Mascarada macabră

Degeaba îl caută profesorii de religie pe Scaraoţchi printre elevii de şcoală amatori de muzică rock! Mai bine s-ar duce în strada Gogol, unde stă ascuns necuratul şi pândeşte ca să se întoarcă la putere prin guvernul de paţachine condus de Dacian Cioloş. La Cotroceni ne-am lămurit cine este tartorul după ce i-a sărit Băsescu în cap “Dulapului Săsesc”, săptămâna trecută, că îndrăzneşte să întârzie numirea premierului pe care el îl indicase. Acum, toată lumea tace aşteptând să vadă pe cine pune Cioloş în echipa de guvernare. Să aşteptăm cum am aşteptat să fie desemnat premierul? Sau să ciulim urechile şi să reacţionăm aşa cum ar fi trebuit să o facem când îl lua pe Rareş Bogdan gura pe dinainte la radio Realitatea FM Cluj, pe 22 octombrie, declarând că România “va avea un nou prim-ministru, un tehnocrat, fostul comisar european Dacian Cioloş!”. Dar de ce să ne ferim să pronunţăm numele deja vehiculate pe bloguri? Mihnea Motoc, “diplomat de carieră”, la Armată, Laura Ştefan, premiată de Freedom House/CIA, umbra Monicăi Macovei pe vremea când era ministru băsist, la Justiţie. Lista e lungă, numai unul şi unul, şi putem deja trage concluzia că Scaraoţchi Băsescu retrage în umbra politicienii – ofiţeri acoperiţi şi îi împinge în faţa scenei pe ofiţerii “tehnocraţi”. Cu toţii se pregătesc să joace ţonţoroiul pe noi.

Te umflă râsul când îi vezi pe “analiştii” politici sau pe chibiţi vorbind de “dreapta” care se pregăteşte să revină la putere îndepărtând “stânga”. Care stângă şi care dreaptă? Două clanuri de hoţi care nu vor să lase ciolanul din mână! Cred că Băsescu şi ciracii lui pedelişti vopsiţi liberali au făcut bătături bătând pasul pe loc aşteptând să revină la butoane. Alţii spun că în România se află în plină desfăşurare un război geopolitic: Germania şi Franţa vor să pună gheara pe ţară luându-i faţa Unchiului Sam! Nu e însă un război între Europa şi America. E un episod al războiului dintre societăţile multinaţionale şi popoare. Chevron mai e o firmă americană atunci când îşi lasă concetăţenii fără apă sau Monsanto atunci când distruge micile ferme? BASF mai e germană când îşi otrăveşte conaţionalii? “România este într-un moment de cumpănă şi trebuie să treacă un test”, îmi spunea un amic. Adică după ce am fost furaţi, vânduţi şi cu banii luaţi mai trebuie să stăm şi într-un picior? Să-l acceptăm pe fostul comisar care, cât timp a fost la guvernarea Uniunii Europene, a reuşit să scoată de pe lista interdicţiilor mai multe organisme modificate genetic şi a făcut să avanseze negocierile pentru secretul Tratat de Liber Schimb între UE şi SUA. Se grăbeşte oare să umple Piaţa Obor de pui dezinfectaţi cu clor şi “pink slime” – clisă roz care descrie pasta din ciolane şi zgârciuri ce se vinde deja în Europa sub eticheta de “carne tocată”? Nici nu mă interesează dacă Dacian Cioloş este nepotul lui Virgil Ardelean zis “Vulpea” şi nu are importanţă dacă nevastă-sa, franţuzoaica, fata nu ştiu cui, este nepoata fostului ministru de Externe şi comisar desemnat de Franţa în Comisia Europeană Michel Barnier. Grav e că domnul Cioloş, OMUL LUI BĂSESCU, nu este un tehnocrat, ci un birocrat trimis de Înalta Poartă ca să ne ia şi băşica din fereastra bordeiului!

Se aud glasuri care spun împăciuitor că Cioloş şi guvernul lui “apolitic” nu vor avea timp să facă mare lucru, dar vor garanta, la anul, alegeri parlamentare corecte. Folosind reţeta băsistă: softuri virusate care “citesc” cifrele din procesele-verbale după vorba lui Stalin “nu contează cine şi cum votează, ci contează cine numără voturile”! Victoria tartorului va fi totală!

Fenomenul nu este singular. În întreaga Europă, clasa politică este compromisă şi trăieşte într-o lume paralelă. “Elitele” sunt revoltate că popoarele votează cu formaţiunile naţionaliste, eurosceptice. Din nenorocire însă, românii nu sunt ca francezii ca să iasă în stradă şi să facă grevă una-două. În România poporul este docil şi prea mulţi au o singură agendă: să plece cât mai curând încotro văd cu ochii ca să apuce covrigii din coada câinelui occidental.

Poate doar acum să se schimbe ceva — când tinerii au văzut că politicienii români sunt în stare să calce la propriu pe cadavre ca să-şi atingă scopul — şi cei care vor ieşi în stradă nu se vor mai lăsa manipulaţi. Pentru că trebuie ca tineretul să iasă din nou şi să pună întrebări. Ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea de 30 octombrie la clubul “Colectiv” şi CINE ESTE VINOVAT cu adevărat de tragedie?

Recomanda
Eugen Mihaescu 13 Articole
Author