Merkel, un pas înapoi!

UPDATE Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a decis, pe fondul criticilor, anularea deciziei de…

De (R.C.)
Merkel, un pas înapoi!

A doua vizită externă a Angelei Merkel după învestirea guvernului a avut loc în Polonia, o dovadă a importanţei relaţiei bilaterale pentru Berlin

UPDATE Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a decis, pe fondul criticilor, anularea deciziei de…

UPDATE Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că renunţă la decizia privind impunerea unor restricţii mai severe pe perioada sărbătorilor de Paşte, recunoscând că ideea a fost o greşeală pe care şi-o asumă, transmit Reuters şi AFP.

‘Ideea unor restricţii severe de Paşte a fost creată cu cele mai bune intenţii’, a spus cancelarul, adăugând însă că planul a fost pripit şi nu ar putea fi pus în aplicare într-un timp atât de scurt.

‘Această greşeală îmi aparţine doar mie’, a mai declarat Merkel.

Guvernul său prevăzuse pentru perioada sărbătorilor pascale închiderea tuturor magazinelor şi desfăşurarea slujbelor religioase exclusiv online, au indicat miercuri surse guvernamentale.

Angela Merkel şi liderii celor 16 landuri, care au decis luni aceste măsuri după mai bine de 12 ore de discuţii, se reunesc miercuri, de la ora 11:00 GMT, pentru o nouă şedinţă de negocieri, convocată în ultimul moment de cancelar.

Germania a decis să extindă lockdown-ul până în data de 18 aprilie şi le cere cetăţenilor să stea acasă în timpul sărbătorilor Pascale, arăta informația inițială.

 

Distribuie articolul pe:

28 comentarii

  1. A ajuns un reflex la bolsevici sa-si ceara iertare! Nu-l uit pe cominternistul Willy Braandt care in chiar a ingenunchiat cerandu-si iertare polonezilor pentru genocidul ILEGALULUI Hitler, in numele poporului german pentru a-l incrimina, Willy
    fiind norvegian get-beget, dar cu legendarile cominterniste nu te joci. ENGIE si-a dat seama ca s-a demascat inca o data, ca atee bolsevic-rasputinista legendata la crestini-democrati, inchizand bisericile si din acest motiv s-a pocait. Forma indefinita de viata deja daduse lovitura de gratie crestin-democratiei transformand-o la nivel de Colhoz Bolsevic european
    in narodnicism…Criminalii ideologici isi cer iertare de la victime, e deja o moda in Comintern…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.