Cinci poliţişti au fost răniţi, joi, într-un accident rutier de pe DN 2- E85 în care au fost implicate un autoturism al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea şi alte trei autovehicule.
„La data de 29.08.2024, în jurul orei 08,53, pe DN 2 – E85, pe raza localităţii Goleşti, judeţul Vrancea, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule, din care unul aparţinând IPJ Vrancea. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a opt persoane, din care cinci cadre ale IPJ Vrancea, care au fost transportate la Spitalul ‘Sfântul Pantelimon’ Focşani pentru îngrijiri medicale”, a precizat şeful Serviciului Rutier Vrancea, comisar şef Claudiu Marinică.
Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vrancea, una dintre victime a rămas prinsă între fiarele contorsionate.
Toate cele opt victime, având diverse politraumatisme, au fost transportate la Unitatea Primiri Urgenţe Focşani.
Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că autoturismul IPJ Vrancea ar fi fost lovit din spate de către o autoutilitară, fiind proiectat în alte două autovehicule de pe sensul opus de mers.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în urma căruia urmează a fi stabilite împrejurările în care s-a produs accidentul rutier, a menţionat comisar şef Claudiu Marinică.
Nu mai mâncați k*k*t la tavă în comentarii, înainte să citiți și să înțelegeți știrea! Un mare dobitoc cu o autoutilitară probabil mergea peste viteza legală pe E85, cu cruise control, așa cum fac toți dobitocii cu tiruri, bascule, camioane etc. pe E85. Polițaii mergeau cu viteza legală, pe banda din dreapta, evident că nu aveau unde să se dea la o parte decât în șanț, ca să lase camionagiul să treacă. Cum n-au făcut-o, a intrat în ei. Se vede că nu circulați pe E85, nu cunoașteți pericolele de pe acest drum al morții.
Cinci poliţişti
se duceau sa schimbe un bec….
Si astia ziceau ca doar la Caracal.