Mariah Carey a fost plătită cu un milion de dolari pentru patru cântece pe care le-a interpretat la o petrecere organizată de Revelion, în 2009, de familia Kadhafi, potrivit New York Times, care citează surse diplomatice menţionate de WikiLeaks.
Informaţiile au fost publicate acum când familia Kadhafi, condusă de liderul libian Muammar Kadhafi, este implicată într-o sângeroasă luptă pentru rămânerea la putere în Libia.
Nu este un lucru neobişnuit ca vedetele de top să cânte la diverse evenimente sau petreceri private, în schimbul unor sume imense de bani.
În august 2010, Tom Jones a fost plătit cu 3,1 milioane de lire sterline (4,9 milioane de dolari), pentru a susţine un concert de o oră şi jumătate cu ocazia Balului Crucii Roşii organizat în principatul Monaco.
Elton John a cântat la petrecerea unei miliardare din Rusia, fiind plătit cu 2,6 milioane de lire sterline (4,11 milioane de dolari), iar George Michael a primit 1,7 milioane de lire sterline (2,69 milioane de dolari) pentru a susţine un concert de 75 de minute.