Vreme trece, vreme vine/Toate-s vechi şi nouă toate/Ce e rău şi ce e bine/Tu te-ntreabă şi socoate.
Falsul lui Maiorescu privitor la diagnosticul de sifilis al lui Eminescu (I)
Acestea sunt primele patru versuri, prima strofă, dintr-una din cele mai cunoscute poezii eminesciene, Glossă. Poetul național s-a dovedit, astfel, de neîntrecut nu doar la frumusețea poeziilor sale sau la capitolul inteligența scriiturii ci și la modul în care reușea să vadă viața politică a vremurilor sale. Că „Toate-s vechi şi nouă toate“, așa cum scria el în Glossă, o mai dovedește, de asemenea, un articol scris de Mihai Eminescu în ziarul Timpul.
Falsul lui Maiorescu privitor la diagnosticul de sifilis al lui Eminescu (II)
Ce scria poetul național acum 140 de ani, fără o lună. S-ar putea să vi se pară surprinzător, așa că, merită să citiți:
„Toate numirile în funcțiuni nu se fac după merit, ci, după cum ordonă deputații care, la rândul lor atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de județ. Aceste comitete își împart toate în familie. Ele creează, din banii județelor, burse pentru copiii „patrioților“ trimiși în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri județene pe unde „patrioții“ au câte un petic de moșie, încât toată munca publică, fie sub formă de contribuție, fie sub cea de prestațiune, se scurge, direct sau indirect, în buzunarul unui «patriot“».
Pentru cei tentaţi să-l identifice, pe Eminescu, cu un „alogen” (?!) agent al comunizării (?!?):
„Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşă. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite.”(din ziarul Timpul, 04.01.1881; Opere, vol. XII, p. 15, Ed. 1885)
„Astfel, trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii, şi speculanta de sine femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce, şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos, ca fiecărui drept îi corespunde o datorie şi că “secretul vieţii lungi al unui stat este păstrarea ierarhiei meritului”. (din ziarul Timpul, nr. din 17.08.1882, Opere, vol. X, p. 227, Ed. 1885).