Mărturii și controverse în legătură cu incinerarea lui Andrei Gheorghe

Jurnalistul Andrei Gheorghe decedat, luni seara, la vârsta de 56 de ani, a fost incinerat sâmbătă, într-un ceremonial care a stârnit controverse.

La Crematoriul Vitan, acolo unde a fost incinerat, a fost ținută o slujbă Adrian Singurov, nerecunoscută de BOR.

„Peste milioane de ani și trupul îngropat și cel ars va arăta identic”, a declarat, sâmbătă, Adrian Singurov, cel care a ținut slujba de la Crematoriu.

Acesta a mai spus că procesiunea fost una completă fără nicio diferență față de una normală, de înhumare.

„Noi nu înmormântăm trupul după incinerare, ci înainte (…) Noi facem parte din Biserica Ortodoxă Rusă din exil, autonomă absolut. E o ordonanţă în interiorul Bisericii Ortodoxe Române, nu a fost abordat de toate bisericile, nu e un subiect bine închegat. Andrei Gheorghe este născut în Rusia, practic rus după vibraţia locului, noi suntem Biserica Rusă, practic s-a închis un cerc. El este creştin ortodox, trebuie să se menţioneze acest lucru”, a spus preotul.

Biserica Ortodoxă nu acceptă însă slujba de la crematoriu și nici incinerarea.

„În cazurile ca cel al lui Andrei Gheorghe, de exemplu, care și-a manifestat în timpul vieții atitudinea ostilă față de biserică, față de preoți și s-a declarat ateu, ar fi fost greu de făcut slujbă de înmormântare de vreme ce persoana respectivă și-a manifestat, încă din timpul vieții, dorința de nu fi înmormântat în biserică cu preot. Prezența unui preot acolo, într-un astfel de caz, este un abuz din partea preotului. În cazul acest, în are familia a trecut peste dorința domnului Andrei Gheorghe, care a spus că nu dorește o ceremonie cu preot, și din câte știu, nu a solicitat prezența unui preot din Biserica Ortodoxă Română, pentru că știau că BOR nu acceptă și nu încurajează o astfel de ceremonie de incinerare, au apelat la domnul Adrian Singurov, care nu este un preot ortodox”, a declarat părintele Visarion Alexa, pentru Mediafax.

Preotul Visarion a explicat că nu îl cunoaște personal pe Adrian Singurov, dar cunoaște activitatea acestuia din mediul online.

„Acesta nu aparține niciunei biserici ortodoxe care se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română. Am înțeles că el se revendică ca aparținând unei organizații care are în denumire ceva cu biserica rusă, dar nu este reprezentantul Patriarhiei Rusiei în România, deci, din punctul nostru de vedere, nu este preot. A fost solicitat de familie pe cont propriu. (…) Într-un regim democrat, legea cultelor permite apariția unor organizații religioase, care pot împumuta însemne, particularități din Biserica Ortodoxă. Legislația permite apariția acestor organizații religiase cu pseudonimul „ortodox”. Exista astfel de organizații care funcționaează cladestin”, a adăugat Alexa.

 

Mărturie despre ultimele ore din viață

Jurnalistul a fost găsit mort în casa sa luni. Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, Petruța Gheorghe, a dezvăluit, într-un interviu pentru Antena 3, că a vorbit cu acesta cu o seară înainte să moară, când era „foarte senin și împăcat”. Petruța Gheorghe a precizat că nu știa ca jurnalistul să fi avut probleme medicale.

„Nu avea probleme medicale pe care să le fi știut sau pe care să le fi bănuit, în schimb, ce cred că i-a lipsit a fost medicina preventivă, adică, acele controale anuale.(…) Vorbeam în fiecare zi pe Facetime, să ne vedem. Am vorbit cu o seară înainte, se pregătea să vadă niște filme cu Măriuca, una dintre fetele noastre și era foarte senin și împăcat, era așa de o vreme. Liniștit. Mi-a și spus cu câteva zile înainte de…că se simte extraordinar de liniștit și de împăcat. S-a văzut cu prietenii noștri, Roman și Roxana, cei care au și galeria, care sunt extrem de apropiați și dragi nouă și s-a simțit foarte bine. M-am întors acasă și am vorbit pe Facetime și era foarte ok”, a relatat femeia.

Întrebată când s-a gândit că ar fi ceva în neregulă, femeia a răspuns: „Mi-e greu să rememorez asta. Când nu a răspuns la telefon și erau toate mașinile în garaj. El nu pleca niciodata fără mașină de acasă”.

Petruța Gheorghe a mai afirmat că dacă ar mai fi putut să îi spună ceva jurnalistului, i-ar fi zis că îl iubește.

.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.