„Mineriada” USR (Foto)

Prezența liderilor USR printre protestatari miercuri seară și modul cum aceștia s-au manifestat i-au adus aminte unui parlamentar al UDMR de mineriada din 1990.

Deputatul UDMR Marton Arpad a afirmat, joi, că a văzut la televizor cum unul dintre liderii USR a mulţumit miercuri protestatarilor care au venit la Parlament, fapt care i-a amintit cum în 1990, deşi nu i-a chemat, Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor.

Parlamentarul UDMR a făcut afirmația în debutul şedinţei Comisiei pentru Legile justiţiei de joi dimineaţă. El le-a cerut celor din opoziţie să nu fie duplicitari în mesajele pe care le dau pentru că, în caz contrar, va deveni furios.

„Eu am ieşit pe jos (din Parlament, n.r.). Când am trecut pe lângă un vicelider al grupului USR şi auzit ce se întâmplă în stradă, mi-a spus: <Ăştia sunt protestatarii paşnici, dar nu noi i-am chemat>. Am ajuns acasă, am pornit televizorul, am văzut o imagine în care vine grupul USR cu telefoane aprinse, apoi intervenţia unui lider a acestui grup care a mulţumit protestarilor. Eu mi-am adus aminte de iunie 90 când, deşi nu i-a chemat, Iliescu le-a mulţumit minerilor că au venit să apere statutul de drept”, a spus Marton Arpad.

Deputatul USR Stelian Ion a replicat că nu USR a chemat protestararii în stradă, la Parlament.

„Noi nu am chemat oamenii în stradă. A fost o manifestare de civism, pozitivă”, a spus Stelian Ion. La rândul său, președintele USR Dan Barna a comentat: „E regretabil faptul că domnul Marton Arpad confundă ceea ce s-a întâmplat în ‘90, aducerea unei componente sociale muncitorești ca să bată locuitorii Capitalei, pentru că asta s-a întâmplat în ’90, cu o manifestare civică a cetățenilor orașului împotriva unui abuz de drept, împotriva unui abuz prin care se încearcă ciuntirea Justiției. Este… nu mă așteptam. Într-adevăr, sunt cel puțin surprins ca domnul Marton Arpad să compare cetățenii care protestează de la OUG 13 încoace împotriva acestei manifestări fără precedent de sabotare a Justiției, care se întâmplă în Parlament sub majoritatea PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR și cu sprijinul domnului Marton Arpad în mod explicit cu minerii. E absolut incredibilă comparația”.

Un grup de deputaţi USR a ieşit miercuri seară din curtea Parlamentului fără maşini, cu semnale luminoase de la telefoane, fiind aplaudaţi de cei care participau la manifestație şi întâmpinaţi cu mesajului „Mulţumim”. Printre USR-iști s-a aflat și președintele partidului, Dan Barna.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8516 Articole
Author

18 Comentarii

  1. Asemanarea dintre cele doua gloate este evidenta, amandoua ignorante si violente.

    • Dupa mintea ta lipsa, PSD-ALDE-UDMR cu reprezentantul de varf serban nicolae, ingnoratul in rezistenta anticomunista a romanilor si violentul verbal este cumva vreo gloata exemplu de cultura, inteligenta si buna crestere?Gloata minerilor a fost chemata de voi pesedeii si tatucul vostru de onoare iliescu, sau voi va amintiti din istorie doar ce va convine?!

    • Bla, bla, bla „mare gradina pesedista” postac #rezist in suflet si simtiri bate campii cu gratie. In mintea lui de bibilica protestatarii #rezist ce lovesc cu boxul batrani ce nu-i simpatizeaza, demoleaza lucrarile Primariei Capitalei si se imbrancesc cu jandarmii in fata Parlamentului sunt cei mai potriviti sa apere Justitia dar mai ales sa conduca Romania.

    • U S R , un partid neobisnuit de intelligent in politica rominesca ! A inteles ca impotriva unei coalitii romino –ungare ( PSD- ALDE-UDMR ),, CARE CALCA IN PICIOARE , LITERALMENTE , democratia si statul de drept , trebuie sa lupti cu mijloace democratice neconventionale ! Curajul SI DETERMINAREA parlamentarilor USR , I-au scos din minti pe deputatii coalitiei romano-ungare si le-au zadarnicit planurile , momentan !!! Vom mai auzi de acest partid !

    • Mai hahaitule, chiar ai impresia ca acest site este pentru cei cu mintea in editat ?

  2. Maraton Arad asta are un tupeu demn de aliatii lui de la PSD / ALDE, atunci cand compara niste parlamentari si luminitele aprinse de la telefoanele lor, cu minerii tatucului PSD, Ilici Iliescu. Mai bine s-ar concentra pe negocierile pe legea justitiei, cu PSD / ALDE, ca suntem curiosi ce-i fac pe leprele pesediste/aldiste sa cedeze (astia sunt in stare sa isi vanda si tara, ca sa scape de belele!) procent 30% la limba romana, autonomie, etc.

  3. Va dati seama ce-i poate mintea lui Marton asta, daca spune:”…mi-am amintit cum domnul Iliescu, DESI NU I-A CHEMAT, le-a multumit minerilor…”! TOATA LUMEA STIE AZI, CU DOVEZI VIDEO (cautati pe net!), CA ILIESCU I-A CHEMAT, MULTUMINDU-LE PENTRU „RASPUNSUL DE SOLIDARITATE MUNCITOREASCA PE CARE DUMNEAVOASTRA L-ATI DAT LA CHEMARIEA NOASTRA”. DECI, DOVEDIT, ARPAD MINTE CUM RESPIRA, EXACT CUM FAC PRIETENII LUI DE LA PSD / ALDE, CU CARE, SE VERDE TREABA CLAR, S-AU INTELES PE LEGILE JUSTITIEI. PROBABIL, IN CURAND, O SA VEDEM CU CE PRET.

  4. USR-a primit nu a obtinut 9 la suta la alegeri.Feriti sunt sorosisti,violenti si cu nume si accent care nu suna pra bine romaneste.

  5. Luminitele le proiectau spre cer, ca sa o cheme in ajutor pe plagiatoarea kgbista sa-i inhate pe parlamentarii neascultatori, sau se credeau niste luptatori jedi cu sabii laser luptand cu „ciuma rosie”? Sau il chemau pe Mos Nicolae sa le puna ciocolatele in ghetute? Astia sunt dusi rau cu sorcova.

  6. Arpad a pierdut o buna ocazie de a tacea. Cand te stii cu musca pe caciula, repectiv „mineriada” violenta din Targu Mures in martie 1990, mai iti pui fermoar la gura!Deocamdata protestatarii nu i-au spanzurat in mod simbolic nici pe Aveam Iancu si nici pe parlamentari!

  7. USR = uniunea soros romania…o adunatura de indivizi fara scrupul si fara dragoste de tara..mercenari platiti la greu..fara ideologie clara …locul lor nu e in Parlament…le sta mai bine in strada, asta as intelege!

  8. Dărâmări de schele, zdrobit fața la bătrâni, tentativă de linșaj la un parlamenter, urlete în portavoce, porecle de tip ciumă sau penali strigate sau plimbate pe pancarde, toate dovedesc civismul pozitiv al uniunii ce va salva România precum și al celor care li se alătură în stradă în media sau,dezinteresat, în ambasade.

    • Gresesti, la Balaceanca sunt niste persoane amarate, care au ajuns acolo din cauza unei boli, pe cand astia-s fie niste lepre care au interese sa-i sprijine pe penali, fie prostovani (deci, nu nebuni!).

  9. Ce jignire pe BIEȚII MINERI! Ei știau măcar să scoată cărbune și să planteze flori pe când „pregătiții” nu au venit decât cu soluția nu,NU(social,economic) și „SPARGEȚI PARBRIZE !-Pensionarii(adică demon-stranții lor cu vârsta de 40 ani -cu 5 ani lucrați- ) Băieți frumos îmbrăcați și FETE „Ușor ruptive” nu mai vedeți voi parlamentul la viitoarele alegeri! Nu sunteți altceva decât niște „MUȘTE COLORATE”=USR+PNL -mai rău 7 dec 2017

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.