Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că va participa, marţi, la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Șeful statului a precizat într-un mesaj pe Facebook că, cu această ocazie, va sublinia din nou ”că trebuie depăşite definitiv situaţiile în care Parlamentul se opune anchetării membrilor săi”.
”Treptat, România devine model și inspirație pentru alte țări în ceea ce privește lupta împotriva corupției. Am constatat acest lucru cu prilejul recentei vizite la București a președintelui Bulgariei, Rosen Plevneliev. Mâine voi participa la prezentarea bilanțului DNA și voi sublinia din nou că trebuie să depășim definitiv situațiile în care Parlamentul se opune anchetării membrilor săi. Sper ca partidele politice să-și respecte angajamentul asumat public de a face mai simple și mai transparente procedurile parlamentare care privesc cererile justiției”, a scris Klaus Iohannis.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.