Megapolisurile chinezeşti ale artei

Galeriile şi artiştii chinezi profită din plin de oportunităţile create de Expoziţia Mondială.. Imensele ateliere şi centre de artă din Beijing şi din Shanghai fac dovada înfloririi artei contemporane, care explică, de altfel, şi succesul de care se bucură operele creatorilor acestei ţări pe piaţa internaţională de artă.

La Shanghai, peste 20.000 de manifestări culturale – vernisaje, concerte, proiecţii, happening-uri, performance-uri – solicită vizitatorul. Cei mai mulţi galerişti din oraş, chinezi, europeni sau americani, mărturisesc că vânzările au crescut cu 30-40%. Galerista pariziană Magda Danysz, care a fost numită recent în consiliul de administraţie al Bienalei ce se va deschide la Shanghai în 24 octombrie, expune în galeria ei din fostul centru de afaceri britanic al oraşului monumentalele instalaţii ale tânărului Yang Yongliang, printre care un peisaj lung de 10 metri, un colaj digital, prezentând imaginea unui oraş în construcţie, ce evocă, la prima vedere, pictura tradiţională chineză. Relativ aproape, în clădirea de beton Art deco, construită în 1933, ce a găzduit abatorul, americanca Elisabeth de Brabant a deschis, într-un spaţiu de 1.500 de metri pătraţi, o galerie-centru de artă. Newyorkezul James Cohan a preferat vechilor uzine textile, unde îşi avea galeria, parterul unei vile înconjurate de grădini, din concesiunea franceză. „Această dimensiune domestică ne permite să arătăm noilor colecţionari chinezi cum poţi trăi cu arta contemporană”, explică el. James Cohan are singura galerie din oraş care prezintă numai artă occidentală. Pentru Expoziţia Mondială a organizat „Machinations”, cu picturi şi sculpturi recente ale compatriotului său Roxy Paine. Deşi preţul unei piese varia între 18.000 şi 60.000 de euro, ele s-au vândut ca pâinea caldă.

Autentic chinezesc!

E drept, galeriile mici nu au simţit nici o îmbunătăţire a situaţiei lor în această perioadă şi îşi pun speranţele în Bienala din octombrie. „Epoca în care colecţionarii cumpărau cu ochii închişi a trecut, declara Alexia Dehaene de la Biz Art, centru fondat de artistul chinez Xu Zhen şi de italianul Davide Quadrio. Mulţimea artiştilor care se copiau unii pe alţii s-a trezit prinsă într-un angrenaj infernal. Ei produceau serii de tablouri «neo-po», pe placul unei clientele în special occidentale, care le cumpăra crezând că imaginile ţipătoare erau tipic chinezeşti”. Cele mai multe galerii comerciale implicate în acest comerţ au dat faliment. Altele au rezistat, reducându-şi activitatea. Galeria de Artă din Shanghai, situată într-unul dintre cele mai luxoase cartiere ale oraşului, aparţine unor patroni chino-singaporeni. Ei au recunoscut că fac expoziţii mai rar, măresc durata unui eveniment. Pionierul galeriilor particulare, eleveţianul Lorenz Helbling, care a venit la Shanghai pentru a învăţa limba chineză, în 1985, şi a rămas aici, expune în această perioadă, în galeria sa ShangArt, enorme instalaţii video, realizate recent în China de britanicul Isaac Julien. Cele mai extravangate opere au fost prezentate în spaţiul numit „M50 Shanghai Top”: o coloană din piatră sculptată, de 15 metri, semnată Yang Fudong, culcată lângă soclul ei, o armată de frigidere vechi invadate de polistiren, aparţinând lui Zhang Ding, sau un imens borcan de sticlă conţinând un fals dinozaur fabricat din şase vaci, de Xu Zhen, unul dintre cei mai originali artişti contemporani, care şi-a schimbat numele în Madeln şi care a fost influenţat, evident, de Damien Hirst. Într-un depozit de 800 de metri pătraţi, îşi are atelierul, printre alţii, Liu Jian-Hua, cunoscut în Occident mai ales pentru femeile sale fără cap, culcate pe farfurii de porţelan.

Creatori europeni la Shanghai

În interiorul Expoziţiei Mondiale se află o singură selecţie internaţională, în aer liber, organizată de tandemul parizian Jean-Gabriel Mitterand – Ami Barak. Proiectul lor imens a fost selectat de organizatorii chinezi, lucrările urmând să fie amplasate de-a lungul aşa-numitului Expo Bulevard, care traversează dintr-o parte în alta terenul expoziţiei. El trebuia iniţial să cuprindă 60 de opere. Organizatorii au ales 40, dar cum bugetul alocat s-a redus drastic, de la trei milioane de euro la jumătate, au ajuns la destinaţie numai 20 de piese. Operele comandate special în China pentru acest eveniment au fost realizate la scară redusă, ca în cazul celor doi urşi panda ce trebuiau să ocupe spaţiul central din faţa intrării în expoziţie. Gândiţi la dimensiunea de 15 metri, au scăzut la jumătate şi au fost montaţi în părţile laterale. Un ac de oţel al lui Liu Jian-Hua, ce trebuia plasat în capătul esplanadei, a ajuns de la 20 la 15 metri, apoi la 9 şi a avut nevoie de un soclu. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu „Piatra visurilor”, creată din oţel pictat de Sui Jianguo, mărind de un milion de ori, cu ajutorul computerului, o pietricică găsită de artist la faţa locului, care s-a micşorat şi ea cu câţiva metri. Celelalte sculpturi ale artiştilor europeni şi americani nu au fost realizate în China, cu excepţia arborelui „Mikado” al lui Pascale Marthine Tayou. Să mai amintim „Porticul” aurit al artistului român Mircea Cantor şi lucrările semnate de Xavier Veilhan sau Wim Delvoye.

La concurenţă cu Christie’s

Dar capitala artei chineze este Beijing. Cartiere întregi ale artei, cum ar fi „798 Art District”, s-au deschis relativ recent. O caracteristică pitorească o constituie combinaţia de artă şi gastronomie. Beijing este oraşul cu cei mai muţi artişti-proprietari de restaurant din lume.

Cunoscut pe plan modial pentru autoportretele sale nud, acoperite cu o ideogramă roşie, însemnând „N-ai voie”, Qiu Zhije îşi concepe picturile, sculpturile şi frescele, de cele mai multe ori monumentale, într-un spaţiu imens. El face parte din generaţia de artişti sub 40 de ani prezentaţi într-o mare expoziţie intitulată „Breaking Forecast” la UCCA, în cadrul „798 Art District”. UCCA ocupă 6.500 de metri pătraţi într-o veche fabrică de armament, din nordul oraşului, reabilitată de arhitectul francez Jean-Michel Wilmotte. Montat de Germania de Est în anii 1950, acest vechi complex a fost construit în stilul Noul Bauhaus. Urmele de tehnologie şi inscripţiile maoiste se văd şi astăzi. La începutul anului 2000, artiştii şi l-au adjudecat, au parcelat spaţiul şi şi-au instalat atelierele. Apoi statul a acceptat ideea şi a început să închirieze părţi ale fostei uzine unor galerii de artă şi artiştilor pentru perioade de cinci până la zece ani. Condusă de Jérôme Sans, fost co-director la Palatul Tokyo din Paris, UCCA este nucleul artei contemporane chineze. Aici lucrează artişti consacraţi pe plan mondial, ca Madeln, Yang Fudong, Xu Zhen sau Chu Yun. Majoritatea operelor contemporane se află în colecţii din străinătate, pentu că, până de curând, în China era interzisă deţinerea unei proprietăţi, fie ea şi operă de artă. Acum însă, atât statul, cât şi particularii sunt interesaţi să cumpere lucrări. Şi chiar dacă preţurile au scăzut din 2009 cu aproximativ 30%, casele de licitaţie chinezeşti Poly şi Guardian încearcă să ţină pasul cu vestitele Christie’s şi Sotheby’s, care şi-au adjudecat Hong Kongul. Piaţa chineză este una dintre cele mai importante, iar oferta este pe măsură. Un top al celor mai scumpe 500 de piese licitate între iulie 2008 şi iunie 2009, realizat de Art Price, număra zece artişti din China.