Marile scandaluri de corupție: președinți destituiți, premieri arestați, demisii de comisari europeni (I)

Lupta împotriva corupţiei nu este o descoperire a DNA şi nu dezvăluim secretul lui Polichinelle, cum nu spuneam un neadevăr citând ceea ce scria, pe 28 iulie 1976, în pagina 1, prestigiosul ziar francez Le Monde, pornind de la scandalul Lockheed, care, cum se va vedea mai jos, zguduia din temelii mari ţări din „lumea bună“: „Pretutindeni, anchetele (privind corupţia – n.n.) par mai mult sau mai puţin blocate (…). În mod cert, corupţia face ravagii în toate ţările industrializate, ca, de altfel, în lumea a treia“.

Se evidenţia, aşadar, un lucru indubitabil: existenţa corupţiei şi, în mod implicit, preocupările factorilor îndrituiţi de a o bloca şi combate prin mijloace legale.

Pornind de la cele de mai sus, trecem în revistă câteva afaceri şi scandaluri de corupţie la „vârf“ din diferite colţuri ale lumii, care arată că, în acele ţări, „nimeni nu este mai presus de lege“ – principiu înscris şi în Constituţia României, la art. 16, alin. 2.

Este vorba despre preşedinţi ai Braziliei, Coreei de Sud, premieri ai Japoniei şi Franţei, un secretar general NATO, un vicepremier belgian, comisarii europeni din echipa Santer, miniştri din Belgia, R.F. Germania, prinţul consort al Olandei etc. Ce-i unea? Corupţia, dar şi faptul că în ţările lor sau la nivelul Comisiei Europene legea e lege! În tot acest puzzle, o întrebare apare firească: ce şi cum face România în cazuri similare?

Achiziţionarea de către statul român, cu 1,6 miliarde de euro, a celor patru crovete multirol, în timpul guvernului Cioloş, a fost anulată de guvernul Grindeanu

România: corvetele şi contractul oneros

Pe 16 martie, Guvernul Grindeanu a abrogat HG 906/2016, invocând faptul că, „procedural, nu s-a respectat legea“, aşa cum arătase premierul în Parlament. Anul trecut, guvernul Cioloş decidea să achiziţioneze patru corvete olandeze multirol. Totodată, Grindeanu îşi exprimase speranţa ca lucrurile să reintre pe un făgaş normal „şi să se vină la Parlament cu un memorandum, care să fie votat sau nu“. „Aceştia sunt paşii legali pe care trebuie să-i facă Guvernul“, declara el. Reamintim că, pe 29 noiembrie 2016, cu nici două săptămâni înaintea alegerilor legislative, guvernul Cioloş a aprobat Hotărârea 906 privind achiziţionarea a patru corvete multirol, valoarea estimată a contractului, pe o perioadă de şapte ani, fiind de 1,6 miliarde de euro, inclusiv TVA, sumă în care erau cuprinse şi achiziţionarea muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include instruirea echipajelor. Or, aşa cum declara ministrul Apărării, Gabriel Leș, trebuie respectate „toate reglementările legale care prevăd un aviz prealabil al Parlamentului pentru toate investiţiile şi achiziţiile care depăşesc 100 de milioane de euro“.

Cum se constată, valoarea contractului este una foarte consistentă şi e ciudat şi, deopotrivă, de lămurit cum de nimeni din vigilenta şi scrupuloasa DNA nu s-a autosesizat de ce nu s-au respectat procedurile legale standard în atare cazuri – mai concret, de ce el nu a fost trecut prin Parlament şi care sunt dedesubturile lui.

Iohannis, finul şi vecini de stradă

Ciudata muţenie nu a cuprins foarte activa DNA când a venit vorba despre OUG 13, dar nu şi în cazul straniilor legături denunţate public de mai multe voci, vorbim aici despre cele dintre Klaus Werner Iohannis şi firma austriacă Holzindustrie Schweighofer, „naşa“ falnicilor codri româneşti de odinioară. În context, aşa cum arăta site-ul ancheteonline.ro, cu acordul căruia, la începutul lunii martie, Cotidianul a reprodus un amplu articol pe această temă delicată, guvernul tehnocrat al lui Cioloş „a refuzat să aplice amenzi și să ia măsuri dure împotriva acestei firme“.

Există unele explicaţii, sursa citată arătând că una dintre ele „este protecția la cel mai înalt nivel de care beneficiază compania austriacă. Există suspiciuni rezonabile privind implicarea directă a președintelui Iohannis în protejarea afacerilor controversate ale Schweighofer în țara noastră. În primul rând, trebuie menționată relația specială pe care finul lui Iohannis, Andreas Huber, consulul onorific al Austriei, o are cu patronul companiei Holzindustrie Schweighofer“, poreclit şi „Regele lemnului“ din România.

„În al doilea rând, este de notorietate apropierea dintre familia Iohannis și vecinii săi de stradă, familia Capră. Cosmin Dumitru Capră a fost o lungă perioadă director executiv la compania austriacă, iar soția acestuia, procuror Maria Capră, este cea care l-a scos basma curată pe Iohannis în două dosare penale, pe vremea când era primar al Sibiului și președinte FDGR. De asemenea, nu este lipsit de interes faptul că Maria Capră a fost pensionată printr-o decizie semnată de președintele Iohannis într-o zi de 31 decembrie 2015, când acesta era plecat în vacanță, la Miami.“

Ar mai trebui elucidat şi un aspect foarte complicat, şi anume rolul şi locul finului lui Iohannis în acest hăţiş de nedescris, problemă de care autorităţile abilitate se feresc ca dracul de tămâie, invocând fie imunitatea lui prezidenţială, fie motive ori argumente pe care nu le fac publice.

Un alt fapt foarte grav referitor la firma austriacă respectivă l-a semnalat, în 2015, Ministerul Mediului, care, în urma unui control, atrăgea atenția că aceasta este „implicată în acțiuni de evaziune fiscală“. Potrivit controlului inspectorilor din minister, „a fost tăiată ilegal masă lemnoasă, care a fost introdusă în firmele respective – s-a constatat, fantomă –, pentru că multe s-au și închis, deci evaziune fiscală mare, iar masa lemnoasă respectivă a fost dusă la export“.

Vecina Capră i-a închis lui Iohannis un dosar penal

Sursa citată arată că „un alt indiciu rezonabil care demonstrează apropierea lui Iohannis de SC Holzindustrie Schweighofer este prietenia dintre șeful statului și vecinii săi, familia Capră. Iohannis locuiește pe strada Bâlea 35, iar soții Capră, la numărul 7. Cosmin Dumitru Capră a condus firma austriacă, din calitatea de director executiv, între 2003 și 2011. Apoi, acesta a devenit administratorul unei companii de produse regenerabile, Energy Exchange Austria (EXAA), care produce biomasă realizată la Schweighofer. Și mai interesant este faptul că soția sa, Carmen Maria Capră, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, este cea care i-a închis definitiv lui Iohannis un dosar penal, pe 5 decembrie 2014, în care era acuzat de retrocedarea ilegală a unor imobile pe vremea în care era primar al Sibiului“.

Aşadar, procuror care se ocupa de dosarul lui Iohannis e vecină cu actualul președinte al ţării. „Dosarul a fost închis (nu suspendat!) la doar câteva săptămâni după ce Iohannis a devenit șef al statului și la doar două luni de la depunerea acestuia la diferite instituții: DNA, Parchetul General.“ Întrebarea privind obiectivitatea şi detaşarea vecinei apare firească şi pertinentă. Oricum, amintita vecină, „procurora Maria Capră, i-a oferit lui Iohannis un NUP în 2011, într-un dosar penal ce viza calitatea lui de președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR)“, despre care o plângere penală împotriva FDGR – care se declarase, în mod abuziv, continuator al Grupului Etnic German, organizație nazistă, scoasă în afara legii în 1944 –, sesiza că acesta a avut drept scop doar un interes imobiliar, deoarece FDGR revendica toate imobilele care aparținuseră, înainte de 1944, Grupului Etnic German“.

Reamintim că procurora respectivă nu mai este „activă“, ea pensionându-se la numai 47 de ani, printr-un decret prezidențial semnat de Iohannis în ultima zi a anului 2015, când acesta nu se afla la Cotroceni, ci în concediu în Florida, SUA.

Suspiciuni rezonabile

Să ne înţelegem: aici noi nu acuzăm, nici nu este menirea noastră, ci ne întrebăm de ce în principial DNA sau Parchetul General nu s-au autosesizat, făcând lumină şi stabilind care este adevărul, astfel încât, dacă nu iese fum fără foc, adică nu este nimic adevărat, să nu mai planeze suspiciuni asupra preşedintelui Iohannis de cârdăşie cu respectiva firmă? Până atunci, trebuie remarcat să suspiciunile privind relaţia ciudată şi deloc principială dintre fin – naş ori dintre vecinii de pe strada Bâlea din Sibiu nu s-au risipit. Chiar şi radio Deutsche Welle – vocea oficială a guvernului german – spunea, la 5 mai 2015, că „a surprins neplăcut faptul că preşedintele Klaus Iohannis a părut să protejeze operaţiunile îndoielnice ale companiei austriece Schweighofer Holzindustrie în domeniul exportului de lemn tăiat în România“. „Preşedintele Klaus Iohannis a fost prins pe picior greşit. Nu putem spune că ar fi existat o relaţie între firma austriacă şi preşedintele României, dar este cert că acesta a avut exact acelaşi punct de vedere cu reprezentanţii concernului.“

Scandalul Lockheed zguduie din temelii „lumea bună“

La finele anilor 1970, toată marea presă a lumii vuia, aceasta concentrându-se asupra unui scandal internaţional de corupţie şi de comisioane uriaşe, pus la cale de mahării grupului aerospaţial american Lockheed între sfârşitul anilor 1950 şi anii 1970, care a avut mari implicaţii politice, economice şi juridice în SUA, R.F. Germania, Italia, Olanda şi Japonia – adică „în lumea bună“.

R.F. Germania – comision de 10 milioane dolari

Atât ar fi primit ministrul Apărării din acele vremuri, politicianul conservator Franz Josef Strauss (1915-1988), poreclit „taurul din Bavaria“, şi partidul său, UCS, filiala bavareză a UCD. Sumele ar fi fost primite în schimbul unei comenzi de 916 avioane de luptă F-16 Starfighter – ceea ce politicianul vest-german a negat vehement. Cât timp el a fost ministru al Apărării, s-au cumpărat ori s-a obţinut licenţa de producţie pentru 916 avioane de lupă Lockheed F-104 Starfighter, care au avut 212 de accidente, el fiind numit „creatorul de văduve la Luftwafe“. S-a dovedit că Lockheed a obţinut o mare parte dintre contractele sale europene prin lobby sau corupţie.

S-a mai descoperit că cele mai multe dintre documentele privind negocierile dintre Ministerul Apărării cu Lockheed după 1962 au fost distruse. Pornind de la noi indicii, Bundestagul (Parlamentul) a creat o comisie de anchetă care, din ianuarie 1978 până în luna mai 1979, a reluat de la zero examinarea dosarului. În paralel, autorităţile americane au scotocit prin actele companiei.

A fost o perioadă grea, cu tot felul de acuzaţii, dar, în final, investigaţiile făcute de Fritz-Josef Rath, şeful Brigăzii Anticorupţie din RFG, au scos la iveală că Lockheed a oferit între 1,1 şi 1,3 milioane de mărci, din care „o sumă considerabilă“ („eine betrachtliche Summe“) lui Heinrich Sellschopp, directorul unei divizii aeropurtate a Bundesamt fur Wehrtechnik und Beschaffung. Paul White, fost director comercial al Lockheed, declara că bancherul Hermann Josef Abs şi amintitul Strauss au primit bani în urma achiziţionării avioanelor de tipul Lockheed Constellation şi Electra L-188 de către societatea naţională Lufthansa.

Lockheed şi-a menţinut aceste practici şi în cazul vânzării avioanelor F-104. În final, trebuie spus că scandalul Lockheed a zguduit din temelii R.F. Germania, ani la rând presa comentându-l pe larg şi contribuind substanţial la descâlcirea lui.

Vânzarea în Japonia a avionului de ttransport civil 1011 Tristar, un măr al discordiei. În scandalul Lockheed, Japonia a fost cea mai afectată la nivelul elitelor politice

Japonia – premierul Tanaka, după gratii

Dintre toate ţările implicate în scandalul Lockheed, Japonia a fost cea mai afectată la nivelul elitelor politice, în afacere fiind amestecate şi organizații criminale şi cercuri de afaceri legate de CIA. Mai precis, în scandal au fost implicaţi, între alţii, premierul Kakuei Tanaka, obligat să demisioneze, şi Yoshio Kodama, „naş“ cunoscut al mafiei japoneze – yakuza.

Începuturile afacerii Lockheed pe sol nipon datează din 1957, când John Kenneth Hull, reprezentantul acestui concern, s-a instalat în Japonia, având ca misiune să vândă Starfighter. Pentru a-şi croi drum, el l-a contactat pe Taro Fukuda, un apropiat al lui Yoshio Kodama, figură de prim-plan a criminalităţii organizate, ce-şi realizase o importantă reţea compusă din înalţi funcţionari. Kodama a cerut sprijinul premierului Nobusake Kishi şi al lui Banboku Ono, vicepreşedinte al PLD. În final, nu a fost acceptat avionul Grumman F-11F, ci au fost construite în total 210 aparate F-104J.

Totul a mers atât de bine, încât americanii au apelat din nou la Kodama spre a vinde L-1011 Tristar, avion de transport civil. De data asta, mafiotul nipon a recurs la o altă cunoştinţă, Kenji Osano, apropiat al ministrului Comerţului Internaţional şi Industriei, un intim al viitorului premier Tanaka. Imediat ce acesta din urmă şi-a preluat mandatul, în 1972, tranzacţia s-a finalizat, Lockheed vânzând câteva zeci de avioane. Pentru serviciile sale, Kodama a primit între 12 şi 13 milioane dolari.

Dar, în februarie 1976, s-a detonat bomba, fiind dezvăluite activităţile CIA în Japonia şi, înainte de toate, rolul acesteia în rândul elitelor politice. Tanaka demisionase încă din 1974, fiind arestat la 27 iulie 1976, alături de alţi înalţi demnitari. În octombrie 1983 a fost condamnat la plata unei mari amenzi şi la 4 ani închisoare pentru rolul în afacerea Lockheed, mai precis, în achiziţionarea avioanelor cu reacţie TriStar. A mai fost ales de câteva ori în Dietă – Parlament, iar în 1993 a decedat.

Kodama, scos din joc, s-a retras la proprietatea lui, fiind atacat constant de presă. Totuşi, la un moment dat, el va fi obligat să apară în boxa acuzaţilor pentru a da socoteală pentru activităţile sale criminale. În ansamblu, scandalul iscat în Japonia a fost atât de mare, încât secretarul de Stat american Henry Kissinger a susţinut că datele divulgate public au periclitat securitatea naţională a SUA!

Scandalurile în care a fost implicată firma Lockheed în legătură cu vânzarea avioanelor F-16 Starfighter au zguduit lumea

Scandalul Agusta: un secretar general NATO – incriminat

Prinţul Bernhard, soţul reginei Iuliana, a fost acuzat de „corupţie pasivă“, ceea ce a afectat imaginea monarhiei din Regatul Ţărilor de Jos, drept care el a demisionat din postul de inspector general al armatelor.

Este vorba despre o afacere judiciară de corupţie, legată, ca şi Lockheed, de comerţul cu armament, domeniu în care, după cum spun analiştii şi specialiştii militari, în acele vremuri se dădeau şi se primeau comisioane uriaşe. De altfel, din motive lesne de înţeles, în perioada Războiului Rece, competiţia în comerţul cu arme era foarte mare, vehiculându-se sume cu multe zerouri în coadă.

În cazul de faţă, totul a pornit de la cumpărarea, în 1988, de către ministerul belgian al Apărării a unor elicoptere de luptă A109, fabricate de firma italiană Agusta, precum şi de la un contract de modernizare electronică a avioanelor F-16 ale aviaţiei militare belgiene de către societatea Electronique Serge Dassault.

Afacerea a fost descoperită de celula de anchetă care investiga asasinarea lui Andre Cools, aceasta făcând, la 13 ianuarie 1993, o perchiziție la sediul belgian al firmei italiene şi la George Cywie, lobbystul ei oficial. Ca rmare a dezvăluirilor, mai mulţi responsabili politici importanţi au demisionat. În martie 1995, a făcut acest lucru Frank Vandenbroucke, ministrul elgian de Externe, el fiind urmat, în octombrie, de Willy Claes, care, între timp, devenise al 8-lea secretar general al NATO, dar a apucat să stea în funcţie doar un an, între 17 octombrie 1994 şi 20 octombrie 1995.

Acuzat încă din 1994, şi Guy Coeme, vicepremier şi ministru al Apărării, a renunţat şi el la portofoliu. De asemenea, doi miniştri regionali au demisionat, şi ei fiind acuzaţi în raportul judecătorului de instrucţie Veronique Ancia.

„Agusta riscă să devină un Pearl Harbor pentru democraţie“, scria atunci ziarul belgian Le Soir, iar Jean-Pierre Stroobants, de la acelaşi cotidian, opina că „această afacere aruncă o lumină crudă asupra vieţii politice belgiene şi a faimoaselor sale compromisuri“. La rândul său, La Libre Belgique nota: „Este un adevărat coşmar pe care-l cunoaşte azi ţara noastră, ameninţată în stabilitatea, coeziunea şi reputaţia ei de un val de grave scandaluri“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.