Ministerul Justiției a transmis, marți, Consiliului Superior al Magistraturii o adresă prin care solicită retragerea cererii de avizare a proiectului de lege pentru modificarea Codurilor penale, a informat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al CSM, Daniela Lecca.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, anunţa, luni dimineaţă, că MJ elaborează un nou proiect de lege pentru modificarea codurilor penale, care va fi pus în dezbatere luni şi va rămâne în consultare publică 30 de zile, timp în care specialiştii îşi vor putea spune punctele de vedere.
Ulterior, Ministerul Justiţiei a transmis că renunţă la proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale trimis Consiliului pentru avizare, precizând că „nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală” şi susţinând că în prezent centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la aceste acte normative.
Consiliul Superior al Magistraturii) anunţase însă că a primit, luni, de la Ministerul Justiţiei proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale şi că urmează să stabilească data la care va fi luat în discuţie pentru avizare.
Ministrul Florin Iordache le-a spus jurnaliştilor, la Parlament, că „proiectul privind Codurile nu va mai fi depus niciunde” şi că „e nevoie de o dezbatere mai amplă”.