La Londra, mii de persoane au ieşit în stradă, nemulţumite de politica de austeritate a premierului David Cameron, potrivit Reuters.
Este primul protest de la victoria sa în legerile legislative din 7 mai.
Pe pancartele cu care au venit la protest se puteau citi mesaje precum: „Puneţi capăt austerităţii acum!”, „Sfidaţi guvernarea conservatoare!”.
Printre manifestanți s-au aflat actorul Russell Brand, dar şi cântăreața Charlotte Church. ”Sunt aici pentru a-mi exprima solidaritatea”, a afirmat ea, denunțând politicile ”nedrepte, inechitabile și inutile”.
”Nu vom avea tihnă până când cura de austeritate aplicată țării va fi de domeniul trecutului”, a declarat Sam Fairbairn, un responsabil al asociației People’s Assembly Against Austerity, din care fac parte sindicate, protestatari antirăzboi, dar și politicieni laburiști și ecologiști.
De altfel, dincolo de imigraţie, tema centrală a campaniei electorale a fost situaţia economică. S-a discutat mult despre şomaj, despre beneficiile sociale, în condiţiile în care Marea Britanie are o creştere economică de 2,6% în acest moment, una dintre cele mai mari din UE, iar şomajul este la jumătate din media europeana. Problemele economice ţin însă de deficitul comercial în creştere, dar şi de deficitul bugetar de 5,5% din PIB, unul foarte faţă de standardele impuse de UE. Conservatorii au promis să reducă deficitul bugetar până la finalul mandatului.