Ministrul, acuzat că vrea control total asupra justiției din România

Trei asociații ale magistraților reacționează.

Printr-un comunicat remis redacției „Cotidianul”, trei dintre principalele asociații ale magistraților, Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR), asociații reprezentate de judecătoarele Andreea Ciucă, Florica Roman și procuroarea Elena Iordache denunță intenția ministrului justiției Stelian Ion de a prelua controlul politic asupra justiției.

Motivul acuzațiilor la adresa ministrului Justiției este proiectul de lege înaintat de acesta, prin care vrea să desființeze SIIJ.

Reamintim opiniei publice că SIIJ (Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție) este singura structură de parchet în care clasa politică nu are amestec, nici în numirea procurorului șef și nici a procurorilor din cadrul secției. Numirile în această secție sînt de competența strictă a Consiliului Superior al Magistraturii, iar SIIJ prezintă raport anual de activitate în fața Plenului CSM – aceste dispoziții legale fiind, de altfel, salutate de Comisia de la Veneția. Prin urmare, niciun politician nu ar trebui să aibă vreun cuvînt de spus în organizarea și funcționarea efectivă a SIIJ.

Astfel, noul ministru al justiției, Stelian Ion, dorește desființarea SIIJ pe motiv că Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție nu a fost, nu este și nu va fi eficientă și, prin urmare, se impune revenirea la competențele anterioare privind corectarea penală a magistratilor, adică la derapajele inadmisibile ale DNA.

Cele trei asociații ale magistraților afirmă în comunicat că obligația ministrului justiției este de a asigura logistica și finanțarea necesară pentru ca SIIJ să funcționeze în parametri optimi, fără a bloca, amenința și presa, în mod constant, această secție, pentru a-i putea reproșa, apoi, lipsa de eficiență, așa cum s-a întîmplat de la crearea SIIJ pînă în prezent.

AMR, AJADO și APR solicită ministrului justiției, Stelian Ion, să facă demersurile necesare pentru ca SIIJ să fie funcțională, astfel încît acei magistrați care au încălcat legea să fie trași la răspundere, dar, în același timp, fără ca anchetele penale să fie folosite drept mijloace de presiune sau șantaj asupra magistraților.

Iată mai jos textul integral care se regăsește în comunicat și care este semnat de judecătoarele Andreea Ciucă, Florica Roman și procuroarea Elena Iordache:

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10

13 Comentarii

  1. Nu va reuși „Stelică Ionică” să desființeze această unitate de parchet. Se vede de la o poștă că acești „ingerași politici” de la guvernare nu mai au pârghii de subjugare a actului de justiție, și prin acestea a adversarilor politici.

  2. Securitatea stalinist-engiist/rasputinista vrea justitie stalinist/engiist/rasputinista pentru mentinerea controlului asupra
    Romaniei si salvarea materialului securist subuman si de aceea inuman de bratul legii…

  3. Florica Roman ghiceste si in cartile de tarod!Meseriasa corecta ,dar imi sperie copiii

  4. Sa desfiinteze SIIJ ca sa se aleaga praful de tot din ,,justitia” romana, care oricum a ajuns o cloaca de sarlatani si profitori.
    SIIJ ii mai speria oarecum pe magistratii mafioti si servili mafiei iohannisto-securiste. Acestei mafii ii convenea fosta SIIJ din subordinea Kukuvelei, cand era ca si inexistenta si puteau sa-si faca de cap cum doreau si dupa cum aveau comenzile politice.

  5. Justitia trebuie sa intre in totalitate sub comanda responsabila a conducerii Romaniei! Nu poti combate fortele raului, contrarevolutionare cu statul de drept, libertate de opinie, liberul arbitru si judecatori, procurori independenti!
    Astia, daca s-a considerat ca „m.ie PSD” se incadreaza la libertatea de opinie (politica) sa considere pe baza precedentului creat ca si „m.ie PNL sau m.ie Comandant” se incadreaza tot la opinie politica. Ori este clar ptr oricine ca trebuie facuta o distinctie clara intre dreptul de a injura Conducerea de Partid si Stat si dusmanii sai.

    p.s. recomand filmul maghiar „Martorul” (a mai fost la noi), o parodie dezgustatoare la adresa unui stat totalitar, in care martorului la proces i s-a inmanat spre invatare din greseala sentinta si nu propria marturie.

  6. Mii de scuze!!!! Daca dvs nu mai postati, nici eu, Mi-a mers extraordinar de greu saptamana aceasta! Foarte greu.. Oricum, Zmeul, dvs sunteti superior NOUA! Eu am cedat! Nu mai am asteptari, de la nimeni si de la nimic! Am o tristete in suflet… Poate duceti dvs, mai departe, lupta cu impostura, penibilul, sa radeti, sa persiflati prostia umana, in toate formele ei! Potential aveti, stimate domn…

  7. Sectia Speciala este singura unitate de parchet in care desemnarea si numirea nu este facuta politic. Cei care de ani de zile, PNL si USR, tipa cu privire la eliminarea politicului din justitie, tocmai asta vor sa faca. Putin spus ipocrizie. Cat priveste USR-PLUS, deja au trecut de la etapa neomarxismului la cea a extremismului. Chiar o combinatie, extrem de periculoasa. Somn usor romani !

  8. PSD , ce faci dormi ? cat poti fi de las sa nu poti organiza un protest( nu mai multe) prinn care sa demasti
    mizeriile preconizate de acest avocat corupt ajuns ministru Cazanciuc , impotentule sluga lui Kovesi ce faci ?Urcate in avion si lupta-te la Ue sa demasti faradelgile .De ce nu luati exemplul lui v Orban si al polonezilor care chiar daca din punctul meu de vedere nu au drptate macar demonstreaza verticalitate pe cand voi cu europarlamentari nu santeti in stare de nimic

  9. Bineinteles ca PSD doarme, la fel cum a dormit incontinuu de pe vremea suspendarii lui Basescu. De-aia imi sunt mie atat de dragi mortaciunile din PSD.
    PSD nu este un partid capabil de actiuni hotarate. Daca se stramba la ei Barroso, Gitenstein sau Klemm, trebuie sa-si schimbe toti izmenele.
    PSD nu este un partid capabil sa se mentina la putere nici cu 100% din voturi si mandate in Parlament.

  10. DNAul a bagat peste 30 de magistrati la bulau in 10 ani…SIIJul n-a facut nimc…comparati singuri eficienta

  11. Hidoaselor astea ar trebui sa le interzica aparitiile!Eu sunt mult deasupra,mai eleganta ,am si salba,nu ca muhaialele astea

  12. sectia asta este creatia lui dragnea, pentru dragnea. dela bun inceput ati fost aparatorul ei si chiar nu pricep dece.

  13. Mama ce de pupincuristi ai ciumei cacanii isi dau cu presupusul pe blog!!!!! Unul mai jegos ca celalalt!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.