Metrorex introduce cinci noi tipuri de cartele

Compania Metrorex va introduce în cel mult două săptămâni cinci noi tipuri de cartele ca o măsură pentru îmbunătățirea serviciului public de transport cu metroul. Este vorba despre cartela cu o singură călătorie de 2,5 lei, o cartelă pentru un grup de trei persoane care va costa 5 lei, o cartelă pentru patru persoane de 6,5 lei precum și un titlu de călătorie pentru cinci persoane cu un tarif de 8 lei. De asemenea, va fi disponibil și abonamentul pentru un an cu un tarif de 720 de lei. Directorul general Metrorex, Marin Aldea, a prezentat avantajele noilor tipuri de cartele și abonamente: ,,Dacă luăm cartela de grup de trei călătorii, se poate merge la tariful de două călătorii, ne-am gândit și la familii sau la turiștii care vizitează Capitala, dar cel mai avantajos este pentru călătorii fideli abonamentul de un an. Dacă facem un calcul ei beneficiază de o lună și jumătate de gratuitate la călătoria cu metroul, adică un câștig de peste 100 de lei pe an. ’’Nu vor fi ajustări tarifare pentru titlurile de călătorie aflate în uz, a mai adăugat Aldea.

Cât privește reintroducerea biletului unic RATB–Metrorex, estimarea este pentru începutul anului viitor. dar cu un sistem mult mai sigur de reglaj financiar între cei doi operatori. În 2014, Metrorex a renunțat la comercializarea cartelei integrate de călătorie după ce RATB nu a mai plătit o datorie de 17 milioane de lei.

Metroul bucureștean transportă zilnic peste 650.000 de călători.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.