Manifestul arhiepiscopului Percă: „Europa de Vest a întors demult spatele creştinismului”

Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, a făcut duminică, un apel la apărarea „valorilor religioase şi naţionale”, afirmând că Europa de Vest „a întors demult spatele creştinismului”, iar liderii Uniunii Europene „au adoptat o ideologie de umanism ateu şi materialist, pe care o impun popoarelor”.

„De 16 ani România face parte din Uniunea Europeană. La 1 ianuarie 2007, cu toţii ne-am bucurat că facem parte din Uniunea Europeană. Am sperat că Europa secularizată va prelua spiritul creştin din ţările postcomuniste, în special ţările catolice, mai întâi, şi apoi din ţările ortodoxe, România, Bulgaria. Când Biserica din ţările din estul Europei a stârnit temeri legate de secularismul şi ateismul din ţările occidentale, euro-entuziaştii ne-au spus că se deschidea o mare oportunitate pentru aceste ţări, inclusiv pentru România, de a introduce valorile creştine în Uniunea Europeană. După câţiva ani, a devenit evident că echipele noastre guvernamentale cedau în faţa influenţei liderilor Uniunii Europene, care promovau un sistem de valori fără Dumnezeu”, a spus ÎPS Percă în predica de Paşti, rostită la Catedrala Sfântul Iosif, citat de Agerpres.

Conducătorii Uniunii Europene cred că Dumnezeu nu mai este necesar pentru ca ei să creeze un singur stat pe continentul nostru, consideră înaltul ierarh romano-catolic.

„Europa de Vest a întors demult spatele creştinismului. În şcolile olandeze sau franceze, de exemplu, este prezentată de mult timp o viziune falsă asupra istoriei. Acolo se învaţă că civilizaţia a apărut în Europa doar ca urmare a Revoluţiei Franceze – la sfârşitul secolului al XVIII-lea – şi că ceea ce a fost înainte a fost doar întuneric şi înapoiere. Şi să ne gândim şi cei care, poate, sunteţi în sistemul de învăţământ, cum încearcă acum cărţile de istorie să prezinte creştinismul sau apariţia creştinismului. Totuşi acest lucru este complet fals; la urma urmei, ştim foarte bine că toată ştiinţa s-a născut şi s-a dezvoltat în universităţile catolice medievale. Biserica a învăţat Europa să citească şi să scrie. A devenit promotorul nu numai al ştiinţei şi al culturii, ci şi al ospitalităţii şi al grijii faţă de cei bolnavi, săraci şi persoane fără adăpost”, a arătat arhiepiscopul.

El a atras atenţia asupra „fenomenului îngrijorător” al „pierderii identităţii naţionale”, susţinând că acest lucru este „impus de sus”.

„Un alt fenomen îngrijorător, care poate fi observat în Europa de Vest, este faptul că ţările occidentale îşi pierd identitatea naţională. Acest proces are loc nu pentru că oamenii înşişi doresc acest lucru, ci pentru că le este impus de sus. Constituţia Europeană, nu constituţia ţării proprii. (…) Parlamentele naţionale pot vota şi pot decide asupra unor chestiuni complet secundare. Deciziile cu adevărat importante sunt luate de organisme restrânse, sunt luat la Bruxelles, cum se spune. Sf. Ioan Paul al II-lea i-a întrebat pe nişte studenţi olandezi în anii 1980 cum se face că până în anii 1950 Olanda era ţara care trimitea cei mai mulţi misionari, iar acum este o ţară în care credinţa este aproape absentă? Cu ochiul liber se poate vedea că liderii Uniunii Europene au adoptat o ideologie de umanism ateu şi materialist, pe care o impun tot mai mult popoarelor”, a susţinut ÎPS Percă.

Arhiepiscopul a explicat că „această nouă ideologie este un fel de pseudo-religie bazată pe mituri”.

„Care sunt aceste mituri? Pentru a numi câteva: mitul egalităţii căsătoriei tradiţionale. Nu mai este bărbat, nu mai este femeie…, mitul credinţei în omnipotenţa ştiinţei. Prin ştiinţă rezolvăm toate. Se spune că ştiinţa ne va salva pe noi şi lumea din jurul nostru. Şi vedem, ştiinţa a dus la încălzirea climei, la atâtea lucruri care se întâmplă ca urmare a acestor ‘progrese’ ale ştiinţei. Pentru că lumea spune: de astăzi nu mai este nevoie de Dumnezeu. Omul este capabil să se salveze singur”, a spus înaltul ierarh.

Un alt mit, a arătat ÎPS Percă, este „predicarea negării sufletului uman şi a negării conştiinţei, promovând astfel o falsă imagine a omului”.

„Iar acest lucru are consecinţe fatale în toate domeniile culturii şi ale vieţii socio-politice şi economice. Doar observaţi cât de perversă este această introducere în şcoli, unde se scoate religia, unde se învaţă tot felul de teorii gender şi tot felul de lucruri, vedem cum drogurile proliferează în şcoli, crimele care încep să apară între elevi… Se scoate religia, îl scoatem pe Dumnezeu şi iată efectele. În acest sens, se vehiculează teza că vinovăţia este o nevroză, o boală psihică de care trebuie să te vindeci. Apoi, mitul lipsei de păcat a omului este, aşadar, o ficţiune. Relativismul: poţi să faci totul, pentru că este permis. S-a raportat în Occident că mulţi psihiatri şi psihologi, care au fost credincioşi în tinereţe, şi-au pierdut credinţa ca urmare a propagării acestor mituri”, a spus Percă.

Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de Bucureşti a chemat la apărarea „valorile noastre religioase şi naţionale”, a „credinţei şi prezenţei lui Cristos în viaţa publică”.

„Nu vreau să fac o analiză nici politică, nici socială. Am voit să spun aceste lucruri într-un context în care, iată, creştinismul parcă devine ceva secundar, tangenţial şi, mai ales, lipseşte motorul care să pună în mişcare conştiinţele noastre. Dragi fraţi şi surori, suntem conştienţi de faptul că aceste tendinţe pătrund în ţara noastră. Asistăm la o intensificare a luptei împotriva Bisericii. Trebuie să ne apărăm valorile noastre religioase şi naţionale. Trebuie să ne apărăm pentru că suntem ameninţaţi. Din fericire, există multe semne pozitive în societatea noastră şi acest lucru ne ridică speranţa că vom putea să apărăm credinţa şi îl vom putea apăra pe Cristos, care să fie prezent mai departe în societate. Lucrul esenţial este să nu ne fie frică să fim martorii lui Cristos cel Înviat!”, a mai spus ÎPS Aurel Percă.

Recomanda 26
Author

14 Comentarii

  1. ALTII (teologi, teleologi, filozofi) … AU SARCINA cea GREA… DE A EXPLICA, a DEMONSTRA si a ARMONIZA … LEGATURA dintre … EL cel URANIC (Universul Extragalactic) cel care a creat cerul și Pământul (obiectul CUNOASTERII umane, dpv. stiintific) si El/Elohim ca DUMNEZEIRE (al CREDINTEI umane, dpv. religios).
    Exista mai multe moduri de a armoniza aceasta LEGATURA dintre STIINTA si RELIGIE: agnosticism, panteism, panenteism, teism, deism … toate fiind permise in cadrul CONSTIENTIZARII credintelor si spiritualitatii religioase UMANE. Astfel incat NIMENI nu impiedica practicarea si dezvoltarea CREDINTEI si CONSTIINTEI umane. Tinand insa cont de noile DESCOPERIRI ale CUNOASTERII umane.

  2. Nimeni … nu impiedica dezvoltarea credintei si constiintei umane.
    DAR, credinta umana … trebuie sa urmeze dezvoltarea cunoasterii umane. ADICA, sa constientizeze oamenilor cunoasterea umana.
    Cunoasterea umana, cea pana in prezent, ne indica in mod CERT (concret si obiectiv/demonstrabil) ca: Pamantul nu se afla in centrul Sistemului Solar/dupa anul 1610, nici in centrul Galaxiei Calea Lactee/dupa anul 1920, nici in centrul Universului Extragalactic/dupa anul 1930, si ca Universul Extragalactic in cursul evolutiei sale fizice/NATURALE (de expansiune adiabatica) a GENERAT si CERURILE si PAMANTUL si VIATA (in Univers si pe Pamant), cat si pe OAMENI.
    Cunoasterea umana, cea pana in prezent, ne indica in mod cert (concret si obiectiv/demonstrabil) ca aceasta evolutie fizica NATURALA a Universului Extragalactic a reprezentat o INSIRUIRE de evenimente ALEATORE/INTAMPLATOARE precum: locul si modul in care Galaxia Calea Lactee/CERURILE s-a format (din praf intergalactic), locul si modul in care o stea masiva s-a format in cadrul Galaxiei (din praf interstelar), locul si modul in care din ramasitele exploziei de supernova a acestei stele anterioare s-a format Soarele nostru (din praful stelar al acesteia, imbogatit cu elemente chimice necesare aparitiei vietii), locul si modul in care s-a format PAMANTUL in cadrul Sistemului Solar (din praf interplanetar), modul in care a aparut si a evoluat VIATA, precum si OAMENII, pe acest PAMANT.
    SI DOAR ATAT.

  3. Un om serios, inainte de a lua cuvantul, are bunul simt sa se prezinte interlocutorilor sai, cu nume si prenume.” Popa fenta” nu reprezinta un nume si un prenume, ci este doar expresia dispretului pe care un individ needucat il azvarle in fata celor cu care dialogheaza. Nu stiu cat de expert in „stiinta” este IPS Aurel Perca, dar sunt sigur ca acest neserios „popa fenta” stiinta n-are de nici un fel. Ca daca ar avea parte de putina cultura istorica, ar sti ca Universitatea( unde se studiaza stiintele) este o creatie a Bisericii, nu a laicismului occidental. Ar sti , de asemenea, acest „popa fenta”USR-ist de Ferentari ca : Nicolaus Copernic, Louis Pasteur, Volta, Ampere, Maxwell, Paul Sabatier, Max Plank, Marconi, Jaques Monod, Nicolae Paulescu etc, pe langa faptul ca au fost incomparabili de valorosi oameni de stiinta au mai fost in acelasi timp si crestini practicanti, precum si foarte activi aparatori ai Bisericii. Numai idiotii marxisti si neomarxisti considera azi ca religia este nociva intr-o societate dezvoltata. Maestrii tai ideologici sunt niste personaje desucheate si anormale sexual, incepand cu Engels, Marx, Gramsci, Trotki, Lenin, Stalin, Marcuse, Adorno, LuKacs, Alfred Kinsey, Harari etc. Dar cum cultura ta este la nivelel acarienilor din mocheta pe care calci, n-ai nici o sansa sa afli cine ti-a bagat in cap stupizeniile pe care le debitezi. Banuiesc ca n-ai auzit aproape de niciunul dintre cei pe care i-am pomenit. Din platitudinile pe care le sustii, mai am impresia ca nici nu faci deosebire intre doctrinele diferitelor confesiuni crestine. Pentru tine, toate sunt la fel. Domnezeul tau e …burta.

  4. Occidentul a intors spatele crestinismului de tip rusesc.Comunismul si biserica din Romania au tras mereu caruta spre est. Acum 200 de ani tot biserica se opunea constuirii de scoli,se opuneau si unirii principatelor.Biserica din Ro este pro-rusa.Hai sa nu ne mai lamentam atata ca occidentul nu stiu cum este.Propaganda comunista a fost inlocuita de biserica.Propaganda asta anti-occidentala.Mai lasati prostiile. Noi trebuie sa ne departam de narativele rusesti spuse acum de trompetele din biserici. Nu va mai ascundeti impostura in spatele asa zisei „credinte”

  5. Victor Grigor Asa si? Este treaba lui ce a ales sa faca .Dar de stiinta acest popa stie? Hai sa lasam limitarile religioase ca duc numai la conflicte.

  6. Sociologii spun ca „intre religii exista concurenta, credinciosii vor fiecare ca religia lor sa triumfe, sunt ca suporterii echipelor sportive” . Ceea ce va urma sunt acceptarea casatoriei intre oameni si roboti, si demistificarea religiei. Politica si religia sunt despre conformism, „status-quo” si influente emotionale.

  7. Eu v-m zis ca ateismul și materialismul dialectic și istoric a fost numitorul comun cind pcr a baut palma cu u€…Acum se vede limpede toată tărăsania. Problema este că progreseii au trecut mai departe fiind de fapt vîndutii lui ? și au trecut la pasul doi si trei din agenda de lucru …?️‍???⚰✝

  8. Crestinismul reprezinta conceptia cea religioasa a Domnului Iisus …
    Creștinismul este religia acelora care mărturisesc credința în Iisus Hristos și purtător al unui mesaj universal de mântuire propovăduită de apostoli.
    Sintagma „Fiu al lui Dumnezeu” trebuie înțeleasă aici în sensul dat ei de către creștini, căci ea este mai veche, precedând creștinismul.
    Biblia, NT, ne spune că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (2 Cor. 5:19,20).

    PS. A nu se uita … ca toti OAMENII suntem, in fapt, FII lui El cel URANIC … cel care a GENERAT si Cerurile si Pamant …
    „Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului și al pământului” (CREZUL apostolic)

  9. PS. Crestinismul reprezinta conceptia cea religioasa a Domnului Iisus …
    Creștinismul este religia acelora care mărturisesc credința în Iisus Hristos și purtător al unui mesaj universal de mântuire propovăduită de apostoli.
    Sintagma „Fiu al lui Dumnezeu” trebuie înțeleasă aici în sensul dat ei de către creștini, căci ea este mai veche, precedând creștinismul.
    Biblia, NT, ne spune că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (2 Cor. 5:19,20).

    PS. A nu se uita … ca toti OAMENII suntem, in fapt, FII lui El cel URANIC … cel care a GENERAT si Cerurile si Pamant …
    „Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului și al pământului” (CREZUL apostolic)

  10. ALTII … AU SARCINA cea GREA… DE A EXPLICA si a DEMONSTRA … ceea ce cred ei despre LEGATURA dintre …
    EL cel URANIC (Universul Extragalactic)/cel care a creat cerul și Pământul (al CUNOASTERII umane, descoperit si dovedit dupa anii 1930, dpv. stiintific) … si
    El/Elohim ca DUMNEZEIRE (al CREDINTEI umane de acum 3000 de ani, dpv. religios).
    Ce sa ne facem ASTAZI noi OMANIREA ? SA MINTIM ? SA NEGAM aceasta noua REALITATE ? SA NE FACEM ca nu EXISTA si sa nu tinem seama de ea ?

    Astfel incat … tie Charlie … iti lipseste DOVADA ca ceea ce SUSTII tu … ESTE chiar REALITATEA cea COSMICA !
    Astfel incat … tu Charlie … esti CONTRAZIS chiar de catre REALITATEA cea COSMICA actuala RELEVATA de catre STIINTA !
    Astfel incat … CREDINTA ta … este doar NECUNOASTERE/PAGANISM/ATEISM pentru mine.
    CUNOASTEREA umana (STIINTA) de astazi … care tie iti pare doar atee … ESTE in fapt CREDINTA de astazi a OMENIRII !
    PS. Atentie la exprimare … nu fii doar un BUFON anacronic…

  11. GRESEALA … eu (doru popescu) AFIRM doar ca …
    EL (personaj al mitologiilor feniciene, ugaritice, si semitice) cel URANIC (atat in mitologiile si religiile cele semitice si elenistice) … in FAPT … UNIVERSUL cel Extragalactic (simplu obiect ASTRONOMIC, descoperit DOAR dupa anii 1930) … ESTE acel OBIECT fizic (NATURAL) care in cursul FORMARII si EVOLUTIEI sale ADIABATICE si EXPANSIONISTE (de la micro la macro SCARA) … a GENERAT si CERURILE si PAMANTUL si VIATA de pe PAMANT, precum si OAMENII de pe PAMANT.

    ADICA … eu (doru popescu) … POT DEMONSTRA (dpv. STIINTIFIC, precum restul comunitatii stiintifice cosmologice din lume) ca FORMAREA si EVOLUTIA obiectului ASTRONOMIC …Universul Extragalactic (cel DESCOPERIT doar dupa anul 1930) … EXPLICA (in mod SIMPLU si NATURAL/fizic) … prima FRAZA din GENEZA (Geneza 1.1). SI DOAR ATAT !

    ALTII … au AVUT si AU SARCINA … DE A EXPLICA si a DEMONSTRA … ceea ce cred ei (si ei) ca este … DUMNEZEIREA .

    PS. CREDINTA cea MONOTEISTA … a DOMNULUI ZEU al nostru STRAVECHI/GETO-DACIC al STIINTEI (a elevului MONISTILOR cei antici/Thales, Anaximandru si Pitagora) … dateaza din anii 550 BC … in timp ce epoca de SINCRETISM a lui EL cu Yahve (Geneza din VT, din epoca post-exil) dateaza din anii 500-250 BC …
    „Există o doctrină străveche [ archaios logos ] care a existat de la început, care a fost întotdeauna menținută de cele mai înțelepte națiuni și orașe și oameni înțelepți”. El îi lasă pe evrei și pe Moise din cei pe care îi citează (egipteni, sirieni, indieni, perși, odrysieni, samotraci, eleusinieni, hiperboreeni, galactofagi, druizi și geți) … fiindcă cinstesc pe cel prins și mort … ați făcut la fel ca și geții care cinstesc pe Zalmoxis” (cf. Origene/185-253 AD, Contra Celsus/175–177 AD, 3, 34).

  12. Core zisa si „of MarGealatul” are un suflet mare in care incap si ATEII posesori de „proprietati cu curte”, dar nu ne spune cum au ajuns ATEE primatele respective, ingurgitand pe nerasuflate materiile escato-ilogice marxist-leniniste!!! Monstrul ceausist core e cu atat mai Tica-los cu cat L-A LASAT pe doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE/APATRID UCRAINEAN RUSIFICAT sa-i calce florile si rasadurile de pe propriile proprietati cu curti NEGAND DUMNEZEIREA!!! Core un fariseism monstruos…Un alt exemplu de FARISEISM e sa ma atace HAITELE reunite sub sceptrul lui core pentru ca scriu cu majuscule cuvinte si expresii GREU DIGERABILE pt ei, NU TEXTE INTREGI precum CAMARADUL lor „IOAN”!!!ATEUL doru popescu e DOVADA ca NEOMARXISMUL e MARXISM PUR!!!

  13. Margelatule, tu , care ii zici „tataie” unui arhiepiscop , esti o persoana civilizata? Nu ti-e rusine? Omul asta a facut un triplu juramant: de castitate, de pauperitate si de ascultare. Duce o viata ascetica, fiind preocupat doar de binele semenilor sai, utilizeaza un limbaj mai mult decat decent si cand vine vorba de inamicii Bisericii sau ai natiunii noastre, iar tu il tratezi ca pe unul de teapa ta ! Cu ce drept? Abuzand de dreptul la libera exprimare. Pai nu doar omul de neam prost face asa? Tu folosesti cel mai mizerabil limbaj dar ai pretentia sa fii respectat. FND-istule ! PS: FND= FARA NEAM si DUMNEZEU.

  14. @justiniAnus:ca de obicei este pe langa, pensionarule militian,prostalaule,a fost la Institutul Pontifical Oriental.:))
    PS la Propaganda Fide nu intra toti acoperitii:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.