Dosarul este despre o finanțare de șase milioane de euro pe care societatea Real Concrete Land SRL ar fi încercat să o obțină prin intermediul unor instituții financiare din străinătate. Drept pentru care, societatea a transferat în două tranșe, în decembrie 2021 și ianuarie 2022, o garanție de 1,1 milioane de euro. Numai că finanțarea nu s-a concretizat, iar garanția nu a fost restituită integral.
Pe 29 septembrie, Curtea de Apel București a decis, în complet de divergență de trei judecători, după ce doi judecători au ajuns la concluzii contradictorii, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu și a lui Ionel Rusen.
Judecătorii au admis, astfel, contestația DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îi plasase inițial sub control judiciar. Hotărârea este definitivă.
Nu-i cunoaște dar se conversează cu ei
Printre datele din dosar care i-au convins pe cei doi judecători că Georgescu trebuie arestat sunt e-mailuri și convorbiri telefonice cu indivizi despre care Georgescu a susținut chiar în fața instanței că nu-l cunoaște.
Procurorii l-au interceptat pe Georgescu cum vorbea cu acesta despre azil politic și stabilirea în Italia, despre obținerea de documente cu aparență diplomatică, dar și despre un transfer bancar de 118.000 de lei făcut către persoana vătămată chiar de socrul lui Georgescu.
O altă probă la dosar care a înclinat balanța pentru arestare este relația lui Călin Georgescu și Massimiliano Arena, omul prezentat în dosar drept reprezentant al Wealth Bank. Călin Georgescu a susținut în fața instanței că nu-l cunoaște nici pe acesta, la ultima sa audiere din instanță.
WhatsApp și e-mail
Un alt argument pentru arestarea sa sunt conversațiile de pe WhatsApp, de pe care procurorii au depus la dosar capturi de ecran, dar și două mailuri, unul din 18 martie 2022 și altul din 20 martie 2022.
Din primul mail rezultă că Georgescu a participat la apeluri telefonice în conferință cu Massimiliano Arena și cu Răzvan-Liviu Leu, reprezentantul societății care reclamă prejudiciul. Celălalt mail este unul de Arena lui Leu, omul de afaceri din Buzău, și lui Călin Georgescu, care tocmai ce spusese instanței că nu-l cunoaște pe Arena.
Din aceste probe, care infirmă propriile sale declarații, judecătorii au tras concluzia că, „contrar susținerilor sale” din sala de judecată, era „implicat activ în pretinsul mecanism infracțional”.
Suspiciunea rezonabilă
Cei doi judecători care au decis arestarea lui Goergescu consideră că există suficiente elemente, în acest stadiu al dosarului, pentru suspiciunea rezonabilă că Georgescu, Rusen și Arena ar fi format un grup infracțional.
Georgescu, cred judecătorii, ar fi fost cel care a inițiat și facilitat relația dintre persoana vătămată și Ionel Rusen, iar implicarea sa nu s-ar fi încheiat odată cu prezentarea lui Rusen. Acesta din urmă a fost prezentat ca persoană aptă să facă demersurile pentru obținerea creditului, iar Arena ar fi sprijinit sau confirmat procedurile de finanțare.
După ce finanțarea nu s-a concretizat și banii depuși ca garanție nu fuseseră recuperați, Georgescu și Leu ar fi continuat să discute în perioada iunie-octombrie 2023.
Mesajele lui Georgescu
Curtea reproduce mai multe mesaje atribuite lui Georgescu: „Am transmis și vorbit! Pozitiv, aștept detaliile de la el. Revin.” / „Mă ocup. Revin.” „Executat / ai răbdare până mâine dimineață. Îți comunic pașii te rog.” / „Am vorbit. Se duce personal la bancă astăzi. Mă sună după-amiază, după 4 pm. Revin la tine ulterior.”
În acea perioadă, Georgescu ar fi intermediat și alte variante de finanțare și l-ar fi pus pe Leu în legătură cu alte persoane despre care susținea că ar putea contribui la rezolvarea situației.
Pentru arestarea preventivă nu au fost suficiente însă doar suspiciunile privind presupusa schemă financiară.
Riscul de a părăsi țara
Curtea a mai luat în considerare, pentru arestarea sa, chiar riscul ca Georgescu să părăsească țara. Judecătorii spun în motivare că există „probe, nu doar indicii” în acest sens. Iar pentru asta sunt consemnate
În motivare apar discuții confidențiale în care Georgescu i-ar fi cerut lui Ionel Rusen să îi găsească un imobil în Italia care să aibă inclusiv o anexă „pentru servitori”, să fie „securizat” și să intre „sub incidența legii italiene”.
Curtea reproduce și un pasaj atribuit lui Georgescu: „Important e să nu detecteze nimeni nimic. Asta mă interesează cel mai mult. Să nu care cumva să se afle, să nu care cumva să existe vreun miros de orice gen.” De asemenea, acesta vorbește și de demersuri pentru azil politic pentru el și pentru „oamenii care îl sprijină”.
Potrivit motivării, Georgescu i-ar fi solicitat lui Rusen să facă demersuri pentru obținerea azilului politic atât pentru el, cât și pentru persoanele care îl sprijină. În discuții ar fi fost invocată existența unui fost procuror în Italia, descris drept un prieten foarte bun, care ar fi putut ajuta cu procedura.
Concluziile Curții
Aceste elemente au fost interpretate de majoritate împreună cu alte probe: identificarea unei locuințe în străinătate, contacte în Italia și documente descoperite ulterior la percheziții.
În evaluarea Curții au intrat, cumulat, „discuții privind plecarea din țară, căutarea unei țări în care persoana intenționează să solicite azil, identificarea unei locuințe în străinătate (Italia), procurarea documentelor necesare deplasării” și existența contactelor externe care ar putea facilita stabilirea în Italia.
Concluzia a doi din trei judecători este că „riscul de sustragere de la urmărirea penală şi de influenţare a bunei desfăşurări a procesului penal are caracter actual”.
Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție. Arestarea preventivă este o măsură procesuală și nu reprezintă o constatare definitivă a vinovăției.