Mălin, vraciul de la Buziaş

Dorel Mălin e un munte de om cu privirea aspră şi cu braţe puternice. Când îl vezi prima oară nici nu-ţi trece prin cap că bărbatul cu faţa arsă de soare şi palme muncite e un adevărat vraci pentru buzieşeni şi locuitorii din localităţile limitrofe. Fără nici o pregătire medicală, Mălin a lecuit sute de oameni cărora le-a „pus oasele la loc”, fără gips sau atele, după ce pacienţii săi au suferit entorse sau luxaţii, la mâini ori la picioare. Secretul performanţelor sale, ascuns în spatele unui simţ tactil deosebit, conţine apă caldă şi rece, ulei, prosop şi multă pricepere. Vraciul de la Buziaş a moştenit harul lecuirii de la tatăl său, iar fiica lui Mălin calcă şi ea pe urme părintelui.

„Nu puteam să prind şmecheria”

„Ca să mă deprind mai bine am făcut experienţe pe porumbei, berze sau stârci, miei şi iezi, iar într-o zi a venit un ţigan cu un cal, şchiop de un picior”, spune Mălin, care şi-a făcut ucenicia vindecând păsări şi animale. „Am văzut cum făcea tatăl meu, l-am asistat de multe ori, dar n-am putut să prind şmecheria. E o anumită tehnică pe care n-o stăpâneam. Atunci m-am pus să citesc, să văd ce–i vena şi artera, muşchiul, ligamentul, sau osul şi când tata s-a ameţit cu ţuică, într-o seară, am tras eu laba piciorului la un vecin care călcase greşit. Am început cu gleznele şi, după mai multe reuşite, am prins încredere”, povesteşte Vraciul Mălin, care în tinereţe a practicat luptele libere şi a vindecat câţiva colegi care suferiseră luxaţii.

El a fost coleg de liceu cu fostul mare fotbalist Ştefan Iovan, care juca în acea vreme la juniorii echipei Metalul Reşiţa, dar pe care n-a fost nevoie să-l trateze. Mălin i-a tratat şi pe câţiva colegi de armată care şi-au mai scrântit picioarele, toţi bucurându-se că nu mai trebuiau să stea în gips. Vraciului i s-a dus apoi vestea şi, încet, încet, i-a luat pacienţii tatălui său. „Am învăţat că pe femeia în care a mişcat copilul şi pe omul care transpireă mult să nu pun mâna că nu e bine. Chiar dacă ştiu că pot să-i fac bine, pe ei îi trimit la doctor”, spune tămăduitorul din Buziaş despre graniţa dintre medicina populară şi cea profesională. El nu intervine nici în cazul fracturilor, de orice fel, afecţiuni pentru care îndeamnă bolnavii să meargă la medicii de specialitate.

Cel mai bătrân pacient a avut 90 de ani

Mălin a „reparat” sute de entorse, luxaţii sau dizlocări de umeri la copii şi la maturi. Reuşitele sale au la bază o anumită tehnică. De la cea verbală, prin care-şi linişteşte pacienţii care vin disperaţi la el, şi până la cea prin care aşază oasele la locul lor. „Trebuie să-i scot din starea de panică cu care vin şi să-i pregătesc pentru intervenţie. Ca să pot să-i trag braţul sau laba piciorului, mai întâi încălzesc muşchii, tendoanele, ligamentele, sau articulaţiile de la mâna ori piciorul aflat în suferinţă. Pentru asta folosesc prosop şi apă caldă, după care masez cu ulei zona aflată în suferinţă, până consider că pot trece la aşezarea oaselor la locul lor. Pare simplu, dar nu e chiar aşa. La cei cu multă masă musculară trebuie să mă opintesc mai tare. La cei slabi e mai uşor. Cel mai bătrân pacient al meu a avut peste 90 de ani şi a apelat la mine pentru că avea şoldul dizlocat, din cauza coxatrozei şi a unei căzături. Practic, pe mine m-a sunat atunci un medic balneolog care avea bătrâna în îngrijire. I-am tras piciorul fără să o doară şi apoi am instruit familia cum să-i facă masaj cu creme antiinflamatorii. La sfârşitul intervenţiei mi-a pupat mâna. Am rămas blocat, dar i-am spus că numai popii îi pupi mâna”, îşi aminteşte Mălin, care răspunde prezent, la orice oră din zi sau din noapte, când un pacient îl cheamă să-i „repare” oasele.

Şomer, bolnav, dar cu har de la Dumnezeu

Bărbat în putere la 50 de ani, Mălin e şomer acum şi trăieşte dintr-un ajutor de şomaj de 519 lei pe lună. Ca să mai facă un ban, Vraciul, care suferă de diabet, a făcut un împrumut la bancă din care şi-a cumpărat aparat masat cu infraroşu, folosit la întărirea încheieturilor la copii sau la persoanele care au tije metalice în corp. El a mai investit şi într-un alt aparat, numit calmostil, folosit în tratamentul spondilozei, spondilitei, al durerilor după amputări de membere, sau operaţii pe muşchi. „Încerc să-mi câştig existenţa cum pot. Cine mă mai angajează acum, pe mine, pe criza asta. Oricum, la mine apelează oameni care nu au bani pentru medici şi încerc să-i ajut pe toţi. Cred că dacă n-aş avea harul ăsta de la Dumnezeu, aş muri de foame”, spune Vraciul Mălin.

Sergiu Miat, EXCLUSIV cotidianul.ro