Mesaj de la Davos: nu veți mai deține nimic și veți fi fericiți

La mijlocul lunii februarie, Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că Uber trebuie să le ofere statut de angajați șoferilor săi, nu statutul de independenți de până acum. Asta înseamnă că șoferii Uber din Marea Britanie trebuie să aibă dreptul la un salariu minim, la concediu plătit și alte asemenea beneficii. Justiția britanică a stabilit că șoferii Uber sunt angajați ai companiei din momentul în care pornesc aplicația și până o închid, pentru că în această perioada timpul nu le mai aparține lor, ci clienților, nu mai sunt liberi să decidă unde vor merge cu mașina proprie și nici pe ce rută.

Este puțin probabil ca decizia să fie anulată, pentru că este a patra oara când Uber pierde în această speță, inițiată de doi șoferi ai companiei. ”Este un mare pas înainte în privința modului în care ne vom opune unui gigant”, spune unul dintre ei.

Pe de altă parte, este puțin probabil să apară schimbări majore pe termen scurt în statutul șoferilor Uber din Marea Britanie. Țara nu are un Inspectorat al Muncii care să verifice respectarea deciziei Curții Supreme. În realitate, scrie BBC, Uber poate ignora acest verdict și nu va trebui să-l aplice decât în cazul în care o buna parte din zecile de mii de șoferi Uber vor apela la justiție.

 

Într-un caz asemănător, procurorii din Milano cer ca patru mari companii de livrare de mâncare la domiciliu (Foodinho-Glovo, Uber Eats, JustEat și Deliveroo) trebuie să-i angajeze pe cei 60.000 de colaboratori ai lor și să plătească o amenda de 733 de milioane de euro, pentru că o investigație a arătat că acești oameni nu aveau condiții de muncă adecvate. ”Marea majoritatea a acestor livratori au contracte de colaborare ocazionale, însă investigația a arătat că ei sunt incluși integral în organizarea companiilor”. Procurorii au constatat că acești livratori sunt monitorizați permanent de platforma IT și li se acordă calificative. ”Sistemul îi obligă pe livratori să accepte orice comandă, pentru a nu le fi scăzut calificativul, deoarece asta ar însemnă mai puține comenzi în viitor și mai puțini bani. Din acest motiv, este imposibil ca ei să beneficieze de vacanțe și de concediu medical”. Procurorii solicită ca aceste companii să le plătească livratorilor mai multe contribuții, să le ofere biciclete și îmbrăcăminte. Companiile cu pricina au respins acuzațiile și au precizat că respectă regulile.

Servitizarea economiei

Mai sus sunt două evoluții într-o dinamică generată de unul și același fenomen – ”uberizarea” economiei sau, mai nou, ”servitizarea” economiei. Servitizarea înseamnă trecerea de la o economie de producție la una bazată aproape exclusiv pe servicii. Mai înseamnă drepturi mult mai puține pentru participanții la această economie, care nu au statut de angajat, sunt supuși unor fluctuații mari ale pieței, sunt obligați la o permanentă schimbare a contractorului și nu beneficiază de contribuții la serviciile de sănătate, la fondurile de pensii și somaj.

Însă cel mai insidios efect al acestei mult lăudate ”servitizări” tine de schimbarea relației cu proprietatea. Serviciile de ”ride-sharing”, de închiriere a imobilelor în scop turistic sunt fațete ale acestui fenomen. În toate aceste cazuri, dispare varianta deținerii in proprietate a unui automobil, a unui imobil. Mai mult, a nu fi proprietar începe să fie prezentat ca o virtute, pentru că, doar așa am putea conviețui armonios pe planeta Pământ.

„Bine ați venit în anul 2030. Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu dețin o casă. Nu dețin aparate sau haine. Tot ceea ce consideram în trecut un #produs a devenit acum un #serviciu: transport, cazare, mâncare și toate lucrurile de care avem nevoie în viața noastră de zi cu zi”, scria, în urmă cu un an Oana Bogdan, fostă vedeta a partidului lui Dacian Ciolos. A scris asta după ce a stârnit o polemică prin ideile sale de renunțare la proprietatea privată și de ”colectivizare” a sexului.

Noua imagine a capitalismului

Puțini sunt însă cei care își pun o intrebare: ”Dacă nu mai esti proprietar, cui îi vor aparține bunurile pe care le vei închiria?

Este o întrebare pe care o pune Cory Bernardi în emisiunea sa de la Sky Australia, într-un monolog care are puține șanse să fie preluat de marile publicații. Bernardi a încercat fără succes să facă valuri în viața politică australiană, cu partidul Conservatorii Australiei, după ce a fost liderul unui partid tradițional – Partidul Liberal din Australia.

Bernardi s-a lansat într-o critică a elitelor globale, spunând că ar trebui să fim extrem de atenți la orice organizație care conține termenul ”Mondial” în titulatura ei. El concluzionează că o mulțime de termeni la modă – precum ”servitizare”, ”economie colaborativă” – nu sunt decât eufemisme pentru socialism, un socialism la scară planetară.

 

Toate aceste organizații promovează o agendă, aceeași agendă – să decarbonizăm, să dezindustrializăm și să anulăm lumea occidentala. Aceste organizații sunt parte dintr-un plan menit să dea o nouă imagine capitalismului. Aceasta imagine este, desigur, socialismul”, spune Bernardi.

Vârful de lance este Forumul Economic Mondial, care se reunește an de an la Davos, în Elveția.

Forumul Economic Mondial este arhitectul Marii Resetări și al celei de a patra revoluții industriale. Au inventat hashtagul ”să reconstruim mai bine”, care a devenit foarte popular printre elitele guvernamentale din întreaga lume. În viziunea Forumului Economic Mondial, participanții la Davos vor ajunge să fie proprietarii a tot ceea ce voi veți închiria. Și credeți-mă, nu va fi o întreprindere filantropică”.

”Într-adevăr, reducându-ne pe toți la statutul de utilizator, nu de de proprietar, lumea poate deveni mai egală, pentru că puterea, autoritatea și banii se vor concentra în mâinile câtorva, în timp ce restul vor fi niște vasali economici ai acestor oligarhi”.

”Sunt câteva semnale la care trebui sa fim atenți. Primul este când apare cineva în viața voastră și spune «Sunt de la guvern și sunt aici ca să vă ajut». Un alt semnal de alarmă este termenul ”Mondial” din titulatura organizațiilor. Să începem cu Organizația Mondială a Sănătății. Este cea care a oferit Chinei un cec în alb cu gripa Wuhan, în timp ce încasa 500 de milioane de dolari emițând obligațiuni de pandemie. Așa e, OMS ar fi trebuit să le plătească investitorilor jumătate de miliard de dolari in 2020, cu excepția cazului în care se declara o pandemie. Investitorii au pierdut banii, iar aceiași bani au devenit câștigul OMS.

Apoi există Programul Mondial pentru Alimentație. Este parte a ONU și a câștigatPremiul Nobel pentru Pace in 2020. Pare ceva impresionant, însă doar până ce ne aducem aminte că același premiu a fost câștigat de Barack Obama, în 2008. În ciuda faptului că acest Program Mondial a cheltuit 8 miliarde de dolari anual pentru combaterea foametei și a schimbărilor climatice, mai exista 850 de milioane de oameni subnutriți în lume și 780 de milioane de obezi. Cu siguranță că avem nevoie de mai mult socialism alimentar, ar spune organizațiile ”mondiale”.

Apoi avem Organizația Meteorologică Mondială. Are 200 de angajați și publică un raport anual despre clima lumii, prezentând scenarii înfiorătoare despre gazele cu efect de seră, despre schimbarea climei, despre creșterea nivelului mărilor și despre calota glaciară. Raportul din 2019 este o minunăție – spune că incendiile din Australia din acel an au fost cauzate de încălzirea climei, însă nu face nicio referire la piromani sau la managementul dezastruos al terenurilor, de care se plâng ecologiștii. Potrivit acestei organizații mondiale, schimbările climatice sunt responsabile pentru secetă, inundații și pentru toate problemele create de vreme. Asta m-a făcut să mă întreb care era cauza tuturor acestor fenomene înainte de revoluția industrială și chiar înainte de apariția omului pe Terra.

Suntem foarte norocoși că avem și o Organizație Mondială a Turismului, care are ”o viziune planetară pentru turismul responsabil”. Asta include conceptele vitale de ”incluziune socială” și ”acțiune climatică”. Are și niște hashtaguri frumoase: ”recuperare responsabilă” și ”să reconstruim mai bine”. Și susține că închiderea economiei mondiale în 2020 adus la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu un impresionant 8%. Asta înseamnă că mai avem doar 92% până să ajungem să trăim în peșteri! Însă vom salva planeta în felul acesta.

Și să nu uităm Organizația Mondială Comerțului. Misiunea ei pare să fie menținerea Chinei la aceleași standarde ca și restul lumii când vine vorba de drepturi de proprietate intelectuală, tarife și bariere comerciale. Să mulțumim lui Dumnezeu, OMC are și obiectivul de a reduce inegalitatea, ceea ce în limbajul socialist înseamnă ”să luăm de la cel productiv și să dăm celui neproductiv”. Cineva ar trebui să-i învețe istorie pe cei de la OMC. Ceea ce vor ei nu a funcționat niciodată.

Pentru cei care nu pot face fata rigorilor lumii reale, există și un Centru Mondial al Verdețurilor. Da, chiar așa. Este un centru care a dedicat 20 de ani studierii cartofului dulce, după care a renunțat, pentru că erau prea mari costurile acestui studiu. Acum, centrul se concentrează pe ”găsirea rudelor sălbatice ale cerealelor cultivate de om, pentru a salva dieta umana de încălzirea globală”. Ce mai, dacă nu am fi cultivat vreodată cereala, lumea ar fi fost mai bună și nu ar mai fi existat încălzirea globală.

Însa ce se va întâmpla cu oamenii despre care am vorbit ceva mai sus? Nu vor fi și mai înfometați?

Ei bine, toate aceste autorități promovează o agendă, aceeași agendă – să decarbonizăm, să dezindustrializăm, să anulăm lumea occidentală. Sunt parte dintr-un plan menit să dea capitalismului o nouă imagine. Aceasta nouă imagine este socialismul. Forumul Economic Mondial este arhitectul Marii Resetări și al celei de a patra revoluții industriale. Au inventat hashtagul ”să reconstruim mai bine”, care a devenit foarte popular printre elitele guvernamentale din întreaga lume. Ei estimează că, până în 2030, nu veți mai fi proprietari pe nimic și veți fi fericiți (ca și vedeta partidului lui Dacian Cioloș, amintită mai sus, n.red.). Ei numesc asta ”servitizare”, un termen și o agendă care pentru mine sunt echivalente cu servitutea. Forumul Economic Mondial susține că această servitude – adica ”servitizare” – va salva planeta și va ajuta la recuperarea post-covid-19.

Servitizarea implică o întrebare: dacă nu deții nimic, cine va deține lucrurile pe care le vei închiria? Ei bine, răspunsul se găsește la Forumul Economic Mondial de la Davos. Davos este adunarea elitelor globale, cu șefii marilor corporații, ai industriei, cu liderii guvernamentali, birocrați și multimiliardari cu agende politice. În viziunea Forumului Economic Mondial, participanții de la Davos vor deține ceea ce voi veți închiria. Și, credeți-mă, nu va fi o întreprindere filantropică. Vor căuta să facă mai mulți bani decât fac acum și să controleze și mai mult viețile voastre, sub masca egalității. Reducându-ne pe toți la statutul de utilizator, nu de de proprietar, lumea poate deveni mai egală, pentru că puterea, autoritatea și banii se vor concentra în mâinile câtorva, în timp ce restul vor fi niște vasali economici ai acestor oligarhi.

Atenție, servitizarea este doar un eufemism pentru sclavie economică. Este socialism la scară planetară”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17

26 de Comentarii

  1. Hai!, dati pe goarna usor usor tot ce ati hotarat, criminalilor! Hai, mai repede sa afle adevarul pur si cetateanul roman care traieste in Romania! Chiar daca nu spuneti, cei care mai ies in strainezia au aflat cate ceva si vor afla totul! „Asta e planul proiectat pentru cateva tari din europa si parti din tarile musulmane, musulmani care vor fi impinsi spre eu., dupa ce aproape se golesc spatiile acelor tari, pe moyiv de razbel cu rusica!” Hai baieti, trece timpul si apare 2023-2024!, sau folositi metoda antica, carne de tun in tara si militarii pe alte fronturi?! Asa pare!

  2. noooo, nu cred ma, nu cred!
    pesede vrea sa ne scoata din oiropa. ceacanaul de-o scris mai sus sigur ii pesedist din colegiul Australia.

    Serios vorbind. Panseurile lui Bernardi nu is pentru iobagul de rand sau pentru cel cu hashtag, ci pentru oameni bine cititi si cu encefalul functional.
    manelizatii is doar cetateni oiropeni, supusi ai imperiilor si uniunilor trecatoare.
    Cum ar spune Irina Rimes: v-am lasat saraci si …. am uitat, ca mi-o sarit CD-ul.

  3. of, of si mai mai… tov. Calin este foarte „spontan la ordin”…
    In politica nu exista alb si negru. Si partidele de dreapta iau de la bogati si dau la saraci, nu numai cele de stanga.
    Problema e „CAT” se ia de la bogati si se da la saraci. In vremurile de azi, singura modalitate de a stavili Lacomia capitalista (care provoaca crize globale periodice) este politica de stanga, social-democratia.
    Dar conceptele politice si efectele globalizarii asupra economiei sunt prea mult pentru #progresisti care repeta „versetele propagandei neomarxiste”: „Huo ciuma rosie, si legilee justitieeii”.
    Bleah !

  4. Indiferent de termenii folosiți si aparență legală angajații din privat tot un soi de sclavi …iar cand scopul este doar profitul cat mai mare al angajatorului garantează sclavia ..numai vorbim de bogătanii de la Davos a căror existența ne arată clar că suntem niste simpli sclavi … bogătanii sunt cam aceleași familii care conduc lumea de secole …

  5. daca nu vom detine nimc …atuncin …intreb marxist-dispretuitor :

    – Cine va detine mijloacloe de productie … si, si mai important: Cui ii va revenii PLUSVALOAREA ?

    😀

    (‘s tare curios cine inventeaza, mondial-mediatic, traznai de-astea …AZI !)

    Vor renunta „bogatiii” la avere ? (inn detrimentulm cui ?) 😉

    … mda !

  6. @COMINISMUS … REDIVIVUS ???

    … nu va mai exista castig pentru can nu va mai munci nimieni (de aceea nici nu vor mai exista SALARII si PATRONI)

    Vom deveni vegetali = PLANTE … = von „trai” din fotosinteza si gunoi organic !

    :*

    (sau lumea va fi impartita in cei care vor detine totul si cei care Nu vor detine nimic …muncind chiar !)

  7. Totusi … vorba unuia … ne-prost !

    Cine(-si) va imparti PLUSVALOAREA si dupa ce … proportionalitati
    in cazul in care „nu vom mai detine nimic ´! ?

    😉

  8. Se pare ca_capitalistii isi dau seama ca sistemul lor capitalist actual este putred si respins de cetateni. Toate framantarile actuale din statele occidentale au la baza problemele sociale si economice, nu Covidul. Economia chineza a demonstrat din plin hibele capitalismului clasic si superioritatea incontestabila a sistemului social chinezesc. Capitalismul este in realitate o forma mai perfida a sclavagismului.
    Acum neomarxistii vor sa arunce pe piata ideea de socialism cu care sa prosteasca din nou cetatenii, in realitate aceeasi escrocherie capitalista chiar mai abjecta decat actuala. In noua formula bogatia va fi concentrata si mai puternic in mainile unei elite din tarile puternic dezvoltate economic.
    Sunt convins ca specia tembela mioritica, usor de imbrobodit, va primi cu mult entuziasma aceste gogosi.

  9. De aia e Bill Gates cel mai mare moșier din America. Prostimea iobagi planetari pe moșia lui Gates și a altora câțiva baștani globaliști ca Bezos sau Musk.
    Realitatea nu funcționează după cum cred ei. S-a prăbușit odata URSS se va mai prăbuși și cu alte ocazii.

  10. o „nivelare” sociala a indivizilor unei societati se poate face doar coborand stafeta !
    A demonstrato comunismul care i-a facut pe toti, relativ, EGALI (in saracie !)
    Si-o demonstreaza GLOBALISMUL egalizator-nivelator azi … care-a COBORAT si coboara la paritate salariile
    muncitorilor din tarile super-bogate la nivelul tarilor … sarace (insa globalizate !)

    Logic-matematic nici nu poate fi altfel : … daca vrei o medie intre marimi disparate trebui sa cobori maxim-ele (putine) si sa ridici minim-ele (greu pentru ca multe) !

    (Se mai mira cineva, ne-intelegand-de-ce, ca de exemplu: salarile nemtesti n-au crescut REAL deloc in ultimii 20 de ani … anii „globalismului” ?)

    😉

  11. @mishteaux… ce-au pierdut nemtii ( si americanii si multi altii … ) la SALAR …au castigat prin GLOBALISM chinezii (si altii)

    La fel ca si COMUNISMUL … GLOBALISM-ul e chinezeste-vizibil OK pentru saraci si …dureros pentru DEJA bogati !

    😉

  12. Bun, daca toata lumea va fi saraca si toti vom fi egali, ramane o intrebare, relativ la infiintarea unui guvern mondial salvator: totusi, CINE va guverna lumea? Adica, ceva mai specific, cu nume si adrese.
    Nicaieri in programa mondialista, care promoveaza ‘unitatea globala’, nu se spune CINE anume va forma respectivul guvern. Tot ce trebuie sa stie cetateanul e ca unitatea da putere, si ca deci o planeta unita ar rezolva mai bine problemele globale.
    Bun…si totusi, CINE va guverna?

  13. de vreo 4-5 luni cred ca tot dau link-uri despre asta la Cotidianul, dar a avut urechile astupate si ochii inchisi… ce sa faci?…cam asta este cand „conspirationistii” si „negativistii” se dovedesc a fi aratat tot timpul ADEVARUL, spre a-si trezi semenii…avem ce meritam. credinciosii in icoana covrigilor sa continue numaratul „infectatilor”, pana cand vor ajunge ca in pesteri, asa cum traiesc chinezii de rand – asta apropos de admiratia securiocilor pentru china si tarile asiatice, care sunt absolut totalitare, indiferent ca sunt de „dreapta” : coreea de sud – le vor „vaccina” mengele si pruncii abia nascuti…hai succ-escuri tovarashi!

  14. Toate bune si frumoase, ca la Davos, noi stam pe prispa si ascutim coasa si toporul, oare bosorogul ala de Schwab intelege semnificatia ? Poate ii spune cineva si o lasa asa, de Beatles.

  15. idei si idei…cind bill gates isi va pierde la fel si jidanu terorist soros tot ce are in proprietate atunci sa va speriati de …neomarxisti pina atunci totul este parte din haosul organizat de jidani si tradatorii americani vinduti israelului criminalii din spatele terorismului mondial…

  16. Deocamdată în martie se hotărăște la Bruxelles că primim un cod QR pe telefon, nimic altceva decât o barieră între cele necesare traiului și cei nevaccinați care se creează sub patronajul Forumul Economic Mondial de la Davos, așazisul proiect CommonPass în care sunt implicate firmele Microsoft, Oracle, SalesForce și încă câteva firme mai mici. Responsabilul de proiect, domnul doctor Brad Perkins este o ființă binevoitoare și nevinovată care a lucrat câteva decenii pentru Corporația RAND. Corporația RAND a fost creată în anul 1946 de Pentagon și are ca obiect de activitate armele viitorului. Nu mai are treabă astăzi cu Pentagonul pentru că au „achiziționat-o” niște băieți deștepți, nu spun care. Toată munca asta se face cum s-a mai făcut și se va mai face pentru beneficiul nostru, gratuit și dezinteresat. Dacă cancerul german, Angela Merkel zice că vrea, musai să vrem și noi. În fond covidul și vaccinul pentru asta au apărut, ca să avem noi pașaport de vaccinare cu QR, ca la chineji. După cel de pe smartphone o să ne ofere și probabil să ne oblige la unul mai subtil și mai bio ca să nu mai umblăm cu mobilul după noi.

  17. o maimuta va conduce lumea!!! oare in padure guverneaza cineva???? cei destepti vor fugi pe marte sau pe luna.

  18. Eu nu pot sa nu observ evidenta patologiei Davosienilor…pentru o minte normala, bogatia lor e mai mult decat indestulatoare, n-au nevoi ce nu pot fi ostoite material (ca partea spirituala le-a fost amputata) pe planeta si pentru restul se ocupa Musck, sa-i mute din cand in cand pe Marte (penru inceput…)…E clar ca e vorba de dorina bolnava de puere, altoita, probabil, pe o dismorfofobie sociala…Cam de la principalul experiment reusit, Revolutia franceza, tot incearca sa-si upgradeze sinistrul joc, ala de a manipula multimile…acum, pretentia lor se ridica la nivel global…ca si la experimentele nazist si comunist folosesc aceeasi tipologie de individ – semidoct, complexat, agresiv si mediocru, mereu nesatul, lenes si invidios…d-astia cu care s-a construit comunismul, ca nazistii au gasit si unii „harnici”…dupa specific…Acum, se vede ca migratia economica masiva (supranumita „refugiada de razboi”) e parte a sinistrului plan, ii incurca „compozitia sociala”, e nevoie de dilutie, de o populatie mai obedienta, mai dependenta de ratia de mancare si muuult mai nededata la beneficiile civilizatiei….De aici li se va trage si falimentul, ca populatia „inlocuitoare” are obedienta religioasa, care o face si sa dispretuiasca, nu numai normele si legile occidentale, cum spera papusarii, ci toate legile si restrictiile care nu se regasesc in Coran…si pana gasesc astia metoda secularizarii moscheei…

  19. legalizarea pedofiliei si a sclavagismului, asta e viitorul „marxismului-neliberal-progresist”… mai pe scurt corporatiile au preluat controlul la nivel global iar acum impun dictatura sclavagista

  20. Glovo, Uber funcționează unde există corporații, corporatiști cu haștag și aplicație, în marile orașe se și pretează überizarea.

  21. Polimea nu înțelege, comunism pentru bogați, capitalism pentru săraci. Adică bogați contribuie putin , că atâta pot ei, dar consumă mult ,ca așa au ei necesitățile, se aplică principiul: de la fiecare după capacități, fiecăruia după necesități. Săraci că e răi și leneși, vor muncii eficent, să satisfacă necesitățile bogaților care este ei bogați pentru că necesitățile bogaților sunt mari, iar a lor a săracilor e nevoile mici,un muncitor are nevoi puține, un colț de pâine și e mulțumit. Bă nu de socialism veți avea parte în viitor ci de neoliberalism,Augusto Pinochet o să vă vegheze din infern alături de Milton Friedman…

  22. Atatea masuri absurde se iau in ultimii ani incat cauti sa intelegi cum este posibil ca guverne ale tarilor importante propun si iau niste masuri schizofrenice ca cele referitor la Covit,la educatia tinerilor,la relatia intre oameni ,la conducerea societatii.Sa fie oare de vina marii profitori ai lumii,sa fie o prostie a unor conducatori ,sa fie santajul posibil de generalizat decand exista posibilitatea supravegheriii fiecarui individ,oricare dintre aceste variante nu ar putea duce la o asemenea deazastru .Poate ca aceasta groaza colectiva de efectele unei gripe datorita careia (statisticile arata) nu au murit in anii cu covit mai multi oameni decat anterior este datorata unei crize ,unei unde de felul celor electromagnetice care aparut in atmosfera pamantului a inceput sa afecteze mintile pamantenilor.Este cazul ca propaganda groazei sa fie abandonata din media si oamenii sa inceapa sa rationeze singuri asupra realitatii ,este cazul ca la scoala sa se invete cultura generala care a fost cam absenta in ultimii zeci de ani.

  23. Bine macar ca ne anuntati ! Din ultimele sute de euro de pe card imi cumpar un gun si ma duc la schi. La Davos.

  24. @Draki …
    nu se iau masuri absurde ci masuri de … sfarsit de ideologie !

    Esti printre putinii care vad ca in ultimii ani se iau masuri speciale 😉 😀 😉

    ( … ca pentru prevenirea unor SIGUR-PREVAZUTE REVULTII populare !)

    Vezi si tu ca „ceva” e in schimbare …vertiginoasa insa … NU STI inspre ce ne sigur indreptam … DE CE TOTUL e ACCELERAT …ALTFEL … 😉 !

  25. Ne e nimic socialist in „servitizarea” economiei. Este capitalism salbatic in care muncitorul isi pierde orice drept medical, pensie etc. El actioneaza independent deci practic e de dreapta. Dar pentru ca f multi refuza sa creada ca dreapta poate fi la fel de diabolica precum extrema stanga ai nu vad cosmetizarea ei o tinem langa ca e socialism…Daca aluneca unul pe o banana si isi rupe spatele evident banana era socialista!

  26. Actuala UE este o forma de sovietizare a Europei. Nu se deosebeste cu nimic de fosta URSS, numai ca acum se comanda de la Buxelles, nu de la Moskova.
    Voi nu vedeti acest lucru simplu?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.