Mihai Necolaiciuc, trimis în judecată de DNA în al patrulea dosar

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, joi, pe fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, într-un al patrulea dosar în care este acuzat, alături de fostul director economic al companiei, Viorica Olăeru, pentru o fraudă de peste 2,7 milioane de euro.

Potrivit MEDIAFAX, procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Mihai Necolaiciuc, în stare de arest preventiv, fost director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA (CN CFR) şi Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice în cadrul CNCFR SA în perioada 26 noiembrie 2001 – 10 octombrie 2003, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată (66 acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, în 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii un contract de finanţare pentru realizarea „Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor”, contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori. În ceea ce priveşte CNCFR SA, finanţarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi/consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane euro.

Clauzele contractuale stipulau ca banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natura celor menţionate anterior. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei.

În aceste condiţii, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2003, inculpaţii Necolaiciuc Mihai, în calitate de director general al CNCFR SA, şi Olăeru Viorica, director al Direcţiei Economice din cadrul aceleiaşi companii, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au utilizat suma de 86.099.721.567 ROL (aproximativ 2.754.728 euro), provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende, etc.).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.