Ministresa Educației a încălcat legea, intrînd peste învăţătoare

Deşi părea foarte băţoasă cînd a intrat în clasa învăţătoarei Mihaela Costache, agresiva ministresă a Învăţămîntului a încercat ulterior să-şi ceară scuze pentru comportamentul său.

Ministresa Educației a încălcat legea, intrînd peste învăţătoare

Deşi părea foarte băţoasă cînd a intrat în clasa învăţătoarei Mihaela Costache, agresiva ministresă a Învăţămîntului a încercat ulterior să-şi ceară scuze pentru comportamentul său.

Cazul de la şcoala din comuna Axintele, satul Frumuşica, judeţul Ialomiţa, pe care vi l-am prezentat în „Cotidianul” de joi, ia o amploare neaşteptată, generînd reacţii dure împotriva Monicăi Anisie, ministrul Educației, atît din partea cititorilor noştri, cît şi din partea comunităţii din această localitate. Drept urmare, deşi părea foarte băţoasă cînd a intrat în clasa învăţătoarei Mihaela Costache, agresiva ministresă a încercat ulterior să-şi ceară scuze pentru comportamentul său.

Totuşi, întîmplarea nu trebuie să rămînă fără urmări. Pe scurt, ministresa Monica Anisie a intrat brusc în clasa învăţătoarei Mihaela Costache, reproşîndu-i în faţa elevilor că „urlă” la ei, deşi înregistrarea arată că învăţătoarea nu spunea decît atît: „Gata, nu mai vorbeşte nimeni, nu mai tulbură nimeni, cine vrea, ridică mîna!” (https://www.cotidianul.ro/comportament-incalificabil-al-ministresei-a-umilit-o-profesoara-in-fata-elevilor/).

Urmare a numărului uriaş de cititori care au accesat textul, am continuat ancheta noastră jurnalistică şi am stat de vorbă cu primarul şi viceprimarul comunei Axintele, din care face parte şi satul Frumuşica, unde s-a întîmplat incidentul, dar şi cu învăţătoarea Mihaela Costache, cea peste care a intrat ministresa, precum şi cu cîţiva părinţi ai copiilor care se aflau în acel moment în clasa „vizitată” de ministresă. Toate aceste declaraţii vi le prezentăm mai jos.

Înainte de toate, iată ce prevede Legea nr. 1/2011, supranumită şi „Legea educaţiei naţionale”, pe care a încălcat-o cu voioşie chiar Monica Anisie, ministrul Învăţămîntului, în urma acestui abuz demisia de onoare impunîndu-se de la sine:

Aşadar, conform art. 272, al. (1), „Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfăşurării activităţii didactice de nicio autoritate şcolară sau publică”! De nici o autoritate şcolară sau publică înseamnă inclusiv de ministrul Educației!

Conform art. 272, al. (3), activitatea didactică poate fi înregistrată doar cu acordul cadrului didactic, însă ministresa a intrat în clasă, împreună cu haita de cameramani şi reporteri, tocmai pentru a fi înregistrată cînd a încălcat grav legea!

De asemenea, conform art. 272, al. (5), înregistrarea video sau audio în incinta şcolii putea fi făcută doar cu acordul conducerii şcolii, ceea ce ministresa a ignorat, considerîndu-se pe propria tarla, nu în în interiorul unmei şcoli!

Există, totuşi, o excepţie, prevăzută la al. (2), aceea în care ar fi fost pusă în pericol sănătatea fizică şi psihică a elevilor, or tocmai ministresa a fost cea care a provocat astfel de tensiuni.

Cu alte cuvinte, pentru încălcarea cu bună ştiinţă a „Legii educaţiei naţionale”, ministrul Monica Anisie ar trebui să-şi dea singură demisia, iar dacă nu o va face, va trebui să fie chemată în faţa comisiei parlamentare de profil sau chiar să fie supusă unei moţiuni simple.

MAMA UNUI COPIL: „Nu este deloc normal ce a făcut doamna ministru

Cum este firesc, am încercat să aflăm care a fost ecoul acelei întîmplări nefericite din satul Frumuşica chiar în localitatea ialomiţeană şi am contactat autotităţile comunei, precum şi părinţii unor copii. Opiniile acestora le prezentăm mai jos:

Victoriţa Androne, mama unui elev: „Mi se pare deplasat că doamna ministru a intrat în clasă şi a dat voie să fie filmaţi copiii. Eu nu sînt de acord să-mi afişez copilul prin ziare şi prin televiziuni. Nu este deloc normal ce a făcut doamna ministru. În primul rînd, ca să intre într-o sală de curs, în timpul orelor, fără permisiunea doamnei învăţătoare, mi se pare un abuz! Cum să se tulbure liniştea orelor şi să intre cu atîtea televiziuni într-o clasă de copii de şase ani? Copilul meu a venit acasă şi el, care se uită doar la desene, mi-a cerut să dau pe ProTV ca s-o vadă pe doamna la teleizor. Dar, ce să mai zicem? Asta este ţara în care trăim! Eu păstrez tot timpul legătura cu doamna profesoară şi cred că este un profesor extraordinar. Aşa cum le-am spus şi domnilor de la Inspectorat, care au venit a doua zi, vă spun şi dvs., că am fost foarte încîntată că băieţelul meu a căzut la doamna Costache. În legătură cu incidentul, eu nu cred că doamna „a urlat” la copii, cum a spus doamna ministru, chiar dacă a ridicat un pic tonul, căci nu toţi copiii sînt perfecţi, unii mai deranjează în clasă, care nu ascultă, căci ei sînt în clasa pregătitoare, vin de la grădiniţă, unde învăţau prin joc, şi nu sînt obişnuiţi să stea liniştiţi în bancă”.

– Ştefan Vasile, tatăl unui băieţel: „Eu sînt mulţumit de doamna învăţătoare. Copilul a început să scrie, să numere. Nici nu poţi să laşi copiii de capul lor, căci ei fac gălăgie, nu prea ştiu ei ce e aia şcoală, zic că se joacă. Nu prea este în regulă ce a făcut doamna ministru, că a intrat instantaneu peste ei în clasă, că doamna s-a şi speriat. Iar că s-a intrat în clasă cu camerele de filmat, am o părere foarte proastă, ce să vă mai zic? Şi copiii au rămas buimaci, se uitau uluiţi unul la altul. Copilul mi-a spus: „tati, ne-am speriat cînd am văzut ălea cu lumini”.

Tudorache Victor, tatăl unui băieţel: „Doamna învăţătoare este un cadru didactic foarte bun, poate cel mai bun din şcoală. Copilul meu învaţă, se comportă frumos cu colegii, asta înseamnă că doamna îşi dă interesul pentru copii. Chestia cu doamna ministru a fost o întîmplare nefericită. A fost o intervenţie puţin cam abuzivă. Copiii s-au speriat. Nu e rău că se fac controale, dar nu aşa”.

PRIMARUL COMUNEI: „Eu nu am o problemă CU CONTROLUL, dar nu este corect cum a procedat DOAMNA MINISTRU

Nici autorităţile comunei Axintele nu au rămas indiferente faţă de intervenţia abuzivă a ministrului în clasa învăţătoarei Mihaela Costache. Ba, chiar, atît primarul Grigore Tudor, cît şi viceprimarul Dan Bălan, ambii la al treilea mandat din partea PSD, consideră că acest control are şi o conotaţie politică. Iată opiniile lor:

Primarul Grigore Tudor: „Nici mie nu mi-a convenit felul în care a venit doamna ministru. Eu am patru unităţi şcolare în diferite locuri, la 10 km, la 7 km. De la guvern mi-au dau 89.000 lei în august pentru grupuri sanitare. A durat ceva pînă am făcut proiectul şi s-a ajuns în decembrie, cînd banii s-au întors la minister, căci aveau destinaţie precisă. La celelalte şcoli am reuşit să facem grupuri sanitare, dar pe doamna ministru n-a interesat-o. Şi intrarea peste copii şi peste doamna învăţătoare cu şapte televiziuni, 20 de oameni, nici nu mă lăsa să răspund… Eu sînt la al treilea mandat şi intenţionam să mă retrag, dar, dacă văd că lucrurile stau aşa, voi mai candida pentru că sînt nişte lucruri care mie nu-mi convin. Eu nu am o problemă că a venit doamna ministru în control, dar nu este corect cum a procedat, putea să vină întîi la conducerea şcolii sau la primărie, să mergem împreună în control şi pe urmă să ne certe. Noi ne-am implicat pe plan local pentru ca puţinii copii din localitate să aibă nişte condiţii mai bune. Acolo unde a fost doamna ministru este, de fapt, o grădiniţă, iar noi am mutat două clase de şcoală tocmai pentru a-i ajuta pe cei 14 copii să aibă condiţii mai bune. Dînsa, ca ministru al Educaţiei, cum poate să intre într-o şcoală, aşa, cu televiziunile? Putea să mă cheme şi pe mine, găseam o sală unde să ne întîlnim cu profesorii şi să le spună ce vrea, dar să intri peste copii, nu cu o televiziune, ci cu şapte?

Viceprimarul Dan Bălan: „Eu cred că a fost o „inspecţie” cu dedicaţie a doamnei ministru, căci eu şi domnul primar sîntem de la PSD, la al treilea mandat! S-au făcut lucruri bune la noi, dar a vrut să sublinieze doar nişte neajunsuri pe care le-am întîmpinat din cauza finanţării. Aţi văzut-o pe doamna profesoară cum plîngea, căci s-a speriat de felul în care s-a intrat peste dînsa în clasă, mai ales că de faţă erau copiii şi s-a fîstîcit”.

DACĂ va veni vreo ministresă la ușa clasei mele când îmi țin ora, foarte politicos îi voi spune să iasă”

Pe Mihaela Costache, învăţătoarea care a fost victima ministrului, am găsit-o la cursuri. Era încă afectată de întîmplare şi, probabil, va mai trece ceva timp pînă cînd îşi va reveni. Ca şi copiilor din clasa sa, pe care „controlul” ministresei i-a şocat. De aceea, pentru a nu le amplifica şocul, am decis să nu-i mai interogăm despre cele petrecute acum cîteva zile.

Reproducem, însă, cîteva reacţii în urma articolului nostru, atît din presă şi de pe diferite site-uri şi chiar reacţia sindicatelor din învăţămînt,:

Dr. Bogdan Duca, teolog și politolog, editorialist al revistei „Q Magazine”: „Dacă voi fi profesor și va veni vreo ministresă la ușa clasei mele când îmi țin ora, foarte politicos îi voi spune să iasă, îi voi atrage atenția că este un factor disturbator al procesului educațional și că dacă vrea să fie inspectată activitatea mea didactică, sunt proceduri legale cu privire la aceasta.”

Ioana Mărgineanu, site-ul „Cuvinte pe hîrtie”: „Văzând acel articol atât de mediatizat, nu pot să nu intru în pielea profesoarei în cauză. Într-o lume IDEALĂ, profesorul are parte de respectul elevilor, în primul rând, apoi al părinților și al colegilor, dascăli la rândul lor. În legislație este scris faptul că admonestarea și, ulterior, sancționarea, nu se fac în public, cu atât mai mult în prezența unor cameramani. Doamna ministră, care a spus că profesorii nu se pun la zid, tocmai a făcut asta. Unde este respectarea dreptului la intimitate? În lipsa lui, termenii sunt clari: bullying, hărțuire la locul de muncă, abuz verbal și emoțional… cine plătește pentru dauna morală? Doamna ministră nu, după cum se observă… și când te gândești că e profesor!”

Federaţia sindicatelor libere din învăţămînt: „Descinderea ministrului educației în sala de clasă, argumentată de faptul că a auzit-o pe doamna învățătoare țipând la un elev și muștruluirea acesteia în fața elevilor și a camerelor de filmat a creat o stare de indignare justificată în rândul cadrelor didactice și nu numai. Asta pentru că multe cadre didactice din România s-au simțit în ipostaza neplăcută în care a fost doamna învățătoare și au privit gestul ministrului ca pe unul de imagine în fața opiniei publice. Pedagogic nu se face așa! Chiar dacă doamna învățătoare a folosit un ton mai ridicat, corect era dacă doamna ministru avea o discuție cu acest cadru didactic, după terminarea orei și nu în fața elevilor. Ceea ce trebuie șă știe și să respecte cei care fac astfel de controale în unitățile de învățământ, fie că sunt inspectori școlari, inspectori școlari generali sau miniștri este că, în conformitate cu prevederile art. 272 din Legea educației naționale: „Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfăşurării activităţii didactice de nicio autoritate şcolară sau publică”.

Nici primul ministru Ludovic Orban nu agreează comportamentul ministresei Monica Anisie, astfel încît, într-o declaraţie de presă, a spus: „Nu cred că este o chestie intenționată, mi-am luat camerele ca să se vadă cum fac eu controale. O să port o discuție pe tema asta. Important este ce face un om când nu are camerele asupra lui. Ar fi fost de preferat ca doamna Anisie să se ducă fără camere”!

Întîmplarea din comuna Frumuşica. al cărei erou negativ a fost, în final, chiar ministrul Monica Anisie nu este însă doar un incident regretabil, căci nu se reduce doar la un comportament necolegial faţă de un învăţător, ci are conotaţiile încălcării Legii Educaţiei Naţionale, ceea ce complică serios consecinţele. O demisie de onoare a ministresei ar fi un gest de responsabilitate, iar audierea sa în comisia parlamentară de specialitate ar trebui să fie urgenţa acestei sesiuni.

Distribuie articolul pe:

36 comentarii

  1. Cind fosta ministru al sănătății (PSD) făcea vizite inopinate nu era nici o problema, acum s-au trezit comuniști sa latre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.