Metoda „Portocală” , aplicată şi la DIICOT

„Principiile” inventate şi aplicate la ordinul Laurei Codruţei Kovesi în cadrul DNA au fost însuşite şi de unii procurori din cadrul DIICOT Craiova.

Metoda „Portocală” , aplicată şi la DIICOT

„Principiile” inventate şi aplicate la ordinul Laurei Codruţei Kovesi în cadrul DNA au fost însuşite şi de unii procurori din cadrul DIICOT Craiova.

Inspecţia judiciară din cadrul CSM are în lucru un nou dosar în care sînt sesizate abuzuri comise de procurori după „Metoda Portocală. De data aceasta nu mai este vorba despre procurori DNA, ci de procurori DIICOT! Aşa cum veţi vedea, se pare că „principiile” inventate şi aplicate la ordinul Laurei Codruţei Kovesi în cadrul DNA au fost însuşite şi de unii procurori din cadrul DIICOT Craiova.

Sesizarea depusă de avocatul Angela Drăgan, cea care a reuşit să obţină achitarea într-unul din dosarele Romexterra după ce au fost înlăturate probele obţinute de SRI, se referă acum la „Dosarul Havva”, despre care „Cotidianul” a scris pe larg, în care Teleancă Gheorghe a fost condamnat pentru trafic de droguri, sentinţa definitivă fiind dată de fostul şef al DIICOT Craiova, ajuns acum judecător la Curtea de Apel Craiova!

În acelaşi timp, avocata Angela Drăgan a făcut şi Plîngere către SIIJ împotriva celor care au anchetat acest dosar, demonstrînd cu documente că în acest dosar S-AU FOLOSIT MARTORI CU IDENTITATE PROTEJATĂ CARE ERAU ÎN ACELAŞI TIMP ŞI MARTORI CU IDENTITATE REALĂ, adică exact metoda aplicată deseori de celebrul „Portocală” de la DNA Ploieşti, motiv pentru care fostul procuror este acum arestat:

Cotidianul” a scris despre această speţă , publicînd şi documentele care susţin comiterea acestui abuz al procurorilor. Culmea este că informaţia care a dus la descoperirea „metodei Portocală” în acest dosar a fost furnizată chiar de către procurorii DIICOT, care l-au demascat fără voie pe martorul cu identitate protejată!

Astfel, la audierea martorului cu identitate protejată „POPESCU ION”, ei au indicat faptul că se afla arestat în penitenciar, indicînd numărul dosarului, de unde rezulta că numele real este DIDU ŞTEFĂNIŢĂ, cel care era şi martor în acelaşi dosar! Iată cele două documente:

Toate aceste lucruri incredibile au fost invocate în decursul procesului, dar dosarul se pare că a ajuns pe acel „culoar” de care vorbea generalul SRI Dumbravă, din care Teleancă Gheorghe nu avea cum să scape fără condamnare.

Deţinutul, aflat acum la Penitenciarul Pelendava, ne-a solicitat să-l contactăm şi, în exclusivitate pentru „Cotidianul”, acesta a declarat: „Chiar dacă voi efectua integral condamnarea, voi lupta toată viaţa să dovedesc că totul a fost o înscenare a DIICOT. Este absurd ca cineva să declare că a văzut cum se distribuie droguri în clubul meu înainte ca acesta să fie deschis, iar declaraţia sa, dată pentru a scăpa el însuşi de arestul preventiv, să fie luată în considerare de judecătorul care a fost chiar el şeful DIICOT, adică şeful anchetatorilor din dosar! Am trei copii minori care trebuie să ştie că tatăl lor este nevinovat. Şi sînt atîtea lucruri ciudate în acest dosar, pe care sper ca SIIJ şi Inspecţia judiciară să le scoată la iveală. Credeţi-mă, tot ce făcea Portocală la Ploieşti au făcut şi alţi procurori!

Dosarul este acum în posesia noastră şi, într-adevăr, am constatat că multe dintre declaraţiile de martor sînt date de persoane care erau fie în arest preventiv, beneficiind de „înţelegerea” cu procurorii, fie descriu clubul în aşa fel încît se vede de la o poştă că n-au călcat niciodată acolo! Iată, spre exemplu, chiar declaraţia martorului sub acoperire „POPESCU”, cel care apare cu dublă identitate în dosar, fiind demascat chiar de către procuror:

După cum se vede, „Metoda Portocală”, demascată de procurorii SIIJ, a făcut prozeliţi şi în cadrul DIICOT Craiova, situaţia aceasta fiind întîlnită şi la Braşov sau Satu Mare, aşa cum aţi putut constata din anchetele „Cotidianul”, mai ales din Dosarul Romexterra SAU DIN dezvăluirile lui Valer Marian.

Avocata Angela Drăgan ne-a pus la dispoziţie şi un alt document important din acest dosar, care arată că SRI a minţit instanţa cînd a transmis în scris o adresă în care se spune că nu a efectuat acte de urmărire. O adresă primită de la Orange arată însă că SRI a cerut informaţii de la operatorul de telefonie, deşi acest lucru trebuia să fie făcut exclusiv de procurorul de caz, aşa cum se spune în celebra Decizie a CCR, referitoare la interceptarea convorbirilor în dosarele penale:

Rămîne ca SIIJ să nu se oprească la „Cazul Portocală” şi să devoaleze toate abuzurile de acest fel, astfel încît Sistemul de care am crezut că am scăpat odată cu plecarea Codruţei Kovesi să nu fie refăcut, iar abuzurile din Justiţie să fie reluate.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Draga DIICOT,
    Cred ca ar trebui sa arunci un ochi si prin cluburile celelalte si prin alte curti, ca prea lasati in libertate toti traficantii si proxenetii. Pai daca sunteti cu ochii pe clanurile interlope, de ce nu faceti descinderi la adevaratele clanuri interlope din Craiova si nu numai??? Ca e tara plina de clanuri interlope care traiesc din droguri si prostitutie si exploateaza minori. Ar trebui sa va faceti treaba asa cum trebuie , cu cazuri si infractori reali ca sunt destui si in Craiova si in toate orasele. Aveti cumva target pe arestari si pe dosare fabricate de intocmit si noi nu stim??
    Daca ati cauta unde trebuie, ati si gasi. Dar probabil e mai simplu sa ii folosesti pe altii sa dea marturii nereale si astfel sa condamnati lumea si sa iesiti dupaia sa spuneti ca ati destructurat nu stiu ce organizatie sau clan.
    Clanurile exista si au asediat Craiova si voi ii lasati in pace. Faceti-va treaba dar faceti-o corect si bine.

    Cu stima,
    Un cetatean al Craiovei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.