba intaietate. NU suntem noi romanii un popor de mincinosi, doar daca ”politicienii si istoricii nu ne caracterizeaza asa prin atitudinea lor.
Am auzit astazi la B1 TV culmea nesimtirii, fostul rege Mihai I nici nu a fost inmormantat si astai probabil cu acordul lui Tariceanu si Dragnea anunta pe ”regina Margareta – oare cand a murit in realitate regele Mihai I, regina CUI ???????????????????????, ca Romania este republica iar romanii republicani, cum sa declari o regina a nimanui, incalcand ”Constitutia Romaniei votata de milioane de romani ?, romanii sunt un popoir adus ”cu pluta in Romania”, faras nici un drept ?.
Un idiot care posteaza sub mai multe pseudonime face pe istoricul de ocazie rastalmacind grosolan Istoria. Antonescu a fost unul
din cei mai marsavi bolsevici trimisi de Lenin la scoli militare pentru a fi plasat, ce sa vezi, identic cu Hitler, Musolini,
Franco, Horthy si altii mai marunti, drept Conducator al statului. S.a aliat cu Hitler punandu-i la dispozitie resursele tarii fara de care nu-si putea pune in miscare masina de razboi, a aruncat Romania intr-un razboi nimicitor, trimitand la moarte sigura milioane de Romani slab inarmati. Pregatise o linie de aparare pentru a transfosma tara in teatru de razboi si un nemernic pe Forum sustine ca daca nu era arestat salva Romania si ii impiedica pe rusi sa inainteze in Europa, cand de fapt prin actul regal a fost scurtat macelul mondial!!!In primul rand s-a impiedicat pustiirea Romaniei de tavalugul de foc si decimarea populatiei, civili/militari. Cand constat cat de senin vorbesc aceste vipere care se cred Romani despre victime, morti si raniti imi vine sa
sami iau campii pe alte meleaguri, cat mai departe. Sa va crape obrazul comunisti schizo incapabili sa pretuiti valorile adevarate
si traditiile acestei tari. Cine crede ca sunt extrem de dur sa inteleaga ca acesti mizerabili nu merita alt limbaj, fiind fiare
turbate care cautioneaza miliardele de victime ale comunismului!!!
Sărmane ! Citește mai bine cele afirmate! Iar dacă nu reușești să înțelegi, mai bine lasă-ne și dute, că vezi bine că numai d-ta te înverșunezi aici să susții niște aiureli fără cap și fără coadă. Nici măcar nu înțelegi ce citești!
Stalin a invitat hitleristii sa atace URSS, dar nu inainte de a trece prin foc si sabie Polonia! A lasat la granite unitati slab
inarmate, ordonandu-le sa nu se retraga, pentru a fi toate decimate. Aproape 2 luni a disparut de pe Firmament pentru a permite ca
agresorul sa inainteze adanc, sa distruga Ucraina, care ca si in Polonia trebuiau decimate populatiile de cetateni mandri. Acest
monstru bolsevic si-a tinut uriasele unitati de artilerie – Katiuse in rezerva pentru a le arunca in ultima clipa in lupta. I-a dat ordin lui Hitler ca in 1942 sa nu mai reia atacul Moscovei a carei cucerire demobiliza trupele sovietice, acesta trimitandu-si toate unitatile de izbire in Caucaz unde s-au impotmolit. Daca Regele Mihai nu ordona arestarea lui Antonescu si acesta reusea
sa concentreze trupele slab inzestrate pe aliniamentul Focsani-Namoloasa,anglo-americanii isi amanau debarcarea in Europa.Viitorul
presedinte Eisenhauer care era comandantul suprem aliat a incetinit,tot la ordinul lui Stalin, inaintarea in Germania si l-a lasat
pe Jukov sa cucereasca Berlinul, in caz contrar fiind imposibila „extractia” lui Hitler prin inscenarea…sinuciderii!!!
Charlie, baiete, de unde postezi, din butoiul cu trascau sau de la spitalul 9? Sau poate tragi virtos pe nas de delirezi in asa hal?
dar in fata c ui a depus marga juramantul?? cine a oficiat ceremonialul ??si noi astia cu …cine votam..waw cu cata serozitate , debatem, tratam , ne pronuntam la nimicuri n am auzit insa ca statutul de frepublica sa inc eteze..asa sa ne ajute Dzeu..orii..fiecare cu …ale lui..deci haosu este totalmenmte..daca avem un guvern paralel de ce sa nu avem si o monarhie intersectanta.
Ha Ha daca avem un stat paralel nu me-ar strica si o monarhie mai tapana poate ca in viitorul apropiat noi toti prin rotatie vom fi in parlament sa vorbim la microfoane si pe urma sa ne dam mesaje unii la altii caci munca e greeeea tare.