Drepturile persoanelor cu handicap, „șterse” cu un răspuns. Calea când ghișeul devine inamic

Drepturile persoanelor cu handicap sunt de multe ori trecute cu vederea când ajung la ghișeu, în fața unui funcționar. Dar toți trebuie să știe. Uneori, oamenii nu pierd un drept. Pierd de fapt curajul.

Pleacă de la un ghișeu cu umerii lăsați, cu privirea în pământ, convinși că o propoziție spusă în grabă este o sentință. Drumul spre casă devine mai greu decât boala, decât hârtiile, decât sistemul. Pentru că doare să crezi că nu mai ai nicio șansă. Dar adevărul este altul: șansa există. Doar că nu stă niciodată în vorbele aruncate peste tejghea, atrage atenția avocatul Nicolae Enciu.

Cei mai mulți oameni nu-și pierd dreptul la un ghișeu. Îl pierd pe drumul spre casă, când cred ce li s-a spus acolo. Acolo se frânge totul — în credința că „s-a terminat”. Dar nu s-a terminat.

„Nu vă încadrați.” „Nu sunt fonduri.” „Așteptați.” „S-au dat legi noi.” Sunt replici care nu au valoare juridică. Un răspuns real are număr de înregistrare, dată și semnătură. Restul e doar oboseala cuiva care vrea să scape de tine.

Unul dintre drepturile persoanelor cu handicap este pensia de invaliditate

Confuzia pornește de la întrebarea: „Îmi fac o pensie de handicap?” Nu există așa ceva. Pensia de invaliditate se cere la casa de pensii, doar dacă ai cotizat. Încadrarea în grad de handicap se cere la DGASPC, nu depinde de vechime și nu se pierde dacă ai deja o pensie. De multe ori se cuvin amândouă. Poate ai bătut la ușa greșită.

Apoi vine nedreptatea: „Mi-au tăiat gradul, deși boala e la fel sau mai grea.” O boală care nu s-a vindecat nu poate duce la un grad mai mic. Contradicția o explică ei, nu tu. Decizia se contestă în 30 de zile de la data primirii certificatului, nu de la data scrisă pe el.

Mulți au grad grav fără însoțitor, deși nu se pot descurca singuri. Însoțitorul nu se acordă după diagnostic, ci după ce nu poți face singur: spălat, îmbrăcat, deplasare. Dacă medicul scrie „necesită însoțitor permanent”, această formulare cântărește mai mult decât orice listă de diagnostice.

Pe drumul către instanță

Contestațiile fără răspuns nu sunt un capăt de drum. Tăcerea peste termenul legal se numește refuz și deschide automat drumul către instanță, ca și cum răspunsul ar fi fost „nu”. Procesele nu au taxă de timbru.

Primăriile invocă uneori lipsa fondurilor pentru asistenții personali. Bugetul pentru aceste posturi vine de la stat, nu din bugetul local. „Nu sunt fonduri” nu este un temei legal. Este o alegere. Cereți-le-o în scris.

„Oamenii renunță fiindcă au crezut o vorbă spusă la ghișeu. Nu trebuie să credeți tot. Trebuie doar să nu vă opriți la prima ușă închisă. Dacă știți pe cineva care a renunțat la un drept fiindcă i s-a spus „nu”, trimiteți-i aceste rânduri. Poate nu a renunțat. Poate doar n-a știut că mai avea o ușă”, mai spune avocatul.