Mii de oameni lăsați fără gaze de muncitorii care lucrau la tramvai

Mii de oameni au rămas fără gaze după ce muncitorii care lucrau la repararea unei linii de tramvai din sectorul 1 au avariat rețeaua de gaze.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Mii de oameni lăsați fără gaze de muncitorii care lucrau la tramvai

Mii de oameni au rămas fără gaze după ce muncitorii care lucrau la repararea unei linii de tramvai din sectorul 1 au avariat rețeaua de gaze.

Sute de consumatori de gaze din sectorul 1 au fost lăsați fără gaze din cauza lucrărilor efectuate la linia de tramvai.

”Ca urmare a unor lucrări de reabilitare reţele şi terasamente pentru tramvai realizate, de către firma SC PORR CONSTRUCT, pe strada Clăbucet, din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, s-a produs o avarie asupra unor elemente aferente reţelei de distribuţie a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranţă, Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 22 martie 2026, începând cu ora 06:14”, transmite duminică Distrigaz Sud Reţele.

În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectaţi 726 de clienţi casnici şi non casnici situaţi pe străzile Bucegi, Carpaţi, Clăbucet, Dornei, Parângului, Aviator Popişteanu, Puţul lui Crăciun, Săcele, Scărişoara şi Soveja, din sectorul 1 al municipiului Bucureşti.

Echipele Distrigaz Sud se află la faţa locului pentru remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi se va face în cursul zilei de duminică, în jurul orei 20:00.

”După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să apeleze Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, este mesajul companiei.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Și apropo de gaze, un amărât de detector-60 de lei.Iei două(să fii sigur) și n-ai stres.

  2. Din câți clienți am avut dintre instituții sau spitale burdușite cu ingineri dar cu doi-trei meseriași(și am avut câteva) unul singur n-am găsit cu schemele și planurile în ordine.Jamanfișismul, aruncatul pisicii și plânsul după mărirea salariului sunt regula. La fel, e și la orașe.Nu mai știe nimeni nimic, planurile nu sunt aduse la zi, oameni plătiți să se joace pe comp, arhive vraiște.Investiția minimă, un redar de sol, un amărât de detector de metale, 3-4000Ron top și eviți porcăria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.