Dennis Deletant la apogeul relaționării cu istoria românilor

Nu cred că există mulți români, interesați de istoria țării lor în secolul al XX-lea, cărora numele lui Dennis Deletant le sună necunoscut. Majorității lor, acest nume le este chiar familiar. Nici nu e de mirare, întrucât nu e vorba doar de cineva care a scris despre istoria recentă a românilor, chiar dacă Deletant a scris chiar mult și cu folos. Familiarizat cu problemele românești încă din anul 1965, când a venit la noi cu o bursă internațională, profesorul londonez a devenit, în timp, un prolific și comprehensiv autor în chestiunile privind regimul comunist din România, s-a căsătorit cu reprezentanta unei familii de cunoscuți intelectuali români (Andreea Caracostea), s-a implicat în activități de susținere a disidenței anticeaușiste (fapt pentru care a suportat și unele consecințe neplăcute) și, ca o încunuare a unei întregi cariere, a devenit, din 2022, cetățean român. Tocmai percepția acută a multiplelor probleme cauzate de politicile comuniste l-a determinat pe Dennis Deletant să își dedice activitatea didactică și de cercetare științifică istoriei recente, după ce cariera acestuia începuse, în mod promițător, în domeniul filologiei, cu o teză de doctorat referitoare la manuscrisul românesc de la Ieud.

Doctor honoris causa al Universității din București

Întâlnirile directe ale lui Dennis Deletant cu publicul românesc ocazionează, de regulă, emiterea unor concluzii și împărtășirea unor informații deloc lipsite de spectaculozitate și care contrazic imaginea preconcepută a occidentalilor care vin la noi (și, culmea, nu numai la noi), doar ca să țină niște monologuri de pe poziții de autosuficiență. Așa s-a întâmplat, de exemplu, la 6 noiembrie 2024, atunci când istoricul britanic, care devenise, deja, româno-britanic, a primit titlul de doctor honoris causa al Universității din București. Cei prezenți în Sala Senatului s-au putut, atunci, bucura și de o serie de fermecătoare autoironii, prin care Deletant a evocat câteva ipostaze istorice cu care s-a confruntat personal.

Tot la fel au stat lucrurile și la 16 octombrie curent, când Aula Magna a Facultății de Științe și Litere „Petru Maior” din cadrul Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș a găzduit, cu participarea autorului, o amplă dezbatere, cu ocazia lansării volumului „România sub comunism. Paradox și degenerare”, apărut la Humanitas. Moderată de prof. univ. dr. Corina Teodor, dezbaterea a mai implicat doi importanți istorici, anume Cornel Sigmirean și Virgiliu-Leon Țârău. Cei doi profesori plini au reprezentat universitățile „George Emil Palade” și „Babeș-Bolyai”, adică pe târgumureșeni și pe clujeni, primii din țară care i-au acordat lui Dennis Deletant titlul de doctor honoris causa.

Dincolo de politețea care a dominat, în mod firesc, dezbaterile de la Târgu Mureș, acestea nu au fost încărcate de formalism (ca să nu zic de un soi de frică greu de explicat, dar care, de câțiva ani, începe să afecteze reuniunile publice de la noi). Au existat, din partea publicului, câteva întrebări, chiar prima dintre ele, marcate de formalism, însă marea lor majoritate, în special două (profesorii Nicolae Ploeșteanu și Vasile Șandor fiind remarcații mei), au fost de substanță, au avut concretețe și au arătat determinarea celor care le-au pus de a-și susține ideile. De partea cealaltă, am văzut un Dennis Deletant generos, dar nu opulent, răbdător, dar nu condescendent, care nu s-a prefăcut că e mirat când a primit anumite întrebări, ba, mai mult, a și oferit o serie de răspunsuri pline de miez.

Desigur, nu îmi doresc să povestesc acest dialog al istoricului româno-britanic cu publicul intelectual de pe malurile Mureșului. Cine, însă, a fost de față a putut auzi, dincolo de informațile despre istoria perioadei comuniste, câteva importante aprecieri care privesc actualitatea imediată a societății românești. Și asta pentru că Dennis Deletant a vorbit nu numai ca britanic, ci „și ca român”, calitate care îi generează și anumite îngrijorări, după cum îl determină să investească și unele sentimente. Una peste alta, aceste aprecieri nu au lăsat în urmă o imagine neagră, ori pesimistă, dar cred că au dat, celor care au știut să audă, și unele motive serioase de preocupare.

Astfel, stând de vorbă cu tinerii români care studiază în Marea Britanie, marea majoritate a acestora i-au spus că nu își doresc să revină în România. Acest lucru deja ne crează o anumită problemă cu viitorul, iar pe Deletant, care a căutat să își explice fenomenul, l-a întristat. În ceea ce mă privește, fără a subestima motivele invocate de „refuznici”, cred că majoritatea acestor declarații nu sunt fără întoarcere. De foarte multe ori, ele sunt infirmate ulterior, sau modificate în timp. Uneori, ele nu sunt neapărat expresia unor convingeri ferme, ci, mai degrabă, modalități de conformare la atmosfera generală, sau la presupuse așteptări ale celor care îi chestionează pe tinerii studioși. Nu insist asupra cauzelor acestui tip de reacții. În schimb, aș insista asupra unei alte afirmații a lui Dennis Deletant, în urma căreia acesta s-a declarat „înstristat”. Mai precis, istoricul londonez și-a mărturisit surprinderea în fața „lipsei de patriotism a multor politicieni români”.

Nu știu dacă ne dăm, cu adevărat, seama cât de gravă și, totodată, cât de cauzatoare de consecințe este constatarea comunicată de Dennis Deletant. Lipsa de patriotism a unor concetățeni, un fapt, de altfel, mai mult decât evident, este destul de des reclamată de către diverși oratori sau autori. În special, de cei străini, care, de obicei, își controlează cu greu surprinderea în fața unei astfel de realități. De astă-dată, însă, reflectorul a fost fixat pe politicieni, adică cei care, de obicei nestingheriți (având în vedere o anumită pasivitate a populației), uneori chiar în mod discreționar, decid întregul viitor al societății românești. Or, dacă avem în vedere o anumită lipsă de încredere în seriozitatea intențiilor establishmentului politic de la București, un fenomen la care Dennis Deletant s-a referit, pe un plan mai larg, în mod repetat, tocmai aceasta este una dintre cauzele ei. Absența convingerilor intime nu constituie o recomandare în fața forurilor serioase, decât într-o interpretare cu totul mediocră a realității.