Miliardele le-au intrat la apă: „Înțelegere în coaliție pentru sub 30″

UPDATE Premierul Florin Cîțu și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, au ieșit, miercuri seara, din ședința coaliției, unde au discutat despre Planul de Redresare și Reziliență (PNRR), spunând că s-a ajuns la o înțelegere pentru suma de sub 30 de miliarde de euro.

„Nu renunțăm la niciun proiect. A fost o discuție de optimizare a ceea ce aveam până acum în PNRR. Nu sunt probleme, nu sunt nici obiecții, sunt comentarii referitoare la faptul că au cerut (la Comisia Europeană – n.r.) mai multe detalii și asta am făcut aici, le-am cerut și miniștrilor mai multe detalii (…). Unii dintre miniștri chiar vor merge la Bruxelles în perioada următoare să explice mai bine”, a spus premierul Florin Cîțu, după ședința coaliției, referitoare la PNRR.

Premierul a mai spus că PNRR trebuie văzut în ansamblu.

„Rămân proiectele (pe infrastructură rutieră – nr.r) pe care le-am pus în forma respectivă. Cred că sunt 2 sau 3 proiecte unde sumele sunt diferite, dar proiectele rămân. Proiectele sunt importante. Am spus din primul moment că acest PNRR trebuie văzut în ansamblu. Parte din proiecte vor fi finanțate în totalitate din PNRR; altă parte vor avea o parte finanțată pe alte surse de finanțare, buget sau alte surse de finanțare. Ne uităm la acest PNRR în ansamblu”, a mai spus Florin Cîțu.

Înțelegerea la care au ajuns cei din coaliția de guvernare este să meargă la Bruxelles cu un PNRR redus la suma de sub 30 de miliarde de euro, practic cu 11 miliarde mai mic decât agreaseră inițial.

„Suntem acum la o înțelegere în coaliție pentru o sumă de sub 30 de miliarde. Rămân niște semne de întrebare care vor trebui discutate de către miniștrii care merg la Bruxelles. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene merge pe ceea ce am agreat acum, vom dezvolta componentele tehnice, e foarte mult de muncă, dar dați-ne voie să nu dăm detalii despre sume până nu le discutăm și cu Comisia.(…) Sunt câteva linii de investiții prin care am trecut împreună. Nu am tăiat bucăți ca atare, am redus de la fiecare sau unele care aveau probleme la partea de mediu… (…) Dacă vreți vă dau detaliu pe partea de păduri, am redus de la partea de drumuri forestiere, de pildă”, a spus ministrul Cristian Ghinea.

Ghinea a precizat că nu s-au tăiat proiecte, cu s-a mers de la început pe o supraevaluare.

„De la început am spus că mergem cu o supraalocare, ca să tăiem în funcție de observațiile Comisiei Europene”, a explicat Ghinea.
În privința sistemului de irigații, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, va merge personal la Bruxelles pentru discuții.

 

Întrebat dacă sunt puse sub semnul întrebării 10 miliarde de euro, reprezentând transporturile, Ghinea a spus că pentru 4,5 miliarde de euro, reprezentând transportul feroviar, nu sunt probleme.

„Din partea de transporturi, de 9 miliarde de euro, 4,5 miliarde de feroviar, Comisia nu are nimic cu ea, dimpotrivă, toată lumea salută. Rutierul este problemă. Comisia spune că nu pentru rutieră a fost făcut acest mecanism financiar și noi am spus că înțelegem, dar noi avem această prioritate națională. Avem și proiecte, nu e problema că nu mai avem proiecte, și avem nevoie de finanțare în următorii 10 ani pe subiectul acesta”, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Întrebat, în continuare, dacă Autostrada Moldova e făcută în așa fel încât să fie pe placul Comisiei Europene, Ghinea a spus că aceasta va fi prima autostradă din România care va avea ca design perdea forestieră.

„Autostrada spre Moldova va fi prima autostradă din România care are designul cu perdea forestieră și cablu digital. Dar asta nu înseamnă că se schimbă natura investiției. Nu poți să raportezi toată autostrada ca fiind verde, raportezi doar partea de perdea forestieră”, a spus ministrul.

În cazul în care Comisia Europeană nu va aproba componenta de infrastructură rutieră în PNRR, Cristian Ghinea a spus că „negocierea este pe bani” și nu se pune problema să se renunțe la acest proiect, al Autostrăzii spre Moldova.

„În forma inițială era o listă de proiecte. Din acea listă primele vor fi finanțate și aici prioritatea este A7 și din celelalte vor fi pe lista de rezervă, în funcție de câți bani sunt. Negociem pe bani”, a spus ministru.

Alternativa ar fi Programul Operațional Transporturi, negociat tot anul acesta, unde sunt 2 miliarde de euro pentru autostrăzi.

„Astea sunt bătute în cuie (cele 2 miliarde de euro – n.r.), nu mai schimbă nimeni. Pe PNRR noi am propus 4 miliarde pe rutier și am luat lista de proiecte. Rămâne să vedem dacă va fi aceasta acceptată sau va fi o sumă mai mică acceptată. E vorba de negociere”, potrivit ministrului Fondurilor Europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

19 Comentarii

  1. Problema nu e rutierul. Problema este subnormalul care okupă funcția de ministru al fondurilor europene pentru că din momentul în care ai un minister denumit „al fondurilor europene” nu mai încape nici un dubiu asupra obiectului activității sale și, drept urmare, nu ar trebui ratat nici măcar un cent din aceste fonduri. Și eu dacă pun o pancartă pe grajdul măgarului meu pe care scrie „Ministerul Fondurilor Europene” pot compara succesele locatarului șef al grajdului cu cele obținute de șeful ministerului cu același nume de la București. Dacă rezultatul e același are importanță că măgarul meu nu știe carte?

  2. Tipul este o nulitate, o să sfârșească-ca Vlad Pericol, fostul sinistru al sănătății.

  3. Dintre toate nevoile Ro de autostrazi, cea a Moldovei este prioritate maxima, cu sau fara granturi UE. Ati inteles, bai? In contextul actual tensionat, … geopolitica, bat-o vina! Ne-or face Maia si schweitzer-ul loco surpriza unirii?! I-ac-asa, sa crape muscalii! Incurcate-s caile… ? Ai nostri tac si fac, bai, neamule, pas cu pas! Cineva ne-a promis ceva in schimb la altceva… proxy? Sa nu mai zica neamul carcotas ca e de pomana sacrificiul…

  4. Pai cum???!! Nu putem cheltui 10 mld pentru autostrazi din cele 81 pe care le-a adus musculosul dulap sasesc??!! Deci pe cale de consecinta, nu avem voie sa cheltuim pe investitii ci numai pe ce comanda cei de la brusel??!! AHA!!! Abia acum ni se spune ce inseamna de fapt mue?! Deci… scarba!

  5. Dintre toate nevoile Ro de autostrazi, cea a Moldovei este prioritate maxima, cu sau fara granturi UE. Ati inteles, bai? In contextul actual tensionat, … geopolitica, bat-o vina! Ne-or face Maia si schweitzer-ul loco surpriza unirii?! I-ac-asa, sa crape muscalii! Incurcate-s caile… ? Ai nostri tac si fac, bai, neamule, pas cu pas! Cineva ne-a promis ceva in schimb la altceva… proxy? Sa nu mai zica neamul carcotas ca e de pomana sacrificiul…

  6. Citu incepe sa devina premier: isi tine subalternii in picioare iar el sta jos. Ultimile aparitii alaturi cu Johanis i-au consolitat pozitia.

  7. Ce treabă are autostrada cu perdeaua forestiera de pe lângă drum, pe lângă gard? Deștepții lui Johannis încurcă marfa cu ambalajul. Este evident că, România nu va primi nimic daca merge cu astfel de proiecte. Problema e că Ghinea nu a înțeles termenul de rezilienta!

  8. PNRR-ul pentru români:
    – Nea Johanise, ai zis că îţi dă UE tot ce trebuie să ne faci gogoși! Ţi-a dat? Le faci azi?
    – Cum să nu, mi-au dat UE de toate, în afară de ulei și zahăr, numai apa o punem de la noi, iar ei nu ne dau nici făină..

  9. Dar netrebnicul mincinos din deal ce spunea? Primim 80 de miliarde, apoi 30, iar acum ceva sub 30! Astia ne mint fara sa clipeasca! HUUUUUUUUOOOOOOO JAVRELOR!

  10. Parca urlau in gura mare ca sunt peste 80 miliarde! Cum, acum s-au topit de au ajuns la 29 miliarde? Ce mincinosi, ce manevre oribile! Si, cica, sa mai ai incredere in latrai!

  11. Măgarul lui Buridan, Cioropina șoferul Macoveicii, a înțeles termenul ‘ rezilient’ preluat din metalurgie ca ‘rezistent’, adică Mue PSD. ? Atâta poate copiatul! Cat despre UE, acolo se poarta beția cuvintelor, utilizarea a cât mai multor noțiuni și cât mai multor termeni pentru a defini nimicul! În exemplu din familia ‘ rezilient’ este invenția ‘ societal’, nici ‘ social’, nici ‘ societar’, care încă nu exista în Limba Engleza.

  12. PNRR-ul pentru români:
    – Nea Johanise, mi-ai tăiat stejarul ăla mare din curte s-ăl daţi voi la UE, că au promis ăia că-mi fac din el casă nouă. Unde-i casa?
    – Păi dragă romănule, UE a zis mai întâi că nu ajunge de casă, ajunge doar de gard. După aia a zis că nu ajunge nici de gard, doar de o cotineaţă. Acuma zice că nici de cotineaţă n-ar fi destul.
    – Păi și eiu cu ce m-am ales din ditamai stejarul, nea Johanise?
    – Uite cu lingura asta de lemn.

  13. Din 29 daca vom lua 20 🙂 mare lucru, pe care ii vom fitui pe nimic. Sunt grozavi la asta politicienii. Eu zic că dacă ar da toți 30 de mod sa cumpere UE terenuri și păduri in țara noastră nu ar avea nicio obiectie, ba chiar ar plusa până la 80 de mod

  14. Din cele 80 dă miliarde o să rămână cu zero. Be happy. Nu mai e nimic de dat înapoi pe lângă sutele de miliarde împrumutate de Cîțu.?

  15. Creerele lea intrat la apa, asa mai degrab

  16. Bai Ghinea ai fakut burta mare de cand esti Ministru Fondurilor Proprii, testul da aiciu ti-a iesit negativ, da, tu nai treaba, ca salar merge, tu mimezi munca, tiai vopsit oualele, asa ca trebuie sa mergi la mare

  17. TRECAND PESTE PROSTIA,INFUMURAREA SI TAMPENIA CELOR CARE HABAR NU AU SA CONDUCA SI SPUN CA TREBUIE SA LE INTRE BINE IN CAP – SINGURA AUTOSTRADA PE CARE UE DORESTE SA O FINANTEZE PENTRU INTETESUL LOR ESTE LUGOJ-CRAIOVA-CALAFAT. DE CE DORESC EI CA SA SE FACA AUTOSTRADA PE ACOLO?PAI ESTE LA MINTEA COCOSULUI.AUTOSTADA ARAD-TIMISOARA-LUGOJ-CRAIOVA-CALAFAT FACE PARTE DIN TRASEUL PANEUROPEA IV CARE LEAGA VESTUL DE PORTURILE SALONIC SI PIREU.POT SA SE DEA CU FUNDUL DE PAMANT TOTI GUVERNANTII MAI VECHI SAU MAI NOI – ACEASTA AUTOSTRADA VA FI FACUTA MAI DEVREME SAU MAI TARZIU SI VA FI CEA MAI CIRCULATA DE DEPARTE.

  18. „Premierul a mai spus că PNRR trebuie văzut în ansamblu” chiar daca din 80 s-au facut ceva mai putin de 30 de miliarde! Astia-s o gasca de neispraviti habarnisti, ticalosi mincinosi!

  19. Autostrazile au fost facute deja cu diferenta de 50 de miliarde dintre cei 80 promisi si cei 30 ramasi pentru PNRR! Nu le vedeti? Ca si banii! Multumim Europa!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.