Românii, mințiți în față

Manipulare cu „probe“ și „mijloace de probă“

Statutul camerelor de supraveghere în varianta modificărilor aduse la legile justiţiei rămâne neschimbat

Una dintre marile manipulări ale opiniei publice în legătură cu modificările legilor penale a fost rostogolirea falsei idei că nu vor mai putea fi folosite imaginile video în probatoriul unor dosare.

Culmea este că nici măcar unii dintre specialiştii din instituţiile abilitate să facă anchete par să nu fi înţeles exact noul text de lege, din moment ce însuşi şeful Serviciului Omoruri din Poliţia Bucureşti, Radu Gavriş, declara recent: „Excluderea camerelor de supraveghere din mijloacele de probă ar duce înapoi sistemul judiciar cu 20 de ani. În anii ‘90, la începutul anilor 2000, orice faptă din spațiul public risca să rămână cu autor necunoscut. Pe scurt, un autor de omor, pedofil, orice infracțiune gravă cu care ne ocupăm și pentru care pot să vorbesc poate să rămână în continuare în libertate și să comită aceste fapte. În ultimii șase ani nu mai avem niciun omor cu autor necunoscut, toate omorurile au fost soluționate. În foarte multe din aceste cazuri ne-am bazat pe aceste camere. Sunt cazuri în care autorul a fost prins, reținut, arestat și condamnat și în care probatoriul s-a făcut în special pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere“.

De unde vine manipularea

Nimic mai fals! Practic, Radu Gavriş urmează indicaţiile Ioanei Ene Dogioiu, care, pe ziare.com, titra aberant: „Cum o salvează PSD pe criminala de la metrou“, într-un articol care sfidează orice logică. Culmea este că acum, după apariţia ultimului scandal cu presupusul pedofil din lift, ministrul de Interne cere tocmai demisia lui Radu Gavriş după ce a ieşit la iveală faptul că, din neglijenţa acestuia, una dintre faptele poliţistului arestat acum s-a prescris, deşi la dosar existau toate probele, inclusiv cele video, care-l indicau ca posibil făptaş! Aceeaşi Ioana Ene Dogioiu, cunoscută ca portavocea Codruţei Kovesi, a revenit apoi cu un articol şi mai populist, care avea titlul „Să nu te revolţi acum, române! Dar nici cînd vei plînge apoi pentru copilul tău“. În faţa unor astfel de manipulări grosolane, de un populism demn de perioada stalinistă, orice tentativă de discuţie aplicată pare sortită eşecului, căci lupta cu o asemenea demagogie este imposibilă.

Cu toate acestea, pentru cei care vor totuşi să înţeleagă necesitatea acestor modificări ale Codurilor penal şi de procedură penală, vom analiza mai jos acele articole referitoare la proba video şi condiţiile în care aceasta devine mijloc de probă într-un dosar.

Prima modificare și ce înseamnă ea

Textul actual din Codul de procedură penală care se referă la „Proba şi mijloacele de probă“ este cuprins în art. 97.

Prin noile reglementări la acest articol, pe care vă invit să le citiţi cu atenţie, fiind foarte uşor de înţeles de către oricine, nu numai de jurişti, Parlamentul a modificat doar alineatele e) şi f).

Observăm că alineatul e) a rămas aproape neschimbat, doar numele mijlocului de probă „Raport de expertiză sau constatare“ devine acum „Raport de expertiză“. Dacă pentru Ioana Ene Dogioiu este greu de înţeles necesitatea acestei modificări, pentru cei care vor să înţeleagă această necesitate, precizăm că, de fapt, se pune în acord prevederea acestui articol cu art. 178 din Codul de procedură penală, al cărui titlu este chiar acesta: „Raport de expertiză“! A spune „Raport de expertiză sau constatare“ înseamnă că ar exista două astfel de rapoarte, ceea ce nu este conform Cpp. Cu alte cuvinte, această modificare nu schimbă cu nimic activitatea de cercetare, ci doar pune în acord două articole din acelaşi Cod de procedură penală!

Toate probele obținute legal rămân valabile

A doua modificare este abrogarea alineatului f), care includea între mijloacele de probă „orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege“. Se vede cu ochiul liber că acea prevedere cuprindea un arbitrariu evident, lăsînd loc unor posibile abuzuri din partea anchetatorilor! A spune „orice mijloc de probă“ este echivalent cu anularea tuturor celorlalte precizări, căci toate probele dintr-un dosar trebuie să fie obţinute legal, nu numai acest „orice mijloc de probă“, lucru precizat chiar în cuprinsul art. 97, punctul 3): „Procedeul probatoriu este modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă“! Aşadar, dacă se menţinea vechea prevedere, nu mai era nevoie de înşiruirea mijloacelor de probă, din moment ce acest alineat le cuprindea şi pe cele enumerate la literele a-e! Cu alte cuvinte, nici acest alineat nu exclude vreun mijloc de probă obţinut legal, ci doar elimină arbitrariul alineatului f) şi conţinutul său generalist care permite abuzul!

Se observă deci că aceste mult discutate şi contestate modificări ale art. 97 din Codul de procedură penală nu schimbă nimic în activitatea de cercetare penală. Trebuie observat, de asemenea, că nici în actualele prevederi ale art. 97 nu se spunea explicit despre imaginile video de pe camerele de supraveghere, ele fiind incluse în ceea ce alineatul e) numeşte „mijloace de probă“!

Cum și cu ce sunt alimentate protestele de stradă

Cu alte cuvinte, toată tevatura aceasta cu scăparea infractorilor pentru că nu s-ar mai putea folosi împotriva lor imaginile video este complet falsă şi manipulatoare, scopul celor care lansează astfel de „petarde“ fiind doar acela de a alimenta protestele din stradă, mizîndu-se pe necunoaşterea de către o mare parte a populaţiei a prevederilor din complicatele legi ale justiţiei.

Dar aceste manipulări nu-i scutesc pe guvernanţi de acuzaţia că nu ştiu să comunice nici atunci cînd au dreptate. La fel au făcut şi cu Ordonanţa 13, cu modificările la Codul fiscal ori cu pensiile sau salariile. N-au înţeles nici acum, nici altădată că în lipsa unei comunicări clare, bunele intenţii pot fi transformate de adversarii lor în monştri imaginari care, la momentul potrivit, pot deveni pietre de moară ce-i pot trage la fund. Dar aceasta este treaba lor şi trebuiau să ştie aceste amănunte încă înainte de ziua cînd au cîştigat alegerile.

Nu scapă nici un infractor

Paleta mijloacelor de manipulare folosite de prietenii Codruţei Kovesi este, în mod evident, mult mai largă. De pildă, Ioana Ene Dogioiu scrie: „Condamnarea nu poate fi decisă pentru alte fapte decît cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi procesul penal nu poate fi extins pentru alte fapte sau circumstanţe decît cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată“. Personal, nu cred că Ioana Ene Dogioiu nu-şi dă seama de enormitatea debitată în articol, căci este la mintea cocoşului că orice om este judecat în urma unui rechizitoriu întocmit de procuror pe baza probelor din dosar, probe ce trebuie reţinute atît împotriva inculpatului, cît şi în favoarea lui. Or, dacă se constată în timpul unui proces că s-au comis şi alte infracţiuni, judecătorul este obligat să sesizeze organul de anchetă, astfel încît acesta să deschidă un alt dosar! Deci nimeni nu scapă dacă a comis o infracţiune, aşa cum lasă să se înţeleagă Ioana Ene Dogioiu. Acest lucru se întîmplă chiar şi în cazul unui proces civil. Exemplul cel mai clar este procesul cu casele preşedintelui Klaus Iohannis, în care instanţa civilă a constatat falsul şi uzul de fals al familiei Iohannis şi a trimis cauza spre anchetare către Parchet! Dar despre astfel de cazuri Ioana Ene Dogioiu nu are voie de la Codruţa Kovesi să scrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 21
Ion Spânu 1818 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Stiam ca nu are facultatea de stiinte juridice la baza!Oare cum isi scrie articolele ‘profesionale”?Stela ..

  2. Degeaba, sunt prea multi prosti si securisti pe os, cu mentalitate de tortionari. asa ca in continuare veti avea parte de destui aurolaci #rezist chiraind prin piete aberatii.

  3. PSD este cuib de mafioti,am văzut pe marele expert tudorel cum a eliberat o grămadă de violatori și pedofili cu grațierea marca pesede.unii au si recidivat.Oricat ar canta spanu pe la masa știm cu toți adevăratele intenții ale acestui partid, slăbirea justiției și eliberarea infractorilor.Restul su snoave și articole plătite.

    • @margelatu. Ai o mentalitate tipic very low level romaneasca. De ce acest politist nu a fost arestat din 2009 ? De ce a fost protejat atata timp? In mod sigur nici astazi nu am fi stiut cine a facut rau acelor copii dacă nu ar fi prezentat insusi tatal copiilor acele filmari cu chipul politistului!! Tot la fel ar fi zis „institutiile statului” : nu stim cine este !!! De ce? Pt ca, coruptia, infractionalitatea,santajul nedreptatea,abuzurile cele mai mari sunt in insesi institutiile statului. Un grup infractional organizat care se acopera unii pe altii . Acest caz al politistului pedofil este O DOVADA CLARA A CORUPTIEI Si MAFIEI DIN INSTITUTIILE STATULUI. Dacă ai pile, functie, spate, bani de spagi, etc scapi de orice infractiune comiti, dacă nu ai nimic din cele mentionate atunci esti acuzat si de ce nu ai facut si condamnat la ani grei de puscarie. Este clar ce „JUSTITIE ” se face in Ro de aceea toate solutiile date pana în prezent în dosare trebuie revizuite, este nevoie de o adevarata reforma in Ro, GRATIEREA BAI @margelatu este absolut necesara avand in vedere mafia si coruptia din sistem ,legile interpretabile anume facute asa pt a se comite de catre institutiile statului fel de fel de abuzuri si ilegalitati, pt a se aplica in mod discriminatoriu asa cum de altfel s-au aplicat si in acest caz al pedofilului. Mafia infractiunile, mishmashurile din institutiile statului au distrus Ro. Miliarde de euro cheltuite inutil cu aceste institutii DNA DIICOT SRI PARCHETE ANAF ,care au pornit de ani de zile o adevarata nebuneasca vanatoare de romani distrugand tara asta cu nedreptatile lor.

  4. Felicitari, Spânu. Bine scris, convingator, logic, documentat, la obiect. Paranteza : si românii sunt oi, nu numai francezii despre care vorbea de Gaulle. Diferenta-i ca francezii erau oi cu vreo 50 de ani în urma …

  5. Camerele astea vor impinzii societatea , vor fi puse obligatoriu si in casele oamenilor . Ati observat ca cuvintul „dizident ” a disparut din uz .Daca nu accepti sa fi filmat inseamna ca ai ceva de ascuns si devi automat criminal , laitmotiv utilizat fara jena .Pe aceasta fallacious , inselaciune se bazeaza sistemul . Vechii latini spuneau „inselaciunea este natura sistemului politic ” . Toata aceasta tevatura a politicului are un scop fumigen , sa nu vada fraierii scopul Codurilor , sa nu miroase cum sunt sclavizati . Sistemul nu are in agenda lui scaderea nici unei criminalitatii , ci criminalizarea totala a indivizilor . Orice cetatean trebuie sa devina un criminal ,sa se teama , intrucit orice actiune individuala este o crima . Criminalizarea a orice nu se pliaza la regulile lor sclavagiste . Teoretic esti liber , practic nu esti . Sistemul este orwellian in faza cu metastaze . Freedom of speech , economia si comertul asa zis libere sint incorsetate in „acte criminale legiferate ” . Care ” gindeste cu voce tare ” risca sa fie diaconizat . Sistemul n-are nici o limita in nimic , face , desface si inventeaza reguli compulsatorii peste noapte , fara nici o negociere cu indivizii . Bai fratilor , astia au creat o dictatura corporatist fascista ,pe care ei se incapatineaza sa o numeasca „democratie ” . La Comunisti ,ei investeau , noi munceam si produceam iar ei ne dadeau cu portia ,cit creadeau ei ca meritam , la Corporatisti , noi muncim sa stringem o bruma de capital , noi investim , iarasi tot noi muncim si Ei ne iau din produsul nostru cit vor ei , cit considera ei ! Intre cele doua sisteme , unul e mai criminal ca celalat !

    • Sa fim sinceri , dar nici inainte nu a prea existat cuvintul `dizident` in adevaratul lui sens . Cred ca cei adevarati , n-au fost mai mult decit degetele unei singure miini . Eu stiu si mai putini : Goma , Caraion si baiatul acela care in `87 – `89 , umbla noaptea cu motocicleta in orasi si punea manifestele alea rudimentare facute de el in cutiile de scrisori ale blocurilor . Restul , `ai nostrii ca brazii , dar dupa ce lucrurile s-au potolit .

  6. Este vizibila dorința mafiei de la conducerea tarii sa nu fie pedepsita pentru hoții. Un parlament care se abate de la programul prezentat înainte de alegeri este un parlament ilegitim și trebuie schimbat. PSD este un partid cu rădăcini comuniste si nu se poate moderniza ba mai mult este un partid care trădează interesele României. Huoooooo PSD.

  7. totusi, ma intreb daca ciordache, cu „inteligenta” lui sclipitoare a putut prevedea chiar toate mijloacele de proba posibile, enumerate de la a) la e)? daca peste un an un procuror va gasi probe care nu se incadreaza de la a) la e), dar sunt corecte, reale, obtinute fara incalcarea legii le va nesocoti si va clasa dosarul?
    regret, dar eu unul nu am nici cea mai mica incredere in bunacredinta pesedeilor!
    Dl. Spanu afirma ca se modifica CP ca sa fie in acord cu CPP?!! pai n-ar trebui sa fie invers? dupa mintea mea de inginer prima data apare CP si abia apoi CPP care ar trebui sa dezvolte, particularizeze, detalieze prevederile din CP!! sau, noi punem caruta si abia apoi boii?

  8. Renuntarea la probele „audio-video” propusa prin modificarile legilor de PSD – ALDE nu este intamplatoare, acestea ar urma sa scoata „probe importante pentru dovedirea marilor infractiuni „economico.financiare” prin care clica politica spoliaza bugetul Romaniei dar si alte infractiuni penale la care politicineii romani sunt abonati. Pe langa acestea insa, cel mai dezastruos pentru romani, vor scapa infractori periculosi printre care „violatorii de copii – pedofilii !!!” dar si altii. Asta le pregateste PSD – ALDE romanilor, pe langa dezastruasa guvernare plina de oameni slabi pregatiti si care sunt de fapt „slugi numite acolo ca „oameni de paie pentru a servi intereseler stapànilor din PSD – ALDE.

  9. Spanule, nu te mai forta degeaba ba, ca faci hernie, si doi, aia tot acolo ajung, chiar dac-o mai lalaie!

  10. Inregistrarea video nu este „mijloc MATERIAL de proba”! si poate fi respinsa de un avocat.Proba MATERIALA este un cutit, o arma,etc.

    • Eeee…ce conteaza, chiparosu’ trebuie sa-si faca numarul de prostit prostii, ca doar scrie pe bani, albi sau negri (noaptea banii se vad negri, vreau sa zic)!

  11. Spanule, esti un diletant care mimeaza(prost, ce-i drept!) gandirea juridica! Intrebare petru tine: daca tot esti atat de intelept juridic si ai spus ca alineatele e si lasau spatiu abuzului judecatorilor, de ce nu scrii un articol in care sa prezinti cateva spete (verficabile pe portal.just.ro) cu abuzuri facute de procurori in baza alineatelor e si f ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.