
Londra a anunţat că a încheiat un acord cu Ankara în încercarea de a încetini fluxul de imigranţi ilegali care trec prin Turcia, ţară mediteraneeană, în drum spre Europa, inclusiv prin operaţiuni comune ale poliţiei împotriva reţelelor de contrabandişti şi comerţului cu piese de ambarcaţiuni, relatează Reuters şi DPA.
Având în vedere că problema migraţiei ilegale ocupă un loc important pe agenda politică din Marea Britanie înaintea alegerilor preconizate pentru anul viitor, guvernul a declarat că va sprijini un nou centru de poliţie turc care să se bazeze pe cooperarea existentă în domeniul aplicării legii.
Centrul se va concentra pe combaterea imigraţiei ilegale organizate prin îmbunătăţirea schimburilor de informaţii între cele două naţiuni.
Datele vamale vor fi schimbate mai rapid în cadrul noului memorandum de înţelegere, a precizat executivul britanic într-un comunicat.
„Parteneriatul nostru cu Turcia, un prieten apropiat şi un aliat, va permite agenţiilor noastre de aplicare a legii să colaboreze la această problemă internaţională şi să abordeze lanţul de aprovizionare cu ambarcaţiuni mici”, a declarat ministrul de interne britanic, Suella Braverman.
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a făcut din reducerea numărului de migranţi ilegali care sosesc în Marea Britanie o promisiune cheie pentru acest an, în contextul în care încearcă să diminueze avansul mare al Partidului Laburist de opoziţie în sondajele de opinie.
În această săptămână, Marea Britanie a început să îi transporte pe unii migranţi pe o barjă rezidenţială mare de pe coasta sa sudică, ca parte a planurilor de eliminare a ceea ce guvernul a numit „atracţia” hotelurilor pentru cei care sosesc pe ţărmurile ţării în bărci mici.
Observator spune:
9 august 2023 la 9:44 –––Foarte corecta opinia D-vs.din pacate mediile romanesti incearca sa spele incontinuare creierele oamenilor si sa dezinformeze prin toate stirile la TV, sau articolele din presa zilnica.Presupun ca li se inpune sa nu spuna adevarul oamenilor si nu pot crede ca o fac ,pt. ca sint convinsi .
Dar cauzele de ce nu le vedeți? Imigrația masivă în Europa este efectul politicilor criminale ale Washingtonului prin care au atacat şi distrus țări precum Siria, Irak, Libia etc prin atacuri militare sau „primăveri arabe”, pentru a schimba nişte autocrați cu alții, mai corupți dar aserviți lor, şi a le jefui resursele. Erau țări cu sisteme sociale, de muncă, sănătate şi învățământ funcționale, construite în generații, care s-au făcut praf mulțumită intervențiilor SUA, forțând oamenii de acolo să plece în pribegie.
Iar Marea Britanie, ca şi celelalte țări europene, au aplaudat, acelea nu erau crime de război, ci eforturi de democratizare!
Câtă ipocrizie!