Militari au intervenit în comune pentru evacuarea unor persoane ce necesită dializă

Conform unui comunicat de presă transmis de MApN, militari din Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, de la Focşani, acţionează, sâmbătă, în sprijinul persoanelor afectate de căderile masive de zăpadă, la solicitarea Prefecturii judeţului Vrancea.

„Astfel, doi militari cu un mijloc autoşenilat de evacuare medicală (MEDEVAC) au intervenit în localitatea Ciuşlea, judeţul Vrancea, pentru evacuarea unei persoane cu nevoi de dializă, iar alţi doi militari, cu un camion DAC 665T, s-au deplasat în localitatea Homocea pentru a evacua alte 11 persoane ce necesită efectuarea dializei”, menţionează sursa citată.

De asemenea, un echipaj format din doi militari, cu un mijloc autoşenilat de evacuare tehnică, sprijină deplasarea unei echipe ENEL în zona localităţilor Boţârlău şi Suraia, din judeţul Vrancea, în vederea remedierii avariilor survenite la reţeaua electrică a celor două localităţi.

MApN menţionează că, pe parcursul zilei de vineri, un detaşament format din 13 militari din Batalionul 85 Sprijin Logistic de la Bârlad, cu un autocamion DAC 665T, a acţionat în localitatea Cârja, comuna Murgeni, pentru deblocarea şi tractarea unei ambulanţe şi, ulterior, pentru evacuarea şi transportul la spitalul din Bârlad al unui copil de 9 ani.

De asemenea, tot la solicitarea Prefecturii judeţului Vaslui, zece militari din Batalionul 202 Apărare CBRN, cu un autocamion, au acţionat în localitatea Vetrişoaia pentru evacuarea şi transportul la Spitalul din Huşi a trei persoane cu nevoi de dializă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.