Managerii prevăd o creştere a construcţiilor şi a industriei prelucrătoare până în mai

Managerii firmelor româneşti anticipează o creştere a construcţiilor şi a industriei prelucrătoare în perioada martie-mai, o relativă stabilitate în comerţul cu amănuntul şi o creştere moderată a serviciilor comparativ cu cele trei luni anterioare, arată datele publicate luni de INS. Astfel, potrivit ultimei anchete de conjunctură a Institutului Naţional de Statistică (INS), managerii din industria […]

De cotidianul.ro - Autor
Managerii prevăd o creştere a construcţiilor şi a industriei prelucrătoare până în mai

Managerii firmelor româneşti anticipează o creştere a construcţiilor şi a industriei prelucrătoare în perioada martie-mai, o relativă stabilitate în comerţul cu amănuntul şi o creştere moderată a serviciilor comparativ cu cele trei luni anterioare, arată datele publicate luni de INS. Astfel, potrivit ultimei anchete de conjunctură a Institutului Naţional de Statistică (INS), managerii din industria […]

Managerii firmelor româneşti anticipează o creştere a construcţiilor şi a industriei prelucrătoare în perioada martie-mai, o relativă stabilitate în comerţul cu amănuntul şi o creştere moderată a serviciilor comparativ cu cele trei luni anterioare, arată datele publicate luni de INS.

Astfel, potrivit ultimei anchete de conjunctură a Institutului Naţional de Statistică (INS), managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +23%). În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare (-5% la întreprinderile mici, cu 1-49 salariaţi).

Datele INS arată că pentru unele dintre activităţi se va înregistra o tendinţă de scădere mult mai accentuată decât pe total: metalurgie, fabricarea altor mijloace de transport precum şi fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (solduri conjuncturale -28%, -18% şi respectiv -17%).

Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează o creştere a acestora în următoarele trei luni (sold conjunctural +18%).

Potrivit estimărilor din luna martie 2011, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +18%) şi o creştere moderată a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +9%).

Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%), această tendinţă fiind dată în special de întreprinderile mijlocii, cu 50-249 salariaţi. În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează o creştere a acestora (sold conjunctural +18%).

În sectorul de comerţ cu amănuntul, managerii au estimat în luna martie 2011 relativă stabilitate a activităţii economice pentru următoarele trei luni (sold conjunctural +2%). Volumul total al vânzărilor de mărfuri va avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +8%). Totodată, volumul comenzilor adresate de către unităţile comerciale furnizorilor de mărfuri vor înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).

Angajatorii prognozează, pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a numărului de salariaţi din acest sector (sold conjunctural +1%). Managerii societăţilor comerciale estimează că preţurile de vânzare cu amănuntul vor înregistra creşteri pentru următoarea perioadă (sold conjunctural +40%).

Conform estimărilor din luna martie 2011, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o creştere moderată (sold conjunctural +7%). În sectorul de servicii se estimează, pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -1%).

Potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare a prestaţiilor vor avea o tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +14%).

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.