Minele de cărbune ar putea fi redeschise

UE anunță posibilitatea de redeschidere a minelor. O asociație din Alba Iulia a solicitat instituțiilor de la Bruxelles încă din 2019 acest lucru

O asociație din Alba Iulia este pionieră în demersurile privind redeschiderea minelor după ce a solicitat acest lucru, încă din 2019, prin adrese oficiale adresate instituțiilor Uniunii Europene.

„În aceste zile aflăm că decidenții de la Bruxelles vizează permiterea redeschiderii minelor de cărbune pentru scăderea dependenței de gazul rusesc. Considerăm că aceasta este o mare șansă inclusiv pentru România pentru valorificarea industriei cărbunelui și un prim pas pentru redeschiderea mineritului pentru exploatarea resurselor minerale, extrem de valoroase pe care țara noastră le are. Aceste decizii vor conduce la crearea de noi locuri de muncă în zone defavorizate și la dezvoltarea comunităților locale din zone miniere, scriu reprezentanții Centrului pentru Politici Locale într-un comunicat.

Asociația Centrul pentru Politici Locale salută decizia Uniunii Europene care vizează permiterea redeschiderii minelor de cărbune pentru producerea energiei electrice, ceea ce va conduce automat la o scădere a dependenței față de gazul rusesc. Așteptăm adoptarea legislației necesare pentru ca statele membre să poată utiliza în continuare cărbunele pentru producerea energiei electrice. – precizează și Radu Ciobotea, președintele Centrului pentru Politici Locale

„De asemenea, având în vedere contextul social și economic, considerăm că este necesară crearea cadrului legal pentru valorificarea resurselor naturale prin minerit. De aceea, încă din anul 2019 am solicitat instituțiilor naționale și europene redeschiderea minelor. Această decizie, luată în contextul conflictului militar, poate oferi multor oameni din zone defavorizate o șansă la viață normală din punct de vedere financiar.

Europa trebuie să se adapteze la criza energetică amplificată de invadarea Ucrainei de către Rusia, iar decizia privind permite redeschiderii minelor de cărbune este înțeleaptă. Repornirea mineritului trebuie realizată cu respectarea legilor privind acordarea redevențelor, cu protejarea mediului înconjurător și cu respectarea tuturor normelor europene în materie și după consultarea tuturor actorilor implicați, inclusiv primării și consilii județene.

Asociația Centrul pentru Politici Locale s-a concentrat, în ultimii 3 ani, în principal, pe reconversia zonelor miniere spre un mediu curat și crearea spațiilor și facilităților necesare pentru energia verde, în special eoliană, cu adresare la comunitățile locale (primarii, scoli, spitale etc). Demersurile asociației s-au concentrat în zona Transilvaniei, în județele cu minerit închis – Alba, Hunedoara, Valea Jiului (CEH, dar și CEO), cu dezvoltare spre Bihor, dar și zona Maramureș. Reprezentanții asociației au avut mai multe întâlniri și corespondențe cu Ministerul Economiei pe teme care vizau mineritul.

Din 2019 și până în prezent, Centrul pentru Politici Locale, alături de partenerii săi, se implică direct și nemijlocit în problemele de mediu ce afectează comunitățile locale și soluționează, prin forțe proprii, aspecte ce țin de siguranța și sănătatea populației din fostele zone miniere unde problemele de mediu pot produce efecte negative“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

14 Comentarii

  1. Bravo lor ! Alde Iohanis dimpotriva, daca este ceva ce poate sa dauneze Romaniei….adoptata imediat !

  2. Dar de ce trebuie sa-si dea acordul pentru ce facem la noi in tara niste dementi si ticalosi de la brusel ? Cat mai stam cu mana intinsa la cazaturile alea ? O sa ajungem sa cerem voie si la wc la niste nemernici ordinari ? Chiar nu mai avem pic de coloana vertebrala ca popor ? Ce-i cu atitudinea asta de moluste ?

  3. Doar minciuni! Minele închise în România nu vor fi redeschise niciodată! Minciună pentru neavizați, minele au fost inundate cu apă și steril ,nefiind conservate in vederea redeschiderii exploatării! Care e scopul dezinformarii? Habar-nam! Nu știu cum au fost închise, dacă au fost închise cele din Germania, Polonia sau alte țări europene, dar ale noastre au fost închise definitiv! O să cumpărăm cărbune, energie electrică de la cei mai deștepți care nu au închis tot cum au făcut-o și continuă s-o facă slugoii noștrii! Distrug și vând tot, cu asta se ocupă politicienii noștrii! Și mai nou fac jocuri politico-militare fără a ține cont nici o secundă de voința poporului său interesul național! Nu vrem să fim câmpul de bătaie al marilor imperii! Aude cineva!?!

  4. Ce mine de carbune sa „REDESCHIDA” guvernul,cand TOATE sunt la „fier vechi” sau in paragina totala,de mai bine de 10 ani.!!?

  5. De 32 de ani si doua luni aceleasi vorbe pe salarii porcoase de mari : ,, vom face , ar trebui , am putea fi, se va realiza, am putea produce etc. etc….. . Numai vorbe de Politruci defapt se face Nimic ,Nichts, nothing, hema, canci ?‍♀️

  6. Așa se întâmplă întotdeauna lucrurile când foștii tovarăși ai lui Harap Alb ajung ei înșiși să conducă lumea, de data asta în „parteneriat” cu Spânul și cu Omul Roș.
    Nici o insinuare legată de nick-ul dumneavoastră.

  7. Nici nu este nevoie. Minele sunt in paragina si necesita atat de multe investitii bani, echipamente, oameni pregatiti pana sa fie totul gata fie se termina razboiul fie vine gazul din Marea Neagra.
    S-a mai incercat si in alte vremuri retehnologizarea minelor banii au fost furati sau deturnati.
    Energia verde este buna dar nu tine de cald, deocamdată.

  8. „Asociația Centrul pentru Politici Locale” e o filială mascată a „R.M. Gold Corp.”, finanțată de ștainmețu’ pușcăriaș! De-aia-i în Alba și „luptă” pentru Vale. Încearcă să stoarcă lacrimi la U.E. pe teme de „criză energetică” și de „cărbune”, dar scopul final este Roșia Montană, unde au blocat prin decizia dumitrelului oltenesc județean orice activitate ce nu e legată de minerit. Adică de R.M.G.C.
    Privitor la „cărbune”, Valea Jiului a fost baza siderurgiei austro-ungare la Hunedoara.
    https://adevarul.ro/locale/hunedoara/monumentul-dedicat-printului-rudolf-austro-ungariei-venit-vanatoare-retezat-1882-video-1_60af92d45163ec42717bd66f/index.html
    Dar de cînd a ajuns pe mîna balkanicilor, scotea și scoate PĂMÎNT, cu ceva cărbune prin el. De-aia centrala de la Mintia s-a dus dreaq.
    șMotru scoate la fel.
    Astea cu U.E.-s povești cu zîne chatizde cănite pă față, moldovence și oltence, că minerii le-o trage cînd ele stau pă burtă.
    Minele din Vest au fost închise, deși erau cu 200 de ani înaintea celor din Valea Jiului: consolidate, organizate, infrastructura intactă, utilaje de ultimă generație funcționale. Și așa sunt și acum, dacă vor să re-pornească producția o pot face de mîine începînd.
    În Vale, deja din timpul „activității” (dormitului la locul de „muncă”, pe banii Statului!) ți-era frică să intri. Acum, după ce la încetarea activității s-a intrat în „conservare”, da’ nu s-a făcut nici o consolidare, și tot ce a fost acolo s-a degradat în anii ăștia și mai mult, e țintirim oltenesc și moldovenesc, garantat. Că ei au adus minele în starea în care sunt. De-ar vedea acum Austro-Ungaria ce a mai rămas din perla lor, ar trăi o nouă catastrofă politico-economică, ca la 1919.
    „Cărbune” cu randament caloric scăzut nu vrea nimeni. Nici chiar voi.

  9. MIRACOLE : -1)- Rezbelul a ” ucis ” VIRUSUL ; -2)- Centralele pe CARBUNI ” nu mai poluează ” …SPALATII PE CREIER mai cred inca in CRIMINALII GLOBALISTI ! …PUTIN , ” autocrat , dictator , criminal de război ” ,etc …ISI APARA TARA SI INTERESELE RUSIEI , știind cu cine are de a face !!

  10. @ terminati cu prostia asta : ai coborit in viata ta macar odata intr-o mina ?

  11. La indicațiile crispaților de la UE, mai marii crispați care actualmente conduc România, au anunțat că vor depăși problema energetică românească, afișând niște mine mai vesele.

  12. Huilă-luia brazăs! Numai că de când cu turbăria în care am intrat urmând orbește reguli făcute de alții, o să cam ajungem ligniți de foame.
    Bine zicea inginera în mine deosebit de vesele, Albă ca Zăpada: când te iei după pitici, poți ajunge la orice, mai puțin la antracit.

  13. Catu vorbeste de Rosia Montana. Numitul asta stie ceva despre minerit? La cate zeci de miliarde s-au irosit, macar s-au investit careva milioane in industria romaneasca???
    Nu, pentru ca nu le vine spaga si pentru ca nu stiu nimic, sunt (editat) tamaie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.