Mike Pence: Washingtonul nu exclude discuțiile cu Phenianul

Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a declarat, miercuri, că Washingtonul nu exclude o întâlnire cu reprezentanții regimului de la Phenian în cadrul Olimpiadei de Iarnă de la Pyeongchang, relatează agenția Dpa International.

”Referitor la orice interacţiune cu delegaţia nord-coreeană, eu nu am solicitat vreo întâlnire, dar vom vedea ce se va întâmpla. Președintele Donald Trump a zis că mereu a crezut în discuții. Dar noi nu am solicitat vreo întâlnire în acest sens. Vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Pence, care va conduce delegația Statelor Unite.

”Coreea de Nord trebuie, o dată pentru totdeauna, să renunţe la programul său nuclear şi la ambiţiile sale privind rachetele balistice”, a adăugat Pence.

Vicepreședintele SUA va participa la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de Iarnă, care va avea loc vineri. Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a afirmat că vizita lui Pence în Coreea de Sud nu este destinată unor negocieri cu Phenianul.

”Vicepreşedintele a fost clar în mesajul său. El nu merge în Coreea de Sud pentru a negocia”, a declarat Nauert.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Yankeii să stea în banca lor , să-i lase pe coreeni să-și decidă singuri soarta .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.