Ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar! „În plină austeritate, când românii primesc facturi triple la energie, Diana Buzoianu consideră că un recensământ al zburătoarelor este imperios necesar! Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns!“, crede deputatul AUR, Valeriu Munteanu.
‘În plină criză economică, prioritatea Ministerului Mediului este, nici mai mult nici mai puțin decât monitorizarea păsărilor. 7 milioane de euro vor merge către firme de consultanță care să se ocupe de această activitate.
Contractul cu o durată de execuție de 44 de luni, publicat pe SEAP pe 22 august 2025, se referă la ‘consolidarea sistemului național de monitorizare și raportare a speciilor de păsări de interes comunitar din România’.
În plină austeritate, când românii primesc facturi triple și nu își mai pot permite costurile generate de taxe, inflație și scumpiri, Diana Buzoianu consideră că un recensământ al zburătoarelor este imperios necesar! Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns!
Nu ar fi de mirare ca acest contract să ajungă tot în mâinile ecologiștilor din ONG-uri apropiate de USR. Probabil acesta a și fost scopul semnării lui.
Așa se focusează guvernul dumneavoastră pe reducerea risipei, domnule Bolojan?! De mame, muncitori, studenți și antreprenori când ne ocupăm?!’, întreabă Valeriu Munteanu, deputat AUR.
Mai Nistorescule asta este o temă de ,,vrăjeli” ,, vânătorești ” ? De ce nu se abordează dezastrul de la ,,Romsilva ? De ce ? Vă spunem noi. Nistorescu nu vrea sa deranjeze PSD, PNL și UDMR . Ca vorba aia din ce ,,palmă “ mănâncă ziarul ? Românii nu au citit ,,negru pe alb” de ce există acest ,,prăpăd “ la ,, Romsilva” . Pentru ca această construcție monstruoasă cu zeci de directori și acordarea de prime de pensionare uriașe și nesimțite , e puțin spus. Hotelul ,, Romailva” și fondul de zeci de case de vânătoare și fel de fel de construcții care mai de care pentru o compnie de stat pentru care s- a tocat și se toacă sume imense care lipsesc pentru ridicarea nivelului de trai al românilor. Toată această poveste murdară care a sleit și poate va slei finanțele statului a fost și este întreținută de vârfurile mașinăriei FSN ( instituită de asiaticii ruși ) de 35 de ani) formată dinPARTIDE , parlamentari , guvern și instituțiile statului , și cele de forță Armată , Poliție , servicii ,SINDICATE, etc. Ar fi o satisfacție pentru români ca Tov Fluture de la PNL ,sa fie anchetat , cei care pe lângă alți ,,potentați” s- au ,hrănit “ ca boierii de pădurile țării. Așa au apărut peste noapte noii proprietari de păduri , averi imense în țară și afară , salarii imense , relații și chiolhanuri la cabanele de vânătoare ale statului . MONSTRUOS ! Și acum PNL se căznește să nu deranjeze prin pospaiul de reformă mimată sub conducerea din umbră a PSD,
Căutând ce am scris se va putea observa că ……. avem nişte obligaţii + vorbim de fonduri europene + ce „subtil” este folosit cuvântul „zburătoare” şi câtă legătura are poza din articol cu realitatea .
Se poate căuta pe Net : „Atlas al speciilor de pasari de interes comunitar din Romania” .
Concluziile …. fiecare cum consideraţi .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Având ȋn vedere că nu „trece” nimic cu ce citez ( cu sau fără puncte ȋntre litere ) ….. se pot căuta pe Net :
obligaţiile pe care le are Patria Mamă + sursele de finanţare + ce ȋnsemnă „păsări de interes comunitar”
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
vor emite tichete pt ratie de alimente ? A inviat cel din 25 decembrie 1989?
nu va mai luati de ea,mai destepta nu am gasit in usr
Asa era si pe vremea lui ceaushescu – imaginatie zero. barat. ar trebui sa fie pe placul celor care il plang pe dictator, ma! NOI VREM LIBERTATE! ADICA EXACT CE NU VRETI NICI UNUL DINTRE POLITRUCII CATARATI PE TARA ASTA FRUMOASA SI BOGATA! TREBUIE SA „ALEGEM” INTRE NAMOLITUL SI FIU-SAU! NU! NOI AM ALES CALIN GEORGESCU, ADICA LIBERTATEA! ADICA TRADITIA, CREDINTA, FAMILIA!
Mai nou s-a limitat „drastic” şi numărul de caractere ?
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
daca vreti sa vedeti ce urmeaza in colonia rromania sub acesti ONGisti ajunsi la putere, priviti la ce se intampla in Germania, UK (unde trebuie sa declari la stat cate pasari ai, ce specii, de ce le ai, etc) sau Canada unde agentiile guvernamentale vor sa sacrifice toti strutii dintr-o ferma, fara sa existe nicio motivare logica sau legala, doar abuzuri
Sa numere si oile, vacile, caii, ciobanii, câinii, pisicile, capitzele de fân, goangele din capul propriu…
Nulitățile usr iște au aflat că Trump vrea sa le bage tartorele la zdup? În locul lor mas ascunde undeva.👁👁
Găina cu ochelari useristă a început să cotcodăcească. Doar că nu face ouă, doar tâmpenii și imbecilități pe banii idioților care i-au votat !
pasarile ca pasarile, mai bine numara pasaricile ministresa asta fara obiectul muncii…
Pana mai ieri copii lui Sorosh, usereii, numărau cărăbusi, gușteri. Asa ca după câte vedeți, au evoluat o clasa. Sunt cu număratul la găini și cocoși. Cinste lor! Stimă.
CRED CA ‘ MINISTRA’ SE PREGATESTE SA JOACE IN ‘ INSULA IUBIRII” …MDEH.. ASA-I CAND AI UN IQ RIDICAT…
Bolovane mai ai tâmpiți în guvern ca proasta asta?…
Adrian Năstase e dispus la orice oră din zi sau noapte să meargă toanta sa ii numere ouăle, poate să i le lustruiască! Aceasta creier sub mentalul unei găini bete, se trezeste cocos cu mucegai la țeasta capilară.
Guvernul BoloDan nu are alte idei în afară de numărat și taxat.
Sa numere pasaricile de pe centura marilor orase si de pe centura politicii.
Nu este de joacă ,cu aceste cozi de topor puse de afară pentru a face praf țară și cetățeanul,să sperăm că își face administrația Trump treabă ,cu capul șarpelui Gyuri in America,așa cum a promis
Eu cred ca mai degraba vrea sa le numere ouale … Urmeaza a doua etapa, cea cu recensamintul cailor, al taurilor si, mai ales, cel al magarilor !
Pana la urma cine de cine a ras la replica cu numaratul de oua a lui Nastase ! Ca un facut radem noi de noi !
Asa a fost si pe vremea lui Ceausescu. Istoria se repeta, cu alti actori dar tot ceausisti in suflet si gandire.
Un minister inutil ,o (editat) numita ministru! Bolojane ,fa o agentie cu 10%din trantorii actuali pe mediu,sa dea bine la straini
..’ INTELIGENTA ” FATA ..!! NUMA’ BUNA DE ‘ INSULA IUBIRII’..!!!