Marcel Ciolacu vizitează Emiratele

Premierul Marcel Ciolacu efectuează joi şi vineri o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite și se va întâlni cu Şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan.

De CD M
Marcel Ciolacu vizitează Emiratele

Premierul Marcel Ciolacu efectuează joi şi vineri o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite și se va întâlni cu Şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan.

Premierul Marcel Ciolacu efectuează joi şi vineri o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, un obiectiv important al acestei vizite fiind consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze.

„Consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze, este un obiectiv important al vizitei de lucru a premierului Marcel Ciolacu în Emiratele Arabe Unite, în perioada 18-19 aprilie. Prim-ministrul are programată o întrevedere cu Alteţa Sa Şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan, preşedinte al Emiratelor Arabe Unite şi conducătorul Emiratului Abu Dhabi, cu alţi înalţi oficiali emiratezi, cu reprezentanţi ai unor companii relevante din Emiratele Arabe Unite, precum şi cu membri ai comunităţii de români”, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de către Guvern.

Agenda vizitei include, de asemenea, o întâlnire în plen a delegaţiilor, prilej cu care va avea loc un schimb de documente bilaterale în domenii de interes comun.

Cetăţeni români, blocați pe Aeroportul din Dubai

„Ne dorim să întărim relaţiile de colaborare cu Emiratele Arabe Unite, din perspectivă politică şi economică. România continuă să atragă investitori emiratezi în infrastructura aeriană, modernizarea şi extinderea Aeroportului Otopeni fiind un proiect viabil al colaborării noastre. Proiectele în domeniile digitalizării, energiei şi agriculturii corespund, de asemenea, intereselor noastre”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, referindu-se la obiectivele pe care delegaţia română şi le-a propus pentru această vizită.

Prim-ministrul va fi însoţit de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, preşedinte ANCOM, Valeriu Zgonea, preşedinte ANSVSA, Alexandru Bociu, preşedintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanţa, Mihai Teodorescu. Miniştrii care fac parte din delegaţie vor avea întrevederi oficiale cu omologii din Emiratele Arabe Unite, mai arată comunicatul.

Ceva de speriat în Dubai și Oman!

Ieri, premierul și delegația sa au fost în vizită în Qatar.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.