La numai 41 de ani

Medicul echipei naționale de rugby a încetat din viață

Federația Română de Rugby își exprimă regretul față de decesul medicului lotului național de rugby al Roamniei, Octavian Campian. În vârstă de 41 de ani, Tavi s-a stins din viață în această dimineață la Timișoara, în urmă unei boli necruțătoare, anunță frr.ro

Medic specialist în medicină sportivă, Tavi s-a aflat alături de rugbyul românesc din 2005, participând în calitate de medic al loturilor naționale la trei Campionate Europene, patru Mondiale de juniori și o Cupa Mondială de seniori, cea din Anglia, din 2015. Acesta și-a început activitatea la Federația Română de Rugby în februarie 2005, ca medic al echipei României de U18, timp de peste 12 ani fiind permanent prezent alături de Stejari.

În ultimii cinci ani, Tavi Cimpian a fost medicul naționalei de seniori a României, fiind alături de Stejari la toate turneele și marile competiții, inclusiv la turneul făcut în această vară, în luna iunie, în Japonia și Canada. Acesta a fost membru în Comisia Medicală a Federației Române de Rugby și timp de doi ani directorul Policlinicii de Medicină Sportivă din Timișoara, loc unde a și lucrat timp de 10 ani, după încheierea rezidențiatului în medicină sportivă.

„Este o pierdere grea pentru noi, pentru rugby-ul românesc. Nu poți să-ți găsești cuvintele în aceste momente, pentru că orice ai spune, este prea puțin față de ceea ce Tavi a făcut pentru noi. Pentru mine, el a fost omul care a îmbinat cel mai bine acțiunea întru medicină sportivă cu pasiunea pentru rugby. Era un om dispus să muncească 24 de ore din 24 dacă situația o cerea și era singurul om care era convins că indiferent ce se întâmplă din punct de vedere medical, o soluție va fi găsită foarte rapid. Sâmbătă, la București, pentru prima dată în ultimii cinci ani, locul lui Tavi va fi gol”, a declarat dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, manager medical FRR.

Originar din Reșița, acesta va fi înmormântat în orașul în care s-a născut.

In semn de omagiu pentru Tavi Cimpian, la meciul de sâmbătă, 18 noiembrie, dintre România și Samoa, de pe Stadionul Arcul de Triumf, va fi ținut un moment de reculegere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.