Manifestul unei eleve de nota 10: „Orban, ține-ți banii”!

Antonia Pup, fosta președintă a Consiliului Național al Elevilor, care a luat 10 la examenul de Bacalaureat, refuză suma de 3.000 de lei dată de Guvern elevilor care au terminat cu „10 pe linie”, îndemându-i și pe alții să facă la fel. Tânăra remarcă faptul că Hotărârea de Guvern a fost aprobată cu doar câteva ore de începerea campaniei electorale, iar banii sunt folosiți drept „momeală”, în opinia sa.

„Încă de când am aflat că am luat 10 la Bacalaureat, foarte multă lume îmi adresa următoarele două întrebări: „ce vei face cu ăia 30 de milioane de la Guvern?”, „mergi la Untold pe gratis?”. Untold nu se mai ține, iar despre bani pot să vă spun următorul lucru: nu îi iau.

Orban, tine-ți banii că eu nu am nevoie de ei. Nici dacă m-ar da afară banii din casă nu aș putea accepta „momeala” de 3.000 de lei de la Guvernul României oferită tuturor elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale din acest an școlar. Hotărâre de Guvern aprobată chiar cu câteva ore înainte de începerea campaniei electorale, ce coincidență! În aceeași săptămână în care președintele României a spus ca nu e o problemă că elevii nu vor primi măști, în aceeași săptămână în care profesorii au fost mințiți cu privire la creșterile salariale, în aceeași săptămână în care elevii au fost anunțați de un reprezentant de la nivel guvernamental că dispozitivele electronice nu vor ajunge înainte de începerea școlii, pentru că achiziția pe care noi am solicitat-o încă din martie este tergiversată.

„Da, dar e dreptul tău”. Nu, nu e dreptul meu. În Statutul Elevului nu apare un astfel de drept, dreptul a de a accepta să fii tranzacționat de un Guvern care a călcat în picioare principii fundamentale ale Școlii, precum egalitatea de șanse și calitatea.

„Guvernul doar promovează performanța și o mai și încurajează, în vremuri grele!” Asta este cea mai patetică lozincă. Vreți performanță? Scoateți elevii acestei Românii din sărăcie și faceți centre de excelență, aduceți profesori buni în mediul rural, creșteți bursele de performanță nu doar atunci când folosiți asta drept un laitmotiv electoral. Bacul este un examen de certificare a competențelor, în niciun caz un concurs cu premii, iar orice acțiune privind promovarea acestuia drept un concurs nu face decât să perpetueze un model toxic în școala românească și să adâncească faliile dintre noi.

Fac un apel către toți ceilalți elevi eligibili pentru Marele Premiu, adică bani murdari și „momeală” de scurtă durată: gândiți-vă că sunteți pe cale să fiți pozați și folosiți de aceeași oameni care au închis ochii atunci când 900.000 de elevi au întrerupt școala online din cauza sărăciei. Gândiți-vă, înainte să-l acceptați, că refuzarea acestui fals premiu poate să fie oportunitatea noastră de a distruge acest cerc vicios al educației românești. Că în vremuri de criză, avem nevoie mai mult decât oricând de solidaritate. Că dacă avem un drept pe care trebuie să ni-l apărăm cu orice preț, este vorba de dreptul la educație. Nemijlocit. Făra a fi tranzacționat.

Cred că putem mai mult de atât. Este felul meu de a mă ralia mișcării de revoltă a elevilor care nu tac și fac frumos când văd că guvernanții neglijează dreptul la educație și tratează cu stângăcie problema accesului, a părinților care sunt amenințați cu chemări în judecată pentru că nu se pot transforma în epidemiologi de casă, a profesorilor ale căror drepturi salariale au fost asimilate mersului la cârciumă. Așa nu #sepoate, eu nu accept silențios să fiu parte a acestei înscenări lângă care unii și alții vor să-și pună hashtagurile”, a scris fata pe pagina sa de Facebook.

Peste 1.200 de elevi care au încheiat examenele naționale, respectiv Evaluarea Națională și Bacalaureatul, cu media 10 vor primi stimulente financiare pentru performanța de a avea „10 pe linie”, anunță, joi, Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Potrivit hotărârii adoptate în ședința de Guvern, cuantumul acordat fiecărui elev cu media generală 10 la Evaluarea Națională este de 1.000 de lei, în timp ce fiecare absolvent de liceu va primi 3.000 de lei pentru performanța de a finaliza examenul cu „10 pe linie”.

Recomanda [votes_up id=528131]
Marieta Visan 268 Articole
Autor

73 de Comentarii

  1. Sa ne rugam la bunul Dumnezeu ca generatie Antoniei sa porneasca adevarata schimbare a Romaniei. A nu se lua in considerare gunoaie ca acel Sely. Astia trebuie marginalizati, nu promovati.

  2. Retorica ta „zmeiască” nu face decât să confirme identitatea de porecle amintită de mine. Încă ceva, dacă ești
    un român educat și iubești să scrii românește, încearcă să folosești și tu niscaiva diacritice. Evident, le poți
    folosi dacă știi ce înseamnă. Chiar și-așa, cunoscând definiția cuvântului „diacritice”, se pare că ești incapabil
    să le folosești. Îți lipsesc oarece abilități în utilizarea PC-ului. Nu-i nicio tragedie, dar n-ar strica să treci
    printr-o etapă de reșcolarizare. Bani găsești, cu siguranță, pentru meditații. Cred că solda îți este vărsată re-
    gulat în cont.

  3. Dan Si ia spune cum ai ajuns la concluzia ca sunt si batran pensionar de lux si securist? Ha haaaa ha ha ha ha ha. Esti nostim . Acum iti inteleg toate ineptiile. Ai in cap un sablon iar toti cei care nu sunt de acord cu tampeniile tale e securist,pensionar si batran. Clisee tata, clisee. Mai incearca. Daca iti spun ca Iliescu este cel care a distrus Romania dupa 90 ce mai zici? Si cineva de aici spunea de nationalismul interbelic. Nu confunda lucrurile. Perioada interbelica nu are absolut nici o legatura cu toata mizeria de dupa. De acel nationalism inventat de Ceausescu sau de comunisti in general. Pentru perioada interbelica nu au dreptul sa vorbeasca sustinatorii pesedisti sub nici o forma.E o jignire.Multi intelectuali interbelici au luat calea strainatatii.Cei Elita ramasa a fost incarcerata si nimicita de niste mujici. Comunismul a distrus elita politica, intelectuala si a modificat mentalitatea romanului. Daca vrei sa discutem despre interbelici cu mare placere.As fi vrut sa fi trait in acea perioada.

  4. @miroiu: din ce în ce mai mult sunt convins că ești un bătrân securist decrepit. Chestia cu bătrânul n-o lua în seamă,
    cândva, toată lumea ajunge la bătrânețe. Problema este cum îmbătrânește omul: urât sau frumos. Tu ai ales varianta nasoa-
    lă. Nu-ți ajung banii de pensie nesimțită, vrei să mai ciugulești și din postări interesate. Pentru cine urmărește cu aten-
    ție scrierile tale e simplu să-și dea seama că, și de această dată, ești „zmeul” care vrea să impresioneze, dar nu are cu ce.
    Mi-e clar, nu te încearcă niciun sentiment de jenă. De ce? Pentru că, în primul rând, nici măcar nu cunoști definiția aces-
    tui cuvânt.

  5. Cine Nationalismul si patriotismul ceausist sunt expirate si fara temei de altfel. V-a inchis granitele si a dat-o cu patriotismul sa nu doriti sa plecati.Nationalismul l-a inventat pentru a ura tot ce nu era romanesc.Occidentul era decadent dupa ceasca.Zic de prezent,lasa oamenii prezentului,tinerii,sa-si traiasca viata pe care si-o doresc, fara frustrarile voastre ,fara fricile si nvidia voastra pe orice nu e romanesc. Nu ati fost buricul pamantului si nici nu veti fi. Valorile au plecat din Romania. Ce sa faca aici unde laudati niste analfabeti,ascultati manele la maxim. Promovati viorici si ciolaci ,badalai ,buzati si mai stiu eu ce codrini stefanesti, serbani nicolae si olgute .Tu si cei care traiti nostalgic si votati PSD nu ne-ati invatat nimic. Decat linguseala, ploconeala si mistocareala. Numai voi v-ati milogit la ghiseele statului pentru te miri ce hartii. Noi am inventat ca se poate totul obtine cu demnitate,fara spaga si milogeala. Invatati si voi si nu ne mai invidiati.

  6. NAȚIONALÍSM (< fr. {i}) s. n. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, cu diferite accepțiuni, în funcție de condițiile istorice și de obiectivele forțelor politice. În sec. 18-20, n. a contribuit la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale, mai întâi în Europa, iar apoi în Africa, Asia și America Centrală. În cursul dezvoltării sociale, n. s-a manifestat și se manifestă (DIN PACATE) cu exaltare excesivă a superiorității unei națiuni față de altele și sub forma exclusivismului național în raport cu alte naționalități, îmbrăcând adesea forme de șovinism, rasism și hegemonism, care au condus la crearea premiselor izbucnirii unor conflicte interne și interstatale.

    sursa: DE (1993-2009) adăugată de blaurb.

  7. @miroiu, nationalismul si patriotismul nu vor fi niciodata expirate. Asta este frumusetea lumii un buchet de natiuni fiecare aducand calitatile si frumusetile ei. Idealul ar fi ca fiecare natiune sa traiasca si sa se dezvolte liber in armonie cu celelalte natiuni. „sa ne lasi pe noi sa ne facem viata cum dorim” Asta este viata pe care o doriti pentru voi (cine?)?

  8. kiwi pe invers tara ta? De cand ? Cine a adus tara in colaps ? Iti dai seama ce tari suntem noi romanii.Am exportat covidul si toate situatiile pe care le-a creat peste tot in lume. Ha ha ha ha ha. chiar asa,tu gandesti? As putea sa te acuz ca esti idealistt,ca traiesti in lumea creata de comunism.Ca suntem o tara minunata……pacat ca e locuita de unii ca tine.Nu ar fi mai bine sa ne lasi pe noi sa ne facem viata cum dorim si sa nu mai veniti cu nationalisme si patriotirme expirate? Voi v-ati aratat potenta.Timpul vostru a expirat.Ar fi bine sa vii in prezent,fara ura si fara partinire ca nu ai dreptate.Tu care ai trait in comunism, ai stat ghiocel si hop ,te-ai trezit deodata disident. Ne lasi ?

  9. kiwi pe invers tara ta? De cand ? Cine a adus tara in colaps ? Iti dai seama ce tari suntem noi romanii.Am exportat covidul si toata situatia ce a creato peste tot in lume. Ha ha ha ha ha. chiar asa,tu gandesti? As putea sa te acuz ca esti idealistt,ca traiesti in lumea creata de comunism.Ca suntem o tara minunata……pacat ca e locuita de unii ca tine.Nu ar fi mai bine sa ne lasi pe noi sa ne facem viata cum dorim si sa nu mai veniti cu nationalisme si patriotirme expirate? Voi v-ati aratat potenta.Timpul vostru a expirat.Ar fi bine sa vii in prezent,fara ura si fara partinire ca nu ai dreptate.Tu care ai trait in comunism, ai stat ghiocel si hot ,te-ai trezit deodata disident. Ne lasi ?

  10. Miroiu..!Ce parere ai ..sasul a facut ceva inafara de rau tarii mele Alogenul acesta este om sau satana ?Cand a dat gazele pe o sepcuta a facut bine asa i Sunteti bolnavi de ura ,de invidie si de prostie La voi tot ce este gaunos ,vulgar ,inept si urat este bun ,corect Faptul ca avem drogati la finante ,faptul ca avem un alogen fatalau si dement la conducere este bine Daca ai un guvern competent care a dus tara pe plus nu e bine Daca ai un prim ministru femeie desteapta ,calculata care a condus cu brio guvernul ue si a primit felicitari nu e bine E bine in schimb ca ati adus tara in colaps ,ca ati distrus relatiile cu tarile vecine, ca leul a ajuns sa nu mai insemne nimic ca medicamentele s au triplat ca pret ca alimentele s au scumpit de 5 ori Asta e bine Cum spunea Banciu …pe ce puneti mana voi criminali si pnlepre ..se usuca Criminali de la Colectiv ce sunteti Scursuri si lepre vandute Siktir !

  11. Daca ati ajuns sa o apreciati pe Dancila ca om politic, ce sa mai spun,Sunteti jos de tot. Ca femeie,la casa ei o fi o doamna.Dar in politica,prin deciziile pe care le lua, prin tampeniile pe care le declara nu s-a facut, ne-a facut de ras. Toate fazele jenante.Plus situatiile in care Dragnea pur si simplu voirbea peste ea. Clar de la o posta era marioneta lui. Sa nu stii in ce tara esti ,sau localitate.Sa nu stii cum se numeste interlocutorul. Sa aberezi cum ca daca stii o limba straina nu esti patriot. Sa iti mai amintesc cum si cei din partid o faceau proasta ?De bubuie. Repet, ca politician. Desi si caracterul era la fel de infect ca mai la toti pesedeii. E o chestie la ei, daca nu esti infractor, mediocru, cu limbaj de lemn si tupeist nu intri

  12. @miroiu, iti amintesti confruntarea Geoana Basescu? Erau ei doi si un moderator. Moderatorul a avut un portofoliu de intrebari la care fiecare candidat a raspuns. Aceasta confruntare a fost si un semn de respect pentru romani. Iohannis nu a avut confruntare nici cu Ponta. Se pare ca „cineva” nu da doi bani pe romani. Dupa ultimele iesiri publice ale ambasadorului A. Z.,se intelege ca Iohannis a avut o singura „sarcina”, sa distruga PSD-ul sau macar sa-l aduca la 20% si i-a iesit. Nici macar asta nu-i afecteaza pe romani dar, daca tot se doreste eliminarea PSD de pe scena, logic ar fi sa se aduca unii mai buni ca Daea, Budai, T Toader, O Teodorovici… @miroiu, tu nu te intrebi de ce in fruntea statului au fost adusi oameni slabuti intelectual?

  13. @miroiu, nu ma cert cu tine pentru ca… Dincolo de aranjamente, de blatul despre care se vorbeste, am fost spectatori la o punere in scena jenanta. Si, te rog, trecand de lupta politica, s-ar putea sa fim putin onesti? Dna Dancila a avut un comportament decent, muncitoare si nu era cu nimic mai prejos decat PM-ul actual dar desigur, nu ai vazut-o rastignita pe scaun cu tigara in gura, paharul in fata si nici mitocanii nu si-ar fi putut permite exprimari din cele mai vulgare. A imprimat o atmosfera de lucru iar guvernul avea rezultate apreciabile. Pe acest trend a vrut Ioha sa-si urce camarila. A venit Covidul si si-au dat masura neputintei lor. Daca tu, care te lauzi cu tot felul de performante profesionale accepti o conducere diletanta la nivel de tara, da-mi voie sa ma indoiesc de buna ta credinta.

  14. Intrebari. tu ai merge la o confruntare cu cineva fara pregatire ? Ca sa ce ? Dancila era pregatita sa transforme orice discutie ce tine de diplomatie in mahala. Nu cred ca tu,daca iti stii valoarea intr-o oarecare masura te-ai cobora la nivelul cuiva fara vreo pregatire reala,doar asa sa arati ca esti barbat ? ” Daca te certi cu prostul are sansa sa te bata cu experienta” .Ori noi nu aveam nevoie de discutii de carciuma pentru ca nu era doar intre noi. Se uita o intreaga lume la ceea ce se intampla in Romania. Cu siguranta au existat discutii la Cotroceni pe teme economice sau diverse si si-a dat seama cat de jos este. Nu a fost de ajuns ca ne-a facut de ras in UE? Nu suntem o tara izolata precum Coreea de nord. Avem nevoie de aliati si aliante. Diplomatice, economice, culturale. Ce cultura vezi tu la Dancila ? Dar hai sa nu extrapolam ca stim cu totii nivelul fiecaruia. De ce nu discuta un academician in cercetare cu Becali de exemplu? Fii sigur ca Becali il facea din vorbe. Dar asta conteaza intr-o disputa,sau ideile constructive ?

  15. @miroiu, o intrebare simpla: de ce a evitat Ioha o confruntare normala intr-o campanie electorala de o asemenea importanta pentru o tara? De ce au pus in scena acea piesa cu 4, 5 ziaristi cu intrebari aranjate? Ce a fost acel spectacol? Oricum, omul putea sa nu se prezinte, votul era asigurat. 80% au fost ai lui. Dar…. Dna Dancila a gresit ca s-a lasat atrasa intr-o capcana stupida. Ioha ar fi fost arogant si ar fi expediat o astfel de intrebare irelevanta pentru tema dezbaterii.

  16. Deunde ba baiatule. Esti aerian . La Dancila nu lipsa de concentrare a fost cauza,ci lipsa educatiei. Cand inveti o formula si din somn daca te ia cineva o stii. Asta daca tu ai trecut pe la scoala si te-a interesat sa si inveti. A mai fost unu Adrian Severin care nici formula apei nu o stie. Tu o stii ? Cautati scuze penibile. Dancila a fost ca un elev prin cu lectia neinvatata dar care se hlizea la profesor ca poate o iarta de data asta.Vai dom profesor, stiu formula dar am uitat-o acasa. Sa o citez pe Dancila „daca stii o limba straina inseamna ca esti mai putin patriot” Asa sa fie ? Sau isi scuza mediocritatea. Daca fatuca stie o limba straina nu este patrioata suficient.

  17. Sa te aliezi cu PSD din orice pozitie te afli este normal sa devi suspect. si asta nu ca avem noi ceva cu ei.Si-au aratat adevarata fata .Si apoi hai sa analizam ce fel de oameni sunt in PSD. Nu este normal sa te indoiesti de sinceritatea fetei? Cazul elevei a fost amplificat de catre Cotidianul,ca arma impotriva guvernului. De asta sustin ca a cazut in capcana. Degeaba spune ca nu se lasa cumparata de catre Orban. Desi Orban nu da bani de la el. Trebuia sa stie asta.Sau a folosit o expresie rautacioasa,sa aiba greutate. Sa arate cine este ea. Ce naiba,sa iei 10 la bac si sa nu fii luata in seama ?! Ei dracie .Daca sa zicem a avut intentii bune,desi ne indoim de asta,iarasi a intrat in capcana. PSD este partidul care starneste greata ,este cel mai detestat . Nu cred ca va ajunge sa lucreze in mediul privat. Poate are deja un loc undeva la stat. Cu atitudinea ei si-a aratat limita .Nu o nota iti arata valoarea ca om sau ca inteligenta .Si grapini sustinea ca a fost olimpica la lb.romana si am vazut asta. Uite,sa nu uitam de Dancila care culmea,a fost profesoara. Fatuca,din pacate ai pierdut . Sa stii un lucru,cat de mare a fost Radu Beligan a cazut in disgratie in momentul in care il promova pe Ponta. Sa inveti sa te informezi corect .

  18. Cei care nu pot ,invidia si idiotenia din ei devine poliica de stat.
    Pentru ei daca un copil care invata (nu jigneste,fiintele bipede cu mers de rame) isi spune parerea la fapt pe individ la facut sa gandeasca la un mnume pentru caine.Pacat, astia ne conduc acum destinele!

  19. Felicitari ,élèvei de nota 10 .
    Ai avut 50 de comentarii ,pentru ca a fost vorba de bani, altfel nu ti-ar fi dat nimeni nici o attentie.
    Nu pentru comentarii ai facut publica decizia ta .
    Esti o tinara intelligenta si nu are sa te influenteze comentariile rautacioase.
    Sint convinsa ca veti avea succès in tôt ce vei face .

  20. @zmeule, nu ai vrea sa-l intrebi pe meditatorul national formula energiei? O fatuca a jucat murdar cu dna Dancila, intreband-o ceva aiurea complet iesit din tema pe care Doamna era concentrata 100/%. Oare de ce „alesul” a evitat o astfel de surpriza daca era altceva decat contracandidatul? Spontaneitate, atentie distributiva, inteligenta, forta… de unde?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.