Medicina legală – instituția care face lumină în cazuri de omor, viol, accidente și decese suspecte – va trata doar urgențele medico-legale.
Consiliul Superior de Medicină Legală și INML „Mina Minovici” anunță că activitatea se restrânge doar la urgențe, restul lucrărilor intră pe termen „nedeterminat”.
„Din cauza subfinanțării cronice, a deciziilor bugetare recente și a promisiunilor guvernamentale abandonate, rețeaua a intrat într-o fază de imposibilitate materială de funcționare, fapt ce va genera întârzieri masive în soluționarea cauzelor penale și civile, afectând direct actul de justiție și drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Măsură inevitabilă: Până la adoptarea unor soluții bugetare urgente, activitatea medico-legală națională se va restrânge progresiv și inevitabil exclusiv la urgențele medico-judiciare. Termenele pentru toate celelalte lucrări devin, în acest moment, nedeterminate”, anunță reprezentanții Consiliului Superior de Medicină Legală, ai Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” și Sindicatul Rețelei de Medicină Legală.
Inmormântări amânate
Criza e atât de gravă încât la Brașov salariile pe iulie nu au fost plătite. „Drepturile salariale aferente lunii iulie 2026 nu au fost achitate la termenul legal din 15 august”. Reprezentanții angajaților acuză că parchetele și poliția comandă lucrări obligatorii, dar nu plătesc facturile cu lunile sau anii. Mai mult, neactualizarea tarifelor contribuie și ea la situația creată.
Exemple:
Autopsia costă real 840–1.240 lei, dar statul plătește 302 lei.
Imagistica postmortem? 40 lei tarif oficial, 300–430 lei cost real.
Grad de acoperire: 9% – 36%.
Fără rezolvarea situației, s-ar putea ajunge la blocarea anchetelor, la amânarea unor înmormântări și chiar la probleme în Justitie. Fără autopsii, fără toxicologie, fără certificate medico‑legale, România intră în haos judiciar. Familiile nu își pot îngropa morții. Anchetele de omor, viol și accidente rutiere rămân suspendate.
„Blocarea medicinei legale înseamnă un blocaj direct al anchetelor penale în cazuri de omor, decese suspecte, accidente rutiere sau agresiuni sexuale. Întârzierea autopsiilor și a eliberării certificatelor are un impact profund inuman asupra familiilor îndoliate. Acestea sunt puse în situația de a-și amâna pe termen nedefinit înmormântările.
Celulă de criză interinstituțională
Pentru a preveni încetarea totală a activității judiciare, rețeaua de medicină legală a dat publicității o serie de cerințe. Acestea sunt:
Alocare bugetară de urgență pentru plata integrală și la termen a drepturilor salariale și deblocarea achizițiilor de reactivi esențiali.
Constituirea unei Celule de Criză Interinstituționale cu mandat decizional, care să reunească Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public, MAI și CSM, cu prima ședință în maximum 10 zile.
Exceptarea urgentă a întregii rețele de la măsurile restrictive din O.U.G. nr. 7/2026 și aprobarea ocupării posturilor critice vacante.
Stingerea imediată a restanțelor financiare de către parchete, instanțe și poliție și impunerea unui termen de plată de maximum 30 de zile pentru viitor.
Repunerea pe agenda Guvernului și adoptarea de urgență a Hotărârii pentru actualizarea tarifelor istorice la nivelul costurilor reale din 2026.
„Refuzăm să mai acoperim acest blocaj„
„Statul care își lasă infrastructura probatorie fără salarii, fără posturi, fără tarife și fără plăți își diminuează propria capacitate de a află adevărul. Justiția va fi blocată prin subfinanțare deliberată și prin promisiuni abandonate. Refuzăm să mai acoperim acest blocaj cu sacrificiul personal al oamenilor noștri”, conchide conducerea medicinei legale care a și formulat un memoriu.
In luan iunie, angajații IML Mina Minovici București, ai IML Iași, dar și ai altor servicii județene de Medicină Legală au suspendat simbolic activitatea în toată țara. Ei acuzau încă de atunci subfinanțarea acestui domeniu de importanță uriașă.
Ba baieti inmormantarile o sa le faca Lia, daca va suparati…
ce spagari sunt si acolo. Sunt mana in mana cu agentii de circulatie, cu tot ce presupune eliberarea unui act cerut de o institutie. Trebuie sa iasa cum vrea institutia care solicita acel act.
Oricum justitia le distruge.