Măsuri de criză luate în CSAT

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat şi aprobat, în şedinţa de marţi, propunerile Ministerului Energiei privind îmbunătăţirea rezilienţei energetice a României, astfel încât populaţia să fie protejată şi să fie asigurată continuitatea în aprovizionare cu energie electrică şi cu gaze naturale, în condiţiile unor preţuri care să nu-i împovăreze pe cetăţeni, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Evaluarea oportunităţilor de conectivitate din regiune în sectorul energetic şi în cel al transporturilor a fost unul dintre punctele de pe ordinea de zi a CSAT.

În cadrul şedinţei au fost abordate şi stimularea investiţiilor pe termen scurt şi mediu în dezvoltarea producţiei de gaze naturale, atât onshore, cât şi offshore, utilizarea, pe termen scurt, a tuturor resurselor energetice pe bază de cărbune pentru a traversa această criză energetică, creşterea capacităţii de extracţie din depozitele subterane de înmagazinare a gazelor naturale, precum şi concretizarea dialogului cu partenerii externi pentru a asigura accesul la surse alternative de gaze naturale din Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii şi Arabia Saudită.

În acelaşi timp, membrii Consiliului au concluzionat că, pe termen mediu, sunt foarte importante atât introducerea reactoarelor nucleare de generaţia a IV-a, mici şi modulare, cât şi consolidarea infrastructurii de transport a energiei electrice şi a gazelor naturale.

Principalul punct pe agenda CSAT l-a constituit analiza războiului din Ucraina şi implicaţiile sale pentru România.

„Consecinţele conflictului declanşat de către Federaţia Rusă împotriva unui stat suveran se resimt şi la nivelul regiunii extinse a Mării Negre, fiind afectate statele din regiune, dar şi securitatea euroatlantică şi globală în ansamblul său”, se arată în comunicat.

Membrii Consiliului au discutat despre sprijinul pe care România îl va acorda în continuare Ucrainei.

De asemenea, au fost analizate propunerile de contracarare a potenţialelor ameninţări, astfel încât să fie menţinută pacea în regiunea Mării Negre şi să fie evitată extinderea conflictului. Aceste propuneri vizează, în principal, implementarea tuturor deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid, întărirea forţelor armate, creşterea numărului exerciţiilor Aliate pe teritoriul României, intensificarea dialogului cu Turcia, Bulgaria şi Georgia privind securitatea Mării Negre, precum şi valorificarea oportunităţilor în domeniul economic şi al interconectivităţii din regiunea extinsă a Mării Negre.

Membrii CSAT au reiterat că obiectivul prioritar al României rămâne cel de întărire a securităţii şi a apărării naţionale, mai arată Administraţia Prezidenţială.

A fost discutată şi implementarea sancţiunilor internaţionale, din perspectiva intereselor României, cu accent pe măsurile restrictive adoptate împotriva Federaţiei Ruse şi a Republicii Belarus.

În contextul agresiunii ilegale şi nejustificate împotriva Ucrainei, au fost adoptate, până în prezent, opt pachete de măsuri restrictive împotriva Rusiei. Acestea cuprind sancţiuni ţintite împotriva a 1.236 de persoane şi 115 entităţi, precum şi măsuri sectoriale în domeniile financiar-bancar, energie, transporturi, apărare, materii prime şi alte bunuri relevante, media.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

22 de Comentarii

  1. Parazitul Globalist Klaus Iohannis da semne de Nervozitate dupa ce a fost informat de Kamarad Hellvig ca Nu ar fi totalmente Gresit daca si-ar Depune Banii – Fiat Currency – in Valize Sasesti Ober Material gata de Dekolare inainte de Lovitura de Stat Originala din Decembrie.
    In Buna Traditie a Baronului Von Brukenthal, tovarasul Gheneral Dr. Docent Nikulaie dela Dolj va fi Predat Rusilor drept Garantie pentru Abdikarea Parazitului in Conditii de Sekuritate cu Valizele la Purtator.
    Bulibasa PSD, blondul Ciolacu Marcel va ReVeni in Mediul Privat ca Patron Alba/Neagra in Gara Buzau City.
    INTREBARI ?!?

  2. Voi chiar credeti ce scot pe gura buimacii politicieni?! Pare ca e doar pentru ei si nu pentru majoritatea saracita care traieste in Romania! De ce nu se gestioneaza pe micile ecrane si acumularile bogatiei prin pensii speciale cat si pensiile speciale cu legea sau ordonanta cu dedicatie pentru caposi? Se vrea aflat de cetateni doar ce vor sa se auda, realitatea e diferita in absolut toate actiunile. Se vrea, ca de obicei, gestionarea saraciei peste tot pentru a primi politicienii titluri si diplome de onoare pentru contributie!

  3. O rușine de ședință!…cum e bă ca de ziua armatei române să proslăvești Ukraina?…
    Poate a uitat dl Iohannis ce-au pățit români din bucovina în 1944 chiar în ziua de 25 Octombrie !…dle Iohannis vă spune ceva numele lui Stepan Bandera?…
    Vă rog să răsfoiți presa vremii și în special istoria româniei dle președinte…

  4. ” … aprovizionare cu energie electrică şi cu gaze naturale, în condiţiile unor preţuri care să nu-i împovăreze pe cetăţeni …”

    Cetățenii cu pensii de 1200 – 1500 lei sunt împovărați sau nu ?
    Contrar opiniei CSAT ei cred că sunt chiar …”cocoșati” de aceste preturi.

  5. „Evaluarea oportunităţilor de conectivitate din regiune în sectorul energetic şi în cel al transporturilor a fost unul dintre punctele de pe ordinea de zi a CSAT.”

    Și ?
    Avem oportunități ? Care sunt ? Stam bine ? Stam rău ?

  6. „În cadrul şedinţei au fost abordate şi stimularea investiţiilor pe termen scurt şi mediu în dezvoltarea producţiei de gaze naturale, atât onshore, cât şi offshore …. Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii şi Arabia Saudită.”
    Adicătelea ?
    – ce investiții, când, unde …?
    – când se vor concretiza dialogurile cu parteneri potențiali , având în vedere că criza energetica a început cu destulă vreme in urma ?

  7. Luați comunicatul CSAT și numerotați dvs. „rezultatele” mai departe.

  8. “introducerea reactoarelor nucleare de generaţia a IV-a, mici şi modulare” Bani zvârliți ca să-și dezvolte USA în România tehnologii pentru care au interdicție la ei în țară și culmea și în UE, Reactoare pentru “expediții polare” s-au surse de energie în locuri greu accesibile. 10 reactoare modulare nu fac cât un fost generator de Mintia! Nu vorbim de riscuri și condiții speciale de exploatare. Echipamentul de măsură și automatizare este același ori ai generator de 30 Mega Wați , ori generator de 600 de MW de unde și ne rentabilitatea unităților de putere mică. Orice ședință CSAȚ condusă de Klaus Iohannis înseamnă o nouă catastrofă pe termen lung pentru români și România

  9. PENSIILE „RIVOLUTIONARILOR” TOATE NECONTRIBUTIVE SI DATE PE MOCCA, astea unde se incadreaza in PNRR ?! De 32 ani, Bugetul este secat – si nu se mai termina, de PENSIILE „RIVOLUTIONARILOR” TOATE NECONTRIBUTIVE, de la 800 buc. in 90′, azi s-au impaduchiat 2-3 MILIOANE buc., despre frauda asta imensa, MUCLES !
    Aloo! tov. Marcel PSD „revolutionar cu merite deosebite” din Buzau Gara, taci ca mutu, despre jaful cu pensiile „rivolutionarilor” escroci.

  10. „Consecinţele conflictului declanşat de către Federaţia Rusă împotriva unui stat suveran se resimt şi la nivelul regiunii extinse a Mării Negre, fiind afectate statele din regiune, dar şi securitatea euroatlantică şi globală în ansamblul său”, se arată în comunicat.”
    conflict,conflict, dar a fost aici Federatia Rusa din 1990 sa ne incalce suveranitatea noastra in toate modurile ?
    Ai prins „glas”CSAT,unde ai fost pina acum cind ai avazut, sau nu ai vazut?cum este Romania terfelita in toate modurile de tine -prin care au trecut toti premierii, ministrii slugi si vinzatoare din toate guvernele ce s-au succedat de 30 de ani?Pe premierul Isarescu zis Manole ce a fost odata in componenta CSAT-l-ai intrebat cui a dat BANCILE ROMANESTI,DE CE a lasta Romania fara finante si a dat-o porcilor lui de stapani?
    Ce legatura are Federatiia Rusa cu lipsa ns.de suveranitate?Nici-una!
    „au fost adoptate, până în prezent, opt pachete de măsuri restrictive împotriva Rusiei. Acestea cuprind sancţiuni ţintite împotriva a 1.236 de persoane şi 115 entităţi, precum şi măsuri sectoriale în domeniile financiar-bancar, energie, transporturi, apărare, materii prime şi alte bunuri relevante, media.”
    In loc sa sanctionati in delir pe altii, tu,CSAT-ule CORUPT, vezi de hrana,energia, resursele si copiii Romaniei de care habar nu ai avut 31 de ani!
    Va f….grija de altii lichelelor ingramadite , hoti si borfasi plini de aur si argint ca Iude ce sunteti!

  11. Eu cred ca au innebunit: cuvintul „rezilienta” e peste tot, ca o mantra. Si nici macar nu are sens in afara intelesului sau tehnic, care presupune efectuarea unui test specific. Mai dati-o dracului de limba de tabla, cu care ati onlocuit-o pe aia de lemn!

  12. Sluga ciolanis este un pedofil bulangiu securist si spion pentru fosta RDG de aceea l-au pus papusarii ca sa il papuseze pe acest poponar marioneta securistilor, ciolanis care nu are copii ca e insurat ca paravan el fiind bulangiu vindut usa unde va fugi fiind protejat de mafia terorista usa! Ce spune fostul sef CIA despre USA: ” Am mintit, inselat, furat”! No comments! Ex-CIA director Pompeo: ‘We lied, we cheated, we stole’ https://www.youtube.com/watch?v=DPt-zXn05ac

  13. Bine ati venit in Rromania, tzara in care CSAT-ul se intruneste pe tema sigurantei energetice, 6 luni mai tarziu decat trebuiau sa o faca… in buza iernii.

  14. S-a bagat si umplutura la deruta, dar subiectul Tabu a fost ajutorarea Ucrainei la ordinul Nato. Se asteapta multe tuple straine pe teritoriul Romaniei. Cat despre mobilizarea romanilor nimeni nu crede ca nu s-a discutat.

  15. Reactoarele nucleare modulare nu sunt testate și sunt mai ineficiente decât cele de la Cernavodă care costa mai ieftin. Mă gândeam ca vor discuta cum e posibil că unele firme de distribuție de energie să aibă profituri de miliarde de euro , mai mult decât producătorii de stat.sau sa producem in Romania o parte macar din armamentul pe care dam miliarde de euro. Nu submarine și reactoare experimentale doar că poate primește și Werner un post călduț la nato

  16. Cu avioane de atac americane si tancuri franceze in Romania, CSAT discuta energie?? Treziti-va!!! Guvernantii ne-au vandut in cel mai mizerabil fel si se planuieste sa devenim carne de tun pentru americani si interesele lor murdare. Ucraina si Rusia nu sunt treaba Romaniei! Vrem PACE! Romanii vor PACE! Copiii nostri au dreptul la PACE si liniste si bunastare. Nu v-ati saturat sa fiti, sa fim vanduti de 100 de ani? Tradatorii de tara trebuie sa plece cu tot cu americani, francezi si cu toate liotele de perversi care ne distrug sufletul!

  17. urmeaza starea de razboi declarata in cea mai mare parte a europei. si de aici tavalugul. in stare de razboi se poate intampla ORICE. de la abuzuri si eradicari totale de drepturi pana la impuscarea pe strada pentru „colaborationism”. o cal excelenta de a scapa de inamicii, politici sau nu, care spun ADEVARUL. Omaginati-va 8 ani in care omenirea este ucisa planificat, pentru a ramane cu copiii „educati” sclavi. astfel, se va instaura dictatura mondiala mult visata de zionisti. alegeri nu vor mai fi prin urmare….cine nu cunoaste istoria…

  18. dupa ce au inchis minele si CET-urile, cand Germania foloseste CET-urile pe carbne, au vandul Mintia pe doi lei, pt ca se pare ca nu vor mai da banii, acum dupa un an marii „aparatori ai patriei” din marinimie nu mai inchid si promit sa se opreasca din sabotarea energetica inceputa de Iohannis cu numitii lui Virgil Popescu, Orban, Catu si Ciuca grupul liberal care au inchis mii de MegaWatti putere instalata din CET=urile Mintia Iernut, Chiscani, etc. pe care din 1 ian 2022 trebuiau sa-i porneasca, zac neutilazati alaturi de hidrocentralele construite 90% de Ceausescu nefinalizate pt a functiona nici acum in criza inceputa in 2021 prin liberalizare=aderarea la specula UE a energiei. Hidroelectrica urmeaza sa fie scoasa la mezat/privatizare pt Abisul Lumii acel monstru al lacomiei care nu se mai satura…Unii comentatori si politicieni deplang seniorii cu pensii de 1500 de lei, omitand ca aprox. doua milioane de romani au un salariu de 1500 de lei multi nu au locuinta stau in chirie, altii au copii si spectrul somajului bate la usa pt ca scade rentabilitatea productiei prin pretul la energie/gaz. Nu au timp sa vada cei intruniti intr-un consiliu in care apare cuvantul Aparare devenit un termen abstrac.

  19. La acest bla-bla generalizat s-au luat masuri de criza? Sa fim seriosi! Navetistul national,tradatorul intereselor nationale nu poate lua masuri de criza ca nu-l duce capul!

  20. Extraordinara sedinta a CSAT, s-au luat masuri nemaipomenite, de maine o s-o ducem cu toti mult mai bine(sic!) ! Desigur ca sa se discute , cand se vorbeste despre siguranta Romaniei , despre zecile de hidrocentrale si microhidrocentrale care sunt trase pe dreapta , nu este cazul (sic!), este o problema minora , de doi bani ! E cineva vinovat pentru asta ? Nu nici vorba , strangem surubul la consum , platim inexplicabil de mult pe KW, murim de frig ! Ce treaba are CSAT-ul cu asta ? Niciuna ! Bine, bine , dar a cui este treaba ? A nimanui ,desigur ! Foaie verde de dudau , o s-o ducem si mai…bine!

  21. Avem un numar de 11 hidrocentrale, realizate in proportie de 90% – 95%, a căror punere in functiune este blocata de hotarari ale instantelor judecatoresti, la solicitarea unor ONG-uri mai mult sau mai putin fantomatice …!!! Ne sabotam singuri !!! In loc sa producem energie ieftina si sa exportam mare parte din aceasta, Romania importa astfel de energie !!! La Centrala nucleara de la Cernavoda functioneaza doar 2 reactoare, cel de-al doilea fiind la jumatate din capacitatea sa de productie !!!

  22. O adunătură d haimanale care nu su nimic de-a face cu interesele românilor, altfel, Romania sr arata altfel astăzi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.