„Scutul Danubian”, răspunsul pe care România nu îl mai poate amâna

Incidentul de la Galați, unde o dronă rusească de tip Geran-2 a lovit un bloc de locuințe, dar și cel de la Constanța, a arătat că România are nevoie nu doar de reacții diplomatice și de avioane F-16 ridicate în aer, ci de o apărare anti-dronă stratificată pe direcția Dunării. O serie de foști înalți oficiali militari ai Armatei Române propuneau recent crearea unui „Scut Danubian”, după modelul logicii NATO din Marea Baltică, care să includă supraveghere permanentă, radare mobile, sisteme antiaeriene cu rază foarte scurtă, mijloace de bruiaj, tunuri rapide și coordonare aliată. Miza este simplă. Mai exact dacă Rusia continuă să atace porturile ucrainene Reni, Ismail și Chilia, România trebuie să poată detecta, urmări și neutraliza rapid dronele care intră sau se prăbușesc pe teritoriul său.

Drona care a lovit blocul din Galați nu mai poate fi tratată ca un simplu „incident de frontieră”. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, ancheta tehnică a stabilit că aparatul era un UAS de tip Geran-2, de proveniență rusească, cu structură din fibră de carbon, inscripții chirilice, motor cu ardere internă în doi timpi și sistem de navigație prin satelit de tip KOMETA GNSS. MApN a precizat și că focosul a fost de tip High-Explosive, cu o masă echivalentă de aproximativ 30 de kilograme TNT, detonată la impact. 

Această precizare este importantă pentru că în spațiul public a circulat informația că drona ar fi avut doar două kilograme de explozibil. Generalul Virgil Bălăceanu a contestat această variantă, întrebând cum ar putea o Geran-2, folosită împotriva infrastructurii portuare ucrainene, să transporte o încărcătură atât de mică, în condițiile în care aceste drone sunt asociate cu focoase de zeci de kilograme. 

Datele tehnice disponibile confirmă că întrebarea este legitimă. CSIS descrie Shahed-136, denumită de Rusia Geran-2, ca pe o dronă de atac unidirecțională, cu lungime de aproximativ 3,3–3,5 metri, anvergură de 2,5–3 metri, masă de circa 200 kg, viteză de aproximativ 180 km/h, rază estimată între 1.000 și 2.500 km și încărcătură utilă de 20–50 kg. 

După incident, întrebarea publică a fost firească, și anume dacă avioanele F-16 au fost ridicate de la sol, de ce drona nu a fost doborâtă? Explicația oficială este că aparatul a zburat la altitudine mică, deasupra unei zone locuite, iar timpul de reacție a fost extrem de scurt. 

Problema nu este doar una de decizie politică sau de curaj al pilotului. Este o problemă de arhitectură defensivă. Un F-16 poate intercepta ținte aeriene, dar nu este instrumentul ideal pentru o dronă lentă, cu semnătură radar redusă, care zboară jos și se apropie de zone locuite. O rachetă aer-aer lansată asupra unei drone de acest tip poate crea resturi periculoase, iar tunul de bord are nevoie de condiții tactice foarte precise. De aceea, se  ridică întrebarea dacă resturile unei drone doborâte ar fi produs pagube mai mari decât drona rămasă cu focosul intact, dar răspunsul trebuie să vină din analiza tehnică a traiectoriei, altitudinii, poziției aeronavelor și riscului pentru populație. 

Aici apare ideea „Scutului Danubian”. România nu poate lăsa apărarea anti-dronă de la Dunăre doar pe seama avioanelor de poliție aeriană. Are nevoie de apărare cu baza la sol, aproape de zonele de risc, integrată cu radare, senzori optici, bruiaj și sisteme de foc cu rază foarte scurtă.

Ce ar însemna, concret, un „Scut Danubian”

„Scutul Danubian” nu ar trebui înțeles ca un singur sistem miraculos, ci ca o rețea. În primul strat ar trebui să fie detecția, inclusiv radare mobile pentru altitudini joase, senzori electro-optici și termici, sisteme acustice capabile să identifice zgomotul caracteristic al motoarelor cu piston, plus integrarea datelor venite dinspre Ucraina și din sistemele NATO. Dronele Geran-2 sunt lente, dar tocmai zborul jos și profilul simplu le fac greu de detectat la distanță mare. RUSI notează că Shahed-urile/Geran-urile sunt complicat de apărat nu pentru că ar fi foarte sofisticate, ci pentru că zboară jos, au semnătură radar și termică redusă și lasă apărătorilor o fereastră scurtă de reacție. 

Al doilea strat ar trebui să fie bruiajul și preluarea controlului, acolo unde este posibil. Drona de la Galați avea, potrivit MApN, indicii de folosire a unui sistem KOMETA GNSS, adică un sistem de navigație prin satelit conceput să funcționeze inclusiv în medii cu război electronic. Asta nu înseamnă că bruiajul este inutil, ci că nu poate fi singura soluție. Unele drone pot fi deviate, altele pot continua traseul inerțial sau pot deveni imprevizibile. Prin urmare, apărarea electronică trebuie combinată cu mijloace cinetice.

Al treilea strat este focul antiaerian cu rază scurtă și foarte scurtă. Generalul Bălăceanu vorbește despre Gepard, rachete portabile Chiron, sisteme CA-94/CA-95, tunuri Oerlikon 2×35 mm, nave fluviale dotate cu mitraliere antiaeriene și sisteme moderne precum Skynex, Skyranger sau Millennium. Ideea de bază este corectă, și anume că împotriva unor drone relativ ieftine, România are nevoie de interceptori și muniție cu cost rezonabil, nu doar de rachete scumpe.

Gepard, Oerlikon, Skynex sau de ce tunurile redevin importante

Războiul din Ucraina a readus în prim-plan artileria antiaeriană de calibru mic și mediu. Sistemele Gepard, considerate cândva depășite, s-au dovedit foarte utile împotriva dronelor și rachetelor de croazieră. Rheinmetall subliniază că soluțiile bazate pe tunuri rapide sunt potrivite pentru protecția apropiată, acolo unde rachetele ghidate pot fi ineficiente sau prea scumpe. Compania precizează că tunurile Oerlikon de 35 mm pot avea o cadență de până la 1.100 de lovituri pe minut și o rază eficace de până la 4.000 de metri, iar muniția programabilă AHEAD crește eficiența împotriva țintelor mici și rapide. 

România are deja un contract din 2023 cu Rheinmetall pentru modernizarea unor sisteme Oerlikon GDF 103, în valoare de aproximativ 328 de milioane de euro, cu livrarea a patru sisteme, două în primii doi ani și alte două în trei ani. Fiecare sistem include un nod de comandă Skynex, radar X-TAR3D și șase tunuri duble Oerlikon de 35 mm. 

Mai recent, MApN a anunțat contracte prin programul SAFE pentru 7 sisteme Skynex, 2 sisteme Skyranger 35, 2 sisteme Millennium și 401.760 de lovituri AHEAD de 35 mm, într-un pachet destinat apărării cu rază foarte scurtă și combaterii țintelor aeriene, inclusiv drone. Aceste achiziții indică faptul că România merge în direcția corectă. Problema este ritmul înzestrării, având în vedere că amenințarea există acum, iar livrările pot veni în etape.

De ce Dunărea trebuie tratată ca un front

Porturile de la Dunăre, precum Reni, Ismail, Chilia, sunt atacate pentru că au devenit vitale pentru exporturile și logistica Ucrainei. România este la câteva minute de zbor de aceste ținte. De aceea, orice atac rusesc asupra infrastructurii ucrainene de peste Dunăre are un risc direct pentru Galați, Tulcea, Brăila, localitățile din Delta Dunării și traficul civil.

România are o frontieră de aproximativ 650 km cu Ucraina iar dronele rusești au încălcat repetat spațiul aerian românesc în timp ce Moscova ataca infrastructura portuară ucraineană de peste Dunăre. Acesta este motivul pentru care „Scutul Danubian” ar trebui să fie parte a apărării flancului estic al NATO, nu doar o măsură locală pentru județele Tulcea și Galați.

Comparația cu Marea Baltică este utilă. NATO a lansat „Baltic Sentry” pentru a crește securitatea infrastructurii critice din Marea Baltică, folosind fregate, avioane de patrulare maritimă, drone navale și integrarea mijloacelor naționale de supraveghere. România ar putea cere o logică similară pentru zona Dunării de Jos și a Mării Negre, inclusiv supraveghere permanentă, coordonare aliată și capabilități dedicate pentru amenințări hibride și drone.

Ce trebuie făcut mai bine

Primul pas este clarificarea publică. După fiecare incident, autoritățile trebuie să explice rapid ce s-a știut, când s-a știut, ce decizii au fost luate și ce nu s-a putut face. Lipsa explicațiilor alimentează neîncrederea. În cazul de la Galați, datele tehnice publicate de MApN au ajutat, dar au venit după ce spațiul public fusese deja ocupat de speculații.

Al doilea pas este accelerarea apărării anti-dronă cu baza la sol. Nu este suficient să avem legea care permite doborârea dronelor. România a promulgat în 2025 legislația care permite neutralizarea sau distrugerea dronelor neautorizate care intră în spațiul aerian național, dar cadrul legal trebuie dublat de senzori, muniție, proceduri și sisteme distribuite în zonele vulnerabile. 

Al treilea pas este cooperarea cu Ucraina și alte state. Kievul are experiență directă în doborârea Shahed/Geran cu mijloace diverse, inclusiv mitraliere grele, tunuri antiaeriene, bruiaj, senzori acustici, drone interceptoare și sisteme occidentale. România nu trebuie să copieze improvizațiile de război, dar trebuie să învețe din ele. Pentru apărarea porturilor și orașelor de la Dunăre, lecțiile ucrainene sunt mai valoroase decât orice exercițiu teoretic.

Al patrulea pas este protecția civilă. Un Scut Danubian nu înseamnă doar doborârea dronelor. Înseamnă adăposturi funcționale, alerte clare, exerciții pentru populație, planuri pentru evacuare, comunicare locală și intervenție rapidă după impact. Galațiul a arătat că oamenii aud RO-Alert, dar nu întotdeauna știu ce trebuie să facă mai departe.

Incidentul de la Galați a arătat limita actualei abordări. România detectează, monitorizează, ridică avioane, avertizează populația, dar nu are încă o rețea suficient de densă pentru a opri rapid orice dronă care trece Dunărea la altitudine mică. Avioanele F-16 rămân esențiale pentru apărarea aeriană, dar nu pot fi singurul răspuns la drone ieftine, lente și greu de detectat.

„Scutul Danubian” ar trebui să devină o decizie de securitate națională, incluzâbd radare mobile, senzori, bruiaj, tunuri de 35 mm, sisteme Gepard/Oerlikon/Skynex, rachete portabile, capabilități navale fluviale și coordonare NATO-Ucraina. Nu ca reacție emoțională, ci ca infrastructură defensivă permanentă.

Rusia nu trebuie să lovească intenționat România pentru ca România să fie în pericol. Este suficient ca Moscova să continue să atace porturile ucrainene de peste Dunăre cu drone Geran-2. Iar după Galați, întrebarea nu mai este dacă România are nevoie de un Scut Danubian, ci cât de repede îl poate pune în funcțiune.