Manifestaţie în Piața Universității: „Vrem legalizarea”

O manifestație prin care se cere legalizarea „imediat” a parteneriatelor civile este anunțată sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Capitală, organizatorii precizând că se vor oficia, simbolic, parteneriate pentru cuplurile interesate, care vor primi un certificat.

„Tradiția noastră e iubirea și ieșim în stradă pentru a cere legalizarea parteneriatelor civile! MozaiQ te invită sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 14, în Piața Universității (parcul Colțea) pentru a spune răspicat că vrem legalizarea parteneriatelor civile acum! Și noi, persoanele LGBT, plătim taxe și trebuie să fim respectați de stat și societate. Ne naștem egali și suntem liberi să iubim, iar acest lucru trebuie sa se reflecte inclusiv în recunoașterea din partea statului. Protestăm în Piața Universității, locul unde ne-am câștigat libertatea cu sânge. Drepturile noastre nu se negociază și nu sunt obiect al vreunor trocuri politice! La 16 ani de la dezincriminarea homosexualității în România, cuplurilor gaynu li se oferă nicio recunoaștere din partea statului. Mai mult, aproximativ 400.000 de cupluri trăiesc azi în România fără a fi protejate în niciun fel. Cum ar fi dacă partenerul sau partenera ta s-ar îmbolnăvi și nu ai avea dreptul să iei decizii medicale în numele lui/ei? Gândește-te cum te-ai simți dacă la moartea partenerului tău, părinții acestuia nu ți-ar permite să participi la înmormântare? Cum ar fi să fii dată afară din propria casă în caz de deces al partenerei tale?”, a scris organizaţia MozaiQ, cea care organizează evenimentul, pe pagina sa de Facebook.

MozaiQ face referire totodată la poziția CEDO pentru a-și sprijini demersul.

„Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune statelor europene că trebuie să protejeze legal toate cuplurile, într-o formă sau alta. România nu respectă astăzi această obligație. Un proiect legislativ care ar reglementa situația parteneriatelor civile se află în Camera Deputaților din Parlament. Cerem clasei politice să acționeze imediat și să își asume hotărât legalizarea cuplurilor necăsătorite. Un astfel de semnal ar transmite societății că și persoanele LGBT sunt cetățeni care merită respect. Te chemăm în stradă, alături de noi, sâmbătă 21 octombrie, de la ora 14, în Piața Universității (parcul Colțea) pentru a-ți exprima solidaritatea cu persoanele LGBT și a te alătura luptei pentru egalitate! Nu mai rămânem pasivi în fața nedreptăților, nu mai credem în promisiuni goale. Vrem legalizarea parteneriatelor civile imediat! În mod simbolic, vom oficia în Piața Universității, parteneriate civile pentru cuplurile dispuse să spună DA! Vei primi un certificat, iar toți deputații vor primi o înștiințare cu privire la numărul parteneriatelor civile oficiate”, mai scriu organizatorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Toti dezaxatii is promovati acum. In timisoara, au expus in public o statuie cu un mort cu Editat. asta e noua arta promovata de UE. Vor sa distruga complet civilizatia europeana. Oare cine e in spatele lor? cine controleaza massmedia, politiceni, corporatii.. incep sa cred ca baietii buni sunt ce care au pierdut al 2-lea razboi mondial. se pare ca aveau dreptate 100%.

  2. In legatura cu mutantzii astia, eu am O SINGURA nedumerire: DE CE VOR EI SA INFIEZE COPII, DIN MOMENT CE NU-SI DORESC SA AIBA COPII?!? Ca, daca ar dori copii, ar face ceea ce, cu siguranta, Dumnezeu i-a invatat si pe ei. Numai ca, de fapt, NU VOR. Si atunci, dati-mi voie sa ma indoiesc de bunele lor intentii atunci cand infiaza copii FACUTI DE ALTII, care NU REPREZINTA PENTRU EI DECAT … cateva kile de carne si organe.
    DACA declara PUBLIC ca NU vor sa infieze copii, ma doare exact in cor existenta lor, sau daca li se da voie sa se imbrace mireasa la primarie. Ca in biserica nu cred ca vor indrazni sa calce!

  3. *400.000 de cupluri traiesc astazi in Romania fara a fi protejate in nici un fel*? cifra asta nu este cam mica, eu ma gandeam ca or fi vreo 5 milioane de cupluri care nu sunt protejate in nici un fel! si nu prea inteleg despre ce protectie ar fi vorba? adica daca iti moare partenerul, sa vina politia sa-ti asigure garda de corp ca sa poti participa la inmormantarea lui? de ce sa implicam in aceste chestiuni statul, daca parintii nu te vor? este posibil chiar in cuplurile heterodoxe sa se intample asa ceva! iar in caz de deces al partenerei tale, nu s-ar putea ca fiecare sa faca act de donatie in timpul vietii una catre cealalta?

  4. In prezent cuplurile casatorite pot opta pentru separatia bunurilor deci fiecare cu ale lui.Asta inseamna ca in casatoriile traditionale nu este obligatorie proprietatea comuna.Pentru mosteniri se pot lasa testamente.Deci nu inteleg care e problema demonstrantilor.Despre ce protectie este vorba?

  5. Cum pot numi IUBIRE o atracție sexuală deviată? Cum pot vorbi de IUBIRE când sondajele cataloghează aceste relații homosexuale etc ca având cea mai mare rată de instabilitate?!

  6. @Mariuta : tipii se refera la altceva, pentru ei, salariul, forma de protectie sociala, nu exista, sistemul medical împotriva bolilor, nici el, pensiile nu-s o forma de protectie, a avea o casa, un acoperis deasupra capului, nici asta. . Numai concubinajul ori casatoria-ntre acelasi sex conteaza si trebuie protejate, ce mai ! „Deciziile medicale-n locul cuiva bolnav” fiind un eufemism la încuviintarea euthanasiei. Si mai si mint, de unde „400 000 de cupluri, si-nc-anonime, în România? De-a lungul istoriei, anume corpuri au fost în mod traditional homosexuale (biserica catolica si armata singularizându-se). Plus grecii antici, mari nume ale culturii (Platon, Aristotel …), plus în Renastere (Michelangelo, Leonardo…). Scandalurile n-au început decât prin expunerea vietii personale (vezi „minionii” unui Ludovic al XIII lea al Frantei…). Drepturile cuiva înceteaza în momentul agresarii altcuiva. Si manifestarile de strada, expunerea vietii intime, sunt o agresiune.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.